minciuna

Aud o poveste, in dupa-amiaza aceasta. Ca exista niste fete disperate dupa shopping (nimic rau pana aici, ma incadrez si eu, cred), iar iubitii/sotii lor, disperati, la randul lor, dar disperati de disperarea lor dupa shopping. Iar ele au ajuns sa introduca in casa ceea ce cumpara, prin garaj. Ca sa le faca « nevazute ». Fara prea multa gandire, am exclamat spontan, auzind povestea: « Asta e, dincolo de faza exterioara, care pare dragalasa, una din cele mai importante zdruncinaturi (falii, daca vreti) a vietii de cuplu. » Si da, ma gandesc serios ca daca as ajunge vreodata sa-i ascund lui ce cumpar, sau in general, sa-i ascund CEVA, atunci… e un semn important ca acest cuplu nu prea are sens… Nu, nu sunt putin flexibila. Sunt foarte flexibila, sunt unul din cei mai indulgenti si fara limite oameni, fara ingradiri si fara rigiditati, dar pentru mine, minciuna nu e compatibila cu iubirea. Azi il mint despre pantofi, maine despre unde plec, poimaine… ce? In plus, de cand ma stiu, minciuna mi se pare o lipsa de respect. Iar pentru mine, iubirea contine admiratie si respect, in afara de alte ingrediente.  Adica nu prea poate sa existe asa ceva. Plus ca iubirea inseamna si cunoastere, si intelegerea celuilalt. Daca el nu ma ingaduie cu gandurile mele, in cap, cu placerile mele in suflet, si chiar si cu rochite si pantofi… inseamna ca nu prea are rost cuplul in cauza. De ce ai ramane intr-un astfel de cuplu? ca sa te prefaci toata viata ca esti altceva? cum am spus mai sus: azi o rochie, maine o intalnire, poimaine… Nu cred ca e o cale cu intoarcere, ci are sens unic. Fisuri, fracturi, falii, inaintea marii daramari a « constructiei ». share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Desi sunt o aparatoare infocata a internetului, ei bine, unele lucruri nu isi au locul pe internet. Am spus de multe ori in ultimele zile. Nu vreau sa salvez NIMIC pe Facebook. Sunt un suflet impietrit si nu salvez nici spitale, nici balene, nici paduri, ONLINE. Nici orice v-ati putea inchipui. Nu-l dau jos nici pe Blejnar, nici pe Basescu, nici pe Obama. Nu cred in cauzele online. Nu conteaza cauza, oricare ar fi ea. Si poate tocmai comportamentul oamenilor m-a facut sa am reactia asta de respingere. M-am cam saturat de activistii online care isi « cumpara o constiinta » asa cum isi cumparau pe vremuri pacatosii indulgente de la biserica catolica. M-am saturat de activistii online de fotoliu, care nu s-ar deplasa nici pana la coltul strazii pentru crezul lor, dar care cred ca isi fac datoria dand un click, neglijent, intre doua mesaje private si trei statusuri, si care isi impanzesc lista de prieteni cu acea cauza. Daca vrei sa ajuti, da, poti afla pe FB, (e excelent ca mijloc de transmisie a informatiei, ca penetrare), dar ajutorul e in real. Daca vrei sa manifesti, da, poti sa te « strangi » pe FB cu cei asemenea tie, dar manifestatia e in real. Daca vrei sa fii om, asta se face in real. Nu dand click-uri absolut alandala la zeci si sute de cauze de care nu-ti pasa. Ce ti se pare ca faci? Te simti mai bine? Te culci seara cu sentimentul datoriei implinite? Te simti mai om? Mai bine iesi pe strada si da o paine unui om sarman, sunt destui. Painea aceea valoreaza inmiit fata de un click pentru orice cauza sforaitoare. Sigur, nu te vede lumea, asa cum te vede cand aderi la cauze…. Dar daca singura ta grija este « sa te vada lumea » ca esti