constiinta

Suferintele altora intristeaza

11 janvier 2014

Mi s-a intamplat des cand eram trista, sau aveam cauze de suparare care ma apasau, sa aud raspunsul: « Nu esti singura. » (care e trista, cum ar veni.) In ce masura faptul ca si altii sunt nefericiti trebuie sa ma faca pe mine mai fericita? sau sa ma consoleze? Dimpotriva, faptul ca si altii sunt tristi si suparati (ca au griji si-s apasati de ele, sau stari de spirit), nu numai ca nu ma face mai bucuroasa, dar ma intristeaza si mai rau (daca sunt apropiatii mei), si maxim m-ar putea lasa rece (daca-mi sunt indiferenti), desi e cam greu sa ma lase indiferenta tristetea si suferinta oamenilor (oricare oameni). Sigur ca atunci cand faci vizite de acest gen, simti asta: « sunt impartita, sfasiata, mai bine-zis,  intre durerile mele adanci si rusinea de a avea aceste dureri, atunci cand exista oameni care stau alaturi de parintii lor, in spital, cu perfuzii. Mi se intuneca mintea, nici nu pot sa gandesc asta. Ma doare sufletul. Acum, in afara de durerile mele, am un profund sentiment de culpabilitate. Sincer, luni dupa-amiaza a avut loc ca o calibrare. Am inteles, chiar daca ma doare acum, si infrunt furtuni absolut importante, dar am inteles ca nu avem dreptul sa ne lasam ingenuncheati. Ca lucrurile cu adevarat grave din viata sunt boala si moartea. Si am mai spus asta deja. » Sigur ca asa este, si am simtit-o pe pielea mea de cateva ori, ca eu scriam cele de mai sus… Si sigur ca daca as avea puterea, as vindeca toti oamenii de toate bolile. Asta nu inseamna, insa, ca « ne batem » in dureri, si-n suferinte, nici ca incape comparatie posibila (ea insasi foarte indecenta). Da, sunt fericita pentru ca parintii mei sunt sanatosi si eu sunt sanatoasa. Sunt fericita pentru ca iubesc. Dar da, am si profunde perioade de tristete, din care nu numai ca nu ma scoate ideea ca « si altii au », ba dimpotriva, faptul ca si altii au, este chiar motiv suplimentar de tristete. Fericirea celor din jur ma insenineaza, bucuria lor ma lumineaza. In niciun caz nefericirile lor nu ma consoleaza… Si nici nu cred in grade de suferinta. Nu cred ca o tristete este mai « valabila » decat alta. Tocmai pentru ca starile fiecaruia sunt subiective, si ca fiecare le simte cu propria fiinta. Durerea are nuante diverse, atat de diverse cat si bucuria. Si in fericire suntem diferiti, si-n dureri suntem diferiti. Unii se bucura ca miros iarba si ca aud greierii (e una din bucuriile mele), pe altii asta ii lasa rece… Fiecare avem motive diferite de fericire, si nefericiri la fel. Si tot din subiectivitatea durerii:  durerile prezente ard mult mai rau decat durerile anterioare. Desi avem constiinta unor dureri trecute, poate mari, cele prezente sunt infernale, apocaliptice. Chiar daca ne amintim perfect ca am supravietuit unor imprejurari mai potrivnice, si iata-ne, vii, in picioare, mergand demn spre viitor, asta nu inseamna ca amintirea acelor dureri trecute, depasite temporal si moral, ne face sa ne doara mai putin acum. Stim doar ca nu se…

