sinceritate

sunt mai ales de acord cu exprimarea iubirii, cu atentia acordata celuilalt si relatiei, cu implicarea si dedicarea catre celalat, comunicarea ( sa stii sa spui ce doresti si ce nu doresti), cu iesirea din relatie (cand aceasta nu mai are sens, cand nu te mai regasesti in ea). Este o chestiune, pana la urma, de sinceritate cu sine insusi. Pokerul emotional n-are nicio noima.dragostea nu este o lupta, este o colaborare, este un armistitiu, chiar o daruirenu e o abdicare, ci este o dedicare voluntara celuilalt share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

MS « Imi pare rau ca n-am putut vorbi la finalul plecarii tale. As fi vrut sa-ti arat stelele, intr-o noapte. Poate ca n-au intrat zilele-n sac, pe acolo pe unde esti tu. » MS « Ce mai faci mai femeie? Ti-ai schimbat mobilele? Am avut niste zile senine, cer cu stele si luna plina. Dar tu, asa practica cum esti, nu scrii decat daca esti provocata. » MS « Ai niste raspunsuri foarte telegrafice. Parca ar fi un test grila. Sa-ti spun ce imagine mi-a ramas pe retina. Una cu tine intr-o zi ploioasa, intr-o haina de piele stransa bine in jurul taliei, cu ciorapi cu dunga, tocuri si-un mers grabit. Asta pe un ochi. Pe celalalt e o fata intr-o rochie alba de vara, tocuri si un caine mic in lesa. » MS « Ce nu ti-am spun e faptul ca amåndoi ochi au vazut mai departe de imaginea imprimata. » AM: Cat de departe? MS « Nici nu stiu daca ar trebui sa-ti spun, dar departe, de tot, cam pana la capat. Am o imagine rondebosse detaliata pe care, din pacate, n-o pot compara cu originalul. » MS « Uite ca nu renunt. Cu scuzele aferente te anunt ca pentru mine esti o femeie sofisticata, misterioasa si cu o sexualitate speciala.  Asa te vad eu. Nu m-am putut abtine sa nu-ti scriu. Stii, uneori imi trec prin cap astfel de ganduri. Sper ca-mi apreciezi sinceritatea si sper, despre mine, ca nu sunt badaran. Te salut, blondo. » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

(partea 1 a povestii, aici) Nu era prea comod inceputul acesta de an. Ema trebuia sa o sune pe Ioana inainte de sfarsitul vacantei, si sa-i spuna, cat de delicat putea ea, dar ferm in acelasi timp, ca mai mult decat o prietenie, nu-i putea oferi. Tinea mult la Ioana, aprecia felul ei de a fi, sensibilitatile ei abia aratate, veselia ei, forta ei. Tocmai de aceea dorea sa o previna, sa nu o lase sa persevereze intr-un sentiment ce ar depasi cadrul posibilului. Si asta, inainte de sfarsitul vacantei. Cand vor reveni la birou, vor sta una langa alta din nou, iar totul va trebui sa fi reintrat in ordine deja. Pentru ca invitatiile la cafea, sau rasetele, sau impartasirile de fete sa nu aiba conotatii nedorite. Nedorite pentru Ema, cel putin. In plus, si-ar dori sa-l sune pe Tudor, sa-i explice ca nu, nu era nimic din toate astea, ca… Asta parea un pic mai dificil. In definitiv, Tudor era un strain. Vedeta grupului, e drept, animalul de prada cel mai ravnit in cercul acela, care o alesese pe ea, facand-o regina si invidiata de toate femeile serii, insa, totusi, un strain. Revenind la viata cotidiana, la dimineti, la lumina soarelui, acesta era adevarul. Ema incepu deci cu telefonul dat Ioanei. Cu o voce prietenoasa (de ce ar fi fost altfel?) o invita la un ceai, intr-o cafenea primitoare din centrul orasului. Ioana intra in cafenea, se aseza langa Ema, isi scoase paltonul plin de zapada, se scutura si, zambitoare, isi ciufuli parul tuns baieteste, care se turtise sub caciula. « Hei, buna, Ema, frig e afara, si nu mai inceteaza ninsoarea asta!« . Ema o privea, se gandea la cat de naturala este, insa isi reamintea comportamentul de acum cateva seri si… Nu, e clar, trebuia sa-i spuna. Incepu cu o voce cat de duioasa putea, dar ferma. Ii spuse direct, pentru ca altfel nu stia, nu avea cum… « Ioana, tin la tine, prieteneste. Te apreciez mult, dar nu cred ca pot sa-ti ofer altceva decat prietenia mea. M-ar durea sa iti doresti altceva de la mine. E imposibil. Nu pot. Vreau sa-ti fiu prietena, altceva… nu, altceva, NU. » Teribil de ferm si apasat suna « nu »-ul Emei. Ochii Ioanei se umplura de lacrimi. Rotunde, multe, ele invadara obrajii fetei brusc. Ioana plangea, lacrimile ii alunecau in cana cu ceai… Ema se simti destabilizata rau. Ea, atat de calma in exterior, de obicei, simti ca-si pierde cumpatul, ca aluneca in nesiguranta vizibila. Nu stia cum sa faca. Nu dorise asta. Dorise sa inlature dubiul, sa lamureasca situatia. I se parea normal sa discute deschis. Nu se asteptase la lacrimile Ioanei. Nu stia cum sa o consoleze. Sa o ia de mana? sa o stranga in brate? Si daca toate gesturile astea ar fi interpretate altfel? Nu indrazni sa o atinga. I se rupea sufletul privind-o cum plange. I se parea una din cele mai dificile situatii cu care se confruntase vreodata. Ema mai respinsese avansuri. Era o femeie atragatoare, barbatii…