responsabil, ca esti civic, ca esti uman, afla ca NU ESTI. Nici responsabil, nici civic, nici uman. Da, cred in puterea internetului de a federa, de a informa, cred in rostul grupurilor (strangi oameni ca tine si discuti cu ei), dar actiunea, orice fel de actiune, se face in real. Si atunci cauzele sunt INUTILE. Ca sa afle cineva ceva (de pilda intr-un caz ce are nevoie de ajutor), un simplu status, scris clar, e suficient. Ca sa vina sa ajute, nu e necesar sa dea like la cauza. Cauze, aceasta extensie inutila, online, a ipocriziei noastre. Cumpara-ti o constiinta cu un click! Sau cu doua. Sau cu zece. Sau cu o suta, in functie de cat consideri ca ai pacatuit. Apoi, intoarce-te la rele. La minciuna, la furt, la injurii, la facut rau aproapelui. Esti un om bun, uite cate cauze ai la profil. Esti un cetatean responsabil, tu dai jos presedinti cu un click…. esti preocupat de ecologie, plantezi arbori cu un click, vorba aia, ce ti s-ar putea reprosa? « Insirand cuvinte goale ce din coada au sa sune »… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it…

(partea 1 a povestii, aici) Nu era prea comod inceputul acesta de an. Ema trebuia sa o sune pe Ioana inainte de sfarsitul vacantei, si sa-i spuna, cat de delicat putea ea, dar ferm in acelasi timp, ca mai mult decat o prietenie, nu-i putea oferi. Tinea mult la Ioana, aprecia felul ei de a fi, sensibilitatile ei abia aratate, veselia ei, forta ei. Tocmai de aceea dorea sa o previna, sa nu o lase sa persevereze intr-un sentiment ce ar depasi cadrul posibilului. Si asta, inainte de sfarsitul vacantei. Cand vor reveni la birou, vor sta una langa alta din nou, iar totul va trebui sa fi reintrat in ordine deja. Pentru ca invitatiile la cafea, sau rasetele, sau impartasirile de fete sa nu aiba conotatii nedorite. Nedorite pentru Ema, cel putin. In plus, si-ar dori sa-l sune pe Tudor, sa-i explice ca nu, nu era nimic din toate astea, ca… Asta parea un pic mai dificil. In definitiv, Tudor era un strain. Vedeta grupului, e drept, animalul de prada cel mai ravnit in cercul acela, care o alesese pe ea, facand-o regina si invidiata de toate femeile serii, insa, totusi, un strain. Revenind la viata cotidiana, la dimineti, la lumina soarelui, acesta era adevarul. Ema incepu deci cu telefonul dat Ioanei. Cu o voce prietenoasa (de ce ar fi fost altfel?) o invita la un ceai, intr-o cafenea primitoare din centrul orasului. Ioana intra in cafenea, se aseza langa Ema, isi scoase paltonul plin de zapada, se scutura si, zambitoare, isi ciufuli parul tuns baieteste, care se turtise sub caciula. « Hei, buna, Ema, frig e afara, si nu mai inceteaza ninsoarea asta!« . Ema o privea, se gandea la cat de naturala este, insa isi reamintea comportamentul de acum cateva seri si… Nu, e clar, trebuia sa-i spuna. Incepu cu o voce cat de duioasa putea, dar ferma. Ii spuse direct, pentru ca altfel nu stia, nu avea cum… « Ioana, tin la tine, prieteneste. Te apreciez mult, dar nu cred ca pot sa-ti ofer altceva decat prietenia mea. M-ar durea sa iti doresti altceva de la mine. E imposibil. Nu pot. Vreau sa-ti fiu prietena, altceva… nu, altceva, NU. » Teribil de ferm si apasat suna « nu »-ul Emei. Ochii Ioanei se umplura de lacrimi. Rotunde, multe, ele invadara obrajii fetei brusc. Ioana plangea, lacrimile ii alunecau in cana cu ceai… Ema se simti destabilizata rau. Ea, atat de calma in exterior, de obicei, simti ca-si pierde