📌
0💬 read more

Lentile proprii

17 novembre 2013

Arta e despre emotii, iar emotiile sunt subiective. Toti avem lucruri care ne induioseaza, toti avem tabuuri sau puncte sensibile, subiecte care ne provoaca stari diverse. Toate trairile anterioare, toate valorile, toate negatiile au legatura cu felul in care percepem lumea. Fiecare cu lentila noastra proprie, niciuna ca a altuia. Prin ele receptam mai bine sau respingem ceea ce privim. Arta nu e masurabila, nu este concurs de alergare 1500 m garduri, sa determini precis cine a trecut primul linia. Nu e saritura cu prajina, sa vezi care a sarit mai mult, mai sus, mai repede. Iar faptul ca mie nu-mi place o pictura, nu-l face pe pictorul acela mai putin valoros, nu-i scade cota. Eu nu sunt Dumnezeu. Sunt un privitor intre mii de alti privitori, si nu cantaresc mai mult sau mai putin. Am constiinta acestui lucru. Mie, de pilda, nu mi-a placut niciodata si nu-mi place Sadoveanu. Asta nu-l face mai putin Sadoveanu, mai putin adevarat, mai putin merituos. Nu am citit « Pe aripile vantului ». Daca o carte nu ma « prinde » in primele 40 de pagini, degeaba, n-o continui. Insa asta nu o face mai putin importanta in istoria literaturii mondiale, faptul ca mie nu mi-a placut, sau ca nu am citit-o.  O face doar cumva mai mult sau mai putin importanta in raport cu mine, in istoria mea personala. Si mai am constiinta unui lucru. Fie ca-ti place tie, privitor, fie ca nu, omul acela poarta harul in sine. El nu e mai mare sau mai mic pentru ca il place sau nu-l place cineva. La un moment dat poate avea recunoasterea generala, si atunci e asimilat cu un varf in domeniul sau. Asa functioneaza lucrurile si este bine ca este asa. Cum bine spunea AD: « Indiferent de cum schimbi macazul, viata te va duce inevitabil din punctul A in punctul B. Podiumul este inventat pentru looseri, nu exista decat locul 1. » Cand faci ceva nu concurezi decat cu tine insuti, de fapt. Cu cat ai fi putut tu sa fii de bun. Nu cu vecinul. Desigur, daca lucrurile pe care le faci intrunesc aprecierea publica, cu atat mai bine. Daca nu, asta e. Oricum, ceea ce ai este in tine, porti inauntru. Faptul ca lumea te intelege, te cautioneaza, te place, nu te face nici mai valoros, nici mai putin valoros.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
47💬 read more

Extensia inutila online a ipocriziei noastre

28 février 2012

Desi sunt o aparatoare infocata a internetului, ei bine, unele lucruri nu isi au locul pe internet. Am spus de multe ori in ultimele zile. Nu vreau sa salvez NIMIC pe Facebook. Sunt un suflet impietrit si nu salvez nici spitale, nici balene, nici paduri, ONLINE. Nici orice v-ati putea inchipui. Nu-l dau jos nici pe Blejnar, nici pe Basescu, nici pe Obama. Nu cred in cauzele online. Nu conteaza cauza, oricare ar fi ea. Si poate tocmai comportamentul oamenilor m-a facut sa am reactia asta de respingere. M-am cam saturat de activistii online care isi « cumpara o constiinta » asa cum isi cumparau pe vremuri pacatosii indulgente de la biserica catolica. M-am saturat de activistii online de fotoliu, care nu s-ar deplasa nici pana la coltul strazii pentru crezul lor, dar care cred ca isi fac datoria dand un click, neglijent, intre doua mesaje private si trei statusuri, si care isi impanzesc lista de prieteni cu acea cauza. Daca vrei sa ajuti, da, poti afla pe FB, (e excelent ca mijloc de transmisie a informatiei, ca penetrare), dar ajutorul e in real. Daca vrei sa manifesti, da, poti sa te « strangi » pe FB cu cei asemenea tie, dar manifestatia e in real. Daca vrei sa fii om, asta se face in real. Nu dand click-uri absolut alandala la zeci si sute de cauze de care nu-ti pasa. Ce ti se pare ca faci? Te simti mai bine? Te culci seara cu sentimentul datoriei implinite? Te simti mai om? Mai bine iesi pe strada si da o paine unui om sarman, sunt destui. Painea aceea valoreaza inmiit fata de un click pentru orice cauza sforaitoare. Sigur, nu te vede lumea, asa cum te vede cand aderi la cauze…. Dar daca singura ta grija este « sa te vada lumea » ca esti responsabil, ca esti civic, ca esti uman, afla ca NU ESTI. Nici responsabil, nici civic, nici uman. Da, cred in puterea internetului de a federa, de a informa, cred in rostul grupurilor (strangi oameni ca tine si discuti cu ei), dar actiunea, orice fel de actiune, se face in real. Si atunci cauzele sunt INUTILE. Ca sa afle cineva ceva (de pilda intr-un caz ce are nevoie de ajutor), un simplu status, scris clar, e suficient. Ca sa vina sa ajute, nu e necesar sa dea like la cauza. Cauze, aceasta extensie inutila, online, a ipocriziei noastre. Cumpara-ti o constiinta cu un click! Sau cu doua. Sau cu zece. Sau cu o suta, in functie de cat consideri ca ai pacatuit. Apoi, intoarce-te la rele. La minciuna, la furt, la injurii, la facut rau aproapelui. Esti un om bun, uite cate cauze ai la profil. Esti un cetatean responsabil, tu dai jos presedinti cu un click…. esti preocupat de ecologie, plantezi arbori cu un click, vorba aia, ce ti s-ar putea reprosa? « Insirand cuvinte goale ce din coada au sa sune »… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it…

📌
19💬 read more

Scrisoare catre romani: patriotismul, o vorba mare

1 décembre 2010

cuvant inainte: Pentru ca-mi place si ma pricep sa scriu scrisori, astazi am sa scriu o scrisoare mai speciala. E o scrisoare adresata concetatenilor mei, pornita de la o provocare, lansata de Achi. Dragii mei compatrioti, Mi-e greu sa ma adresez voua ca si cand ati fi o masa omogena, pentru ca nu sunteti. Insa incerc sa « vorbesc » partii aceleia din voi care cuprinde trasaturile comune de oameni nascuti in acest spatiu geografic, cu aceasta cultura, cu acest bagaj de traditii. Va intreb: sunteti patrioti? Sigur, va veti repezi, care mai de care, sa spuneti: DA. Dar daca intru in detaliu si va cer sa-mi spuneti ce inseamna pentru voi patriotismul si cum se manifesta, nu sunt sigura ca mai sunteti la fel de prompti cu raspunsurile. Nu afirm ca eu detin singura explicatie, si nici macar ca detin o explicatie. Da, am, desigur, un punct de vedere, pentru ca altfel ma abtineam sa deschid subiectul. Cand n-am nimic de spus, prefer sa tac. Insa la cata risipa de vorbe goale am vazut in ultimele 24 de ore, as vrea sa incercam  impreuna sa definim ce credem fiecare dintre noi ca este patriotismul, si daca ne consideram patrioti, sa ne gandim ce facem ca sa avem curaj sa afirmam asta. Acum mai bine de un an, spuneam ca patriotismul inseamna, intre altele, a isi iubi tara constientizandu-i defectele. Daca afirmi ca totul e perfect, asta inseamna ca nu e nimic de schimbat, si retezi aripile progresului. Daca te simti dator sa aperi orice chestie (oricat de « defecta ») doar pentru ca este romaneasca, deja e usa deschisa spre: « merge si asa ». Patriotismul, dupa parerea mea, nu inseamna a arbora steagul ca avatar timp de 24 sau 48 de ore pe internet. Nu inseamna a-ti aminti de tara asta si a te gandi la ea doar pe 1 decembrie. Nu inseamna a posta Ciprian Porumbescu sau alte melodii timp de 24 de ore. Chiar afirm ca a flutura drapelul, daca in spatele bratului care-l flutura, purtarea e gaunoasa, ar trebui sa fie interzis si pedepsit, pentru ca e o impietate. Ce inseamna a-ti iubi tara? Ce inseamna sa fii patriot? Pentru fiecare dintre voi, dincolo de cuvant, ce exista? Pentru mine patriotismul nu e ceva ce se manifesta o zi sau doua pe an. Ca sa fie consistent, demn de bagat in seama, real, ca sa nu fie doar o masca de carnaval, goala de continut, pentru mine patriotismul este o stare de fapt. Zi, noapte, la orice ora si-n orice imprejurare. Patriotismul, pentru mine, are mult mai mult de-a face cu o purtare etica, cu o constiinta civica, cu respectul fata de celalalt, oricare ar fi acest celalalt: colegul de munca, necunoscutul de pe strada, omul din metrou.  Am locuit multi ani in alta tara, care sta bine la nivel de « dragoste de tara » din partea fiilor ei, iar cand m-am intors in Romania, ce m-a socat cel mai tare este lipsa de respect. Nu simti ca ai conta, ca individ….

📌
3💬 read more