Circula pe Facebook o mizerie de status, care suna asa: « Bun venit falsitatii, bun venit pe Facebook. Unde iubirea e perfecta! Unde majoritatea pozelor postate par la 100 km distanta de realitate!!! Unde toata lumea traieste bine si este indragostita! Unde dusmanii sunt cei care iti viziteaza cel mai des profilul, unde fostii prieteni te blocheaza, unde fostele iubiri te elimina si unde cei ce te adauga in lista lor sunt f simpatici si pe strada nici nu saluta! Publica-l pe peretele tau daca esti de acord! » [l-am vazut acum cateva zeci de minute la Achi, care-l luase de la cineva din lista lui] El a fost preluat si intr-o postare de blog, de Nuta, am zis si acolo din prima ce gandesc, pentru ca am luat foc instantaneu, evident, (hihi), da’ cand il vad, acum, a doua zi, proliferand, tin sa va spun ceva, dragii mei, si luati aminte! Eu cred ca FB-ul se mai uita si la om, ca sa zic asa :)) Daca esti ipocrit, strangi ipocriti in jur. Mai cred si ca lista pe care o avem ne seamana 🙂 Acum, lasand gluma la o parte,  sa luam pe rand toate lucrurile « incriminate ». Cred ca in virtual, ca si in real, nu poti purta masca {a caracterului, nu a identitatii} prea mult timp, chiar daca iti doresti sa o porti. Chiar dorind sa pari altcineva, altceva decat esti, nu poti sustine « impostura » pe termen lung. Pur si simplu. Vorba romaneasca « minciuna are picioare scurte » e adevarata. Vrei-nu vrei, faci greseli, vrei-nu vrei, te demasti. Vrei-nu vrei, apari in toata « splendoarea sufletului tau ».  Esti javra, pai lumea-si va da seama ca esti, mai devreme sau mai tarziu. Ca n-ai cum sa pozezi in inger pe termen lung. E obositor rau rolul de inger cand esti mancat de invidie si rautate pana-n maduva oaselor. Cine pozeaza in regina Angliei cu viata perfecta si gazon tuns la milimetru, va cadea de pe « tron » si-si va sparge capul mai devreme sau mai tarziu. N-am niciun dubiu, si intotdeauna s-a intamplat asa. Dusmanii iti viziteaza cel mai des profilul? Dusmanii? Nu. Poate chiar cei pe care eu ii numesc « urmaritorii tacuti« , si care sunt favorabili si fideli…. Prietenii nu blocheaza. Daca blocheaza, nu sunt si n-au fost prieteni. Simplu. Asta e, ce-i greu? Fostele iubiri? Sa ma elimine? Suna cel putin SF. Eu sunt prietena cu ei in real, asisderea e si-n virtual. Si cand zic prietena, asta inseamna PRIETENA, nu in sensul de friend pe FB. Radem, glumim, ne sfatuim, ne ajutam, ne spunem tot ce ne apasa… ne insotim la greu. Asta depinde de om, de structura sa si de constructia sa profunda. Stii sau nu stii sa mentii relatiile. Nu e ceva ce se invata pe internet. Si daca nu ai abilitatea asta, atunci nu te plange, nici nu suntem obligati sa ramanem prieteni cu fostele iubiri, e o intreaga arta, care nu-i la indemana oricui.  Unii traiesc insa foarte bine si fara asta 🙂 Nu-s ipocrita in real, asa ca nu pot fi in…