fotografii

Ma gandeam de mai mult timp la ceva, dar de curand am si exprimat asta. Pastram prea multe lucruri de care nu avem nevoie. Avem tendinta de a inmagazina si stoca o gramada de chestii pe care nu le vom mai folosi nicicand. Si materiale si electronice. Cele materiale… de curand am vazut, mutandu-ma, cat poti strange. Desertaciune. Ma gandeam ca am stocat informatii profesionale, de-a lungul timpului, de care probabil nu voi mai avea niciodata nevoie, dar imi ocupa sute de giga. Pentru ce?… Cu fotografiile e si mai rau. Facem tone de poze la care nu vom mai privi niciodata. Am telefon nou, de pe 21 august.  Intre 21 august si 2 septembrie am facut 1652 de fotografii. Sigur, am fost zilele acestea intr-un loc pe care il ador,  si unde sunt tentata sa incerc sa pastrez fiecare secunda. Dar secundele acelea, minutele acelea de fericire nu se pot surprinde in poza. Desarta tentativa de a imortaliza emotiile. Mai ales ca fiind atat de multe, nu mai stai niciodata sa le privesti. Le-am privit acum ca sa selectez cateva. Sunt doar cele dintr-o singura zi, din prima zi. Si sunt o selectie. Asta ca sa intelegem cat de mult « apasam » pe buton. In goana dupa simtiri, devenim bulimici. Dar oricat de performante ne-ar fi devenit aparatele foto, telefoanele, uneltele pe care le caram dupa noi si de care am devenit dependenti, emotia nu se poate pune la ierbar. Tot ceea ce simt in suflet (si dupa mult timp), valoreaza mai mult decat orice scanare a momentului prezent, decat orice incercare de cartografiere a trairii. Acestea fiind spuse…..   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pe cat pot intelege ca dai check in la restaurant, la hotel, la plaja, la vama, pe strada, la biblioteca, la muzeu, in parc, la concert, la petrecere, la… pe atat nu pot intelege sa iti treaca prin cap sa dai check in la cimitir. Si sunt oameni care fac asta, caci m-am uitat eu azi si locatiile sunt create, atat pe FB, cat si pe Foursquare. Cam cum scrii? « Il ingropam pe tataia, feeling sad at Cimitir » ? Lasa ca mi-a povestit cineva care sta langa o biserica (si eu stau, dar nu vad de pe fereastra inspre biserica), cum lumea fotografiaza mortii la inmormantari. De ce ar vrea cineva sa pastreze poze cu oameni morti??????? DE CE????? De ce ai vrea vreodata sa te uiti la imaginea acelui om, mort? Ti-a fost drag viu, nu e bine sa-l pastrezi viu in amintire, si daca te uiti la poze sa fie poze cu el razand? Sau de ce ai vrea sa fotografiezi chipurile celor din familie sau apropiatilor, care isi traiesc durerea in direct? De ce ai vrea sa pastrezi un asemenea moment si sa-l revezi vreodata? Eu nu suport nici insistenta celor care vor sa-ti arate filmul lor de la nunta inca nu stiu cate luni/ani dupa, si acela este totusi, teoretic, un moment fericit, daramite de la moarte…. Si check in la cimitir? Cum ca ce?…. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Azi am avut treaba, intalniri (unele profesionale, altele personale), si am stat cam 12 ore in trei restaurante. Intr-unul din ele am fost recunoscuta/salutata de cineva din lista mea de Facebook, care nu ma mai vazuse niciodata in carne si oase. Dovada suplimentara ca statusul asta din link-ul de aici {Facebook e o lume care ne seamana}, este fals. Unul din mesajele de dupa: « eu te-am recunoscut instant … nu am putut sta mai mult din pacate … » Si raspunsul meu: « ah, da? m-ai recunoscut instant? inseamna ca pozele mele sunt realiste :)))) » Asta spune cam tot. Si ca ma saluta oamenii, si ca pozele mele sunt ca mine 🙂 Logic, doh. Si inca o data zic ce am spus in acea postare: daca nu te saluta oamenii, problema e la tine, nu la Facebook si nici la ei. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Circula pe Facebook o mizerie de status, care suna asa: « Bun venit falsitatii, bun venit pe Facebook. Unde iubirea e perfecta! Unde majoritatea pozelor postate par la 100 km distanta de realitate!!! Unde toata lumea traieste bine si este indragostita! Unde dusmanii sunt cei care iti viziteaza cel mai des profilul, unde fostii prieteni te blocheaza, unde fostele iubiri te elimina si unde cei ce te adauga in lista lor sunt f simpatici si pe strada nici nu saluta! Publica-l pe peretele tau daca esti de acord! » [l-am vazut acum cateva zeci de minute la Achi, care-l luase de la cineva din lista lui] El a fost preluat si intr-o postare de blog, de Nuta, am zis si acolo din prima ce gandesc, pentru ca am luat foc instantaneu, evident, (hihi), da’ cand il vad, acum, a doua zi, proliferand, tin sa va spun ceva, dragii mei, si luati aminte! Eu cred ca FB-ul se mai uita si la om, ca sa zic asa :)) Daca esti ipocrit, strangi ipocriti in jur. Mai cred si ca lista pe care o avem ne seamana 🙂 Acum, lasand gluma la o parte,  sa luam pe rand toate lucrurile « incriminate ». Cred ca in virtual, ca si in real, nu poti purta masca {a caracterului, nu a identitatii} prea mult timp, chiar daca iti doresti sa o porti. Chiar dorind sa pari altcineva, altceva decat esti, nu poti sustine « impostura » pe termen lung. Pur si simplu. Vorba romaneasca « minciuna are picioare scurte » e adevarata. Vrei-nu vrei, faci greseli, vrei-nu vrei, te demasti. Vrei-nu vrei, apari in toata « splendoarea sufletului tau ».  Esti javra, pai lumea-si va da seama ca esti, mai devreme sau mai tarziu. Ca n-ai cum sa pozezi in inger pe termen lung. E obositor rau rolul de inger cand esti mancat de invidie si rautate pana-n maduva oaselor. Cine pozeaza in regina Angliei cu viata perfecta si gazon tuns la milimetru, va cadea de pe « tron » si-si va sparge capul mai devreme sau mai tarziu. N-am niciun dubiu, si intotdeauna s-a intamplat asa. Dusmanii iti viziteaza cel mai des profilul? Dusmanii? Nu. Poate chiar cei pe care eu ii numesc « urmaritorii tacuti« , si care sunt favorabili si fideli…. Prietenii nu blocheaza. Daca blocheaza, nu sunt si n-au fost prieteni. Simplu. Asta e, ce-i greu? Fostele iubiri? Sa ma elimine? Suna cel putin SF. Eu sunt prietena cu ei in real, asisderea e si-n virtual. Si cand zic prietena, asta inseamna PRIETENA, nu in sensul de friend pe FB. Radem, glumim, ne sfatuim, ne ajutam, ne spunem tot ce ne apasa… ne insotim la greu. Asta depinde de om, de structura sa si de constructia sa profunda. Stii sau nu stii sa mentii relatiile. Nu e ceva ce se invata pe internet. Si daca nu ai abilitatea asta, atunci nu te plange, nici nu suntem obligati sa ramanem prieteni cu fostele iubiri, e o intreaga arta, care nu-i la indemana oricui.  Unii traiesc insa foarte bine si fara asta 🙂 Nu-s ipocrita in real, asa ca nu pot fi in…