cumpatul, ca aluneca in nesiguranta vizibila. Nu stia cum sa faca. Nu dorise asta. Dorise sa inlature dubiul, sa lamureasca situatia. I se parea normal sa discute deschis. Nu se asteptase la lacrimile Ioanei. Nu stia cum sa o consoleze. Sa o ia de mana? sa o stranga in brate? Si daca toate gesturile astea ar fi interpretate altfel? Nu indrazni sa o atinga. I se rupea sufletul privind-o cum plange. I se parea una din cele mai dificile situatii cu care se confruntase vreodata. Ema mai respinsese avansuri. Era o femeie atragatoare, barbatii…

Circula pe Facebook o mizerie de status, care suna asa: « Bun venit falsitatii, bun venit pe Facebook. Unde iubirea e perfecta! Unde majoritatea pozelor postate par la 100 km distanta de realitate!!! Unde toata lumea traieste bine si este indragostita! Unde dusmanii sunt cei care iti viziteaza cel mai des profilul, unde fostii prieteni te blocheaza, unde fostele iubiri te elimina si unde cei ce te adauga in lista lor sunt f simpatici si pe strada nici nu saluta! Publica-l pe peretele tau daca esti de acord! » [l-am vazut acum cateva zeci de minute la Achi, care-l luase de la cineva din lista lui] El a fost preluat si intr-o postare de blog, de Nuta, am zis si acolo din prima ce gandesc, pentru ca am luat foc instantaneu, evident, (hihi), da’ cand il vad, acum, a doua zi, proliferand, tin sa va spun ceva, dragii mei, si luati aminte! Eu cred ca FB-ul se mai uita si la om, ca sa zic asa :)) Daca esti ipocrit, strangi ipocriti in jur. Mai cred si ca lista pe care o avem ne seamana 🙂 Acum, lasand gluma la o parte,  sa luam pe rand toate lucrurile « incriminate ». Cred ca in virtual, ca si in real, nu poti purta masca {a caracterului, nu a identitatii} prea mult timp, chiar daca iti doresti sa o porti. Chiar dorind sa pari altcineva, altceva decat esti, nu poti sustine « impostura » pe termen lung. Pur si simplu. Vorba romaneasca « minciuna are picioare scurte » e adevarata. Vrei-nu vrei, faci greseli, vrei-nu vrei, te demasti. Vrei-nu vrei, apari in toata « splendoarea sufletului tau ».  Esti javra, pai lumea-si va da seama ca esti, mai devreme sau mai tarziu. Ca n-ai cum sa pozezi in inger pe termen lung. E obositor rau rolul de inger cand esti mancat de invidie si rautate pana-n maduva oaselor. Cine pozeaza in regina Angliei cu viata perfecta si gazon tuns la milimetru, va cadea de pe « tron » si-si va sparge capul mai devreme sau mai tarziu. N-am niciun dubiu, si intotdeauna s-a intamplat asa. Dusmanii iti viziteaza cel mai des profilul? Dusmanii? Nu. Poate chiar cei pe care eu ii numesc « urmaritorii tacuti« , si care sunt favorabili si fideli…. Prietenii nu blocheaza. Daca blocheaza, nu sunt si n-au fost prieteni. Simplu. Asta e, ce-i greu? Fostele iubiri? Sa ma elimine? Suna cel putin SF. Eu sunt prietena cu ei in real, asisderea e si-n virtual. Si cand zic prietena, asta inseamna PRIETENA, nu in sensul de friend pe FB. Radem, glumim, ne sfatuim, ne ajutam, ne spunem tot ce ne apasa… ne insotim la greu. Asta depinde de om, de structura sa si de constructia sa profunda. Stii sau nu stii sa mentii relatiile. Nu e ceva ce se invata pe internet. Si daca nu ai abilitatea asta, atunci nu te plange, nici nu suntem obligati sa ramanem prieteni cu fostele iubiri, e o intreaga arta, care nu-i la indemana oricui.  Unii traiesc insa foarte bine si fara asta 🙂 Nu-s ipocrita in real, asa ca nu pot fi in…