oras

Am vrut să răspund unei invitații și provocări a Roxanei, un om entuziast, pasionat, energic, inspirational, provocare de a scrie despre o calatorie. Dar prinsă în învolburarea unor împrejurări, am ajuns în pragul termenului  Poate că dacă aș fi avut timp să mă mai gândesc, aș fi ezitat despre care destinație din viața mea să scriu. Despre acel sud al Franței care mi-a fost acasă, și m-a încălzit cu soarele său intens, și m-a spulberat cu mistralul său? Despre Egipt, în care am plecat în condiții de atentat și cu care m-am împrietenit în ciuda așteptărilor? Despre orașele europene? Despre un Berlin de Est, când zidul era în picioare încă? Despre Bruxelles, despre Paris, despre Bordeaux, Lyon, Milano? Despre aventura extremă ca și pilot într-un raid care străbătea deșertul? Despre întâlnirea cu soldații din Mauritania, cu mitralieră și în șlapi, bulversați la propriu pentru că purtam o tunică exact ca cea a uniformei lor? Despre Dakar, explozie de culori și mirosuri? Despre sudul Bulgariei, surprinzător de cald, deși apropiat și rural? Pentru că nu am avut “timp”, am ales fără să gândesc, instinctual. Si…iese din joben… New York, orașul prin excelentă. Când am ajuns la NYC, în martie 2000, turnurile gemene erau la locul lor, iar eu, în general, nu vedeam orașul. Oarbă și insensibilă la mediul înconjurător, New York-ul meu era construit din alte emoții, exista în alte coordonate decât cele reale. Textul il gasiti aici, e o onoare pentru mine sa ma gazduiasca pe blogul ei de calatorii, plin de experiente frumoase, de bucurie, de senzatii si culori. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Intrebari de centru de oras 🙂 Pe care le-am calcat in picioare. Mai blanda: peste care am pasit 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

A venit soarele. Ca si cand nu-l mai asteptam, m-a luat prin surprindere. Fusesera  atat de  multe dimineti gri, una dupa alta, apasatoare, cu griul intens si apasator, incat ma obisnuisem cu ideea ca mai trebuie sa astept. Oricum, ce-aveam sa fac? sa zbor si sa-l aduc eu? As fi facut-o daca se putea. Dar uite ca a venit singur. Si parca orasul e si mai ciudat acum, mai gri, mai prafos. Lumina nu este intotdeauna indulgenta. Exista o cruzime a luminii. Necrutatoare reflectoare, care reliefeaza nu intotdeauna frumosul. Ies la iveala toate imperfectiunile orasului. Tot ce nu e chiar curat, tot ce nu e chiar perfect, si din nefericire, sunt suficiente care se vad acum…. Pandantul luminii este vederea/acceptarea tuturor defectelor orasului. Ma uitam din masina (ca si asa inaintam foarte putin), cat de negre sunt fantanile de pe Bd Unirii. Sigur, n-am fost niciodata admirator al acelor fantani, dar sa le vezi asa, goale, scheletice, in soare, e sinistru. Sunt negre, sparte… Si e doar unul din defectele care schimonosesc fata orasului, scoase la iveala de soarele neiertator. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Cine-a pus inima-n drum Ala n-a