Romania

Ieri ma uitam la cateva stiri. Toate intr-o zi. O radiografie destul de exacta a societatii, la multi ani, sa ne traiasca. Un fost fotbalist (inteleg, mare), care s-a sinucis pentru ca avea datorii 🙁 O tampita care a luat pe capota un om pe Magheru si l-a dus 2 km asa si apoi l-a reclamat ca i-a spart parbrizul (da, printre violentii astia conducem si noi, si e si femeie…. -eu asteia i-as lua permisul pe viata si i-as da o amenda usturatoare), un nene pe care il cheama de parca ar fi o gluma (Mindinică Mirel-Mișu, M&M&M, de fapt M&M’s pentru balbaiti), ofiter de politie judiciara, care a cerut spaga un bax de vin si 15 fripturi (va vine sa credeti? asta e ca « scurtu la 10 lei, mai pui un leu si iei mare »), un alt politist, sef de post care conduce de 7 ani fara permis, cu o fotocopie a permisului sotiei, pe care a modificat poza si datele personale. Deci cu astia resetam. O ce veste minunata, ia mai stai capra o data! La vremuri noi, tot noi, cercul vicios, meandrele concretului, Mihaela, dragostea mea!, whisky-ul se bea cu doua cuburi de gheata, dai un ban, da’ stai in fata. Si clopoţeii…. « Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci… » Asta are, asta n-are, asta-i aia marcatoare. Pune mana pe Vasilica. Pune mana pe Mindinica, si-ai sa-ti iei masina mica. Tara mea de patimi, tara mea de chin. Ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. Am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-sa Mai am un singur dor, in linistea serii… sa vad acest popor, predat cumva uitarii.  share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Vreau sa traiesc intr-o tara in care sa ma plictisesc. Da, stiu, suna dur. Si neadevarat, intr-un fel. Eu nu ma plictisesc nicicand, niciodata. Am o viata interioara prea bogata si ganduri prea multe ca sa ma pot plictisi fie si un moment. Dar vreau sa ma pot dedica lor. Mai aproape de adevar ar fi exprimarea « vreau sa traiesc intr-un loc care ma lasa sa ma dezvolt, sa iubesc, sa ma gandesc la mine si la ale mele ». Sa scriu. Scrisori si texte. Scrisori si carti. Sa nu imi cada mereu cate o caramida in cap, sa nu cad eu insami in gropi neasteptate, sa nu fiu prinsa in valtori de isterie din care si daca as vrea, nu m-as putea extrage. Nu vreau sa-mi tremure sufletul si trupul, altfel decat din frisoane de iubire sau de frig. Gandeam demult lucrurile astea, ma simt oricum dezradacinata mereu, in tara asta surprinzatoare, dar am scris negru pe alb acum cateva zile: Îmi doresc sincer de tot sa trăiesc intr-o tara în care sa mă plictisesc. O tara cum era Franța. Nu este perfecta, nu era nici atunci când eram eu acolo. Dar nu îmi cădea nimic neașteptat în cap. Și aveam timp sa trăiesc ale mele. Aveam stare sa scriu. Sa fac, chiar, o depresie. Aici nu-mi acord luxul unei depresii. Puteam sa conduc zilnic 20 km doar ca sa pun trandafiri pe un anume parbriz. În România nu ai timp de gesturile astea. Te lupți cu prea multe, inerente. N-ai cum sa le eviti, n-ai cum sa le ignori. Sau cel putin eu nu am cum. Nu am structura necesara si nici nu am cum sa o « invat ». Si nici nu-mi doresc sa devin nesimtita, opaca la ceea ce e in jur. Nu pot ingrosa randul celor nepasatori, sau inconstienti. Nu pot si nu vreau. Imi iubesc tara, in felul meu, asa cum consider eu ca trebuie sa o iubesc. N-o denigrez, ca e si asa batuta de soarta. Iar eu voi muri romanca, nu din orgoliu, ci pentru ca mori asa cum te nasti. Eu m-am nascut romanca, asta inseamna ca asa voi muri, indiferent ce scrie, succesiv, in actele mele la rubrica cetatenie. Insa cred ca vreau liniste. Vreau sa scriu, vreau sa iubesc, nu vreau sa plang decat din zbuciumul meu de dragoste, eventual. Nu vreau sa plang pentru ca in jur e sinistru, pentru ca oamenii sunt nerespectuosi, pentru ca la orice colt te poate pandi orice. Vrea sa pot sa stau cu fundul in nisip, la soare, sa las vantul sa ma cutreiere, si sa visez la ale mele. Nu e inconstienta, nici nepasare. Mi-a pasat si imi pasa mult. Asa cum am parasit la un moment dat un barbat pentru ca il iubeam prea mult ca sa-l pot vedea distrugandu-se langa mine, fara ca eu sa pot face nimic, exact asa as pleca (din nou) de aici. Pentru ca neputinta ma doare mai rau decat orice durere. A ramane imobil langa cineva/ceva care se…

Se da urmatoarea imagine, postata de cineva pe Facebook (nu conteaza cine): Si apoi, se observa reactiile comentatorilor la poza asta.  Primele reactii sunt negative, toate. Nu se pot detasa de sordid. « Acolo sunt insecte, sunt serpi, in casa e umezeala, e frig, e urat, sunt tantari, e igrasie », etc. Casuta este ca in povesti, dar toti o luau la propriu, la puricat, la disecat, ca si cum trebuia sa se mute acum si aveau o problema cu umiditatea. Oricum aveau ochiul antrenat sa vada partea rea a lucrurilor, si-l foloseau din plin. Fie ca « strugurii sunt acri », fie ca pur si simplu vedeau raul, inaintea oricarei posibilitati de bine. Ca si cand nu ar fi suficient ca traiesc zi de zi in Romania.  Sa nu te poti detasa de realitate ca sa poti visa, mi se pare foarte trist. Sa ai nevoie sa invoci numai partile rele pentru a minimiza ceva cu potential de poveste, mi se pare aproape o boala, o saracie sufleteasca, o durere, o buba. I-am privit mai multe ore, cum isi revarsa tristetile si veninul. Aveam senzatia ca particip la un experiment psihologic pe viu. « Spuneti ce va trezeste in minte imaginea aceasta. » Uneori chiar am senzatia ca traim intr-un mare sanatoriu. Si intrucat ei sunt mai numerosi ca noi, nu stiu daca totusi nu cumva ne-au declarat nebuni pe noi. Ei sunt betegi sufleteste. Nu iubesc, ci socotesc: calculeaza sansele de reusita. Sunt incapabili sa viseze. Iau lucruri nemestecate… Cauta pe Google retete pentru orice (« cum sa pastrezi o relatie »). Inghit, in schimb, gogosi despre fericire, desi nu-s in stare sa vada lumina si bucurie. N-au aripi, dar vor sa zboare. E o lume foarte trista…   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Cam asa e libertatea. E cel putin de 2 luni asa, posibil chiar mai demult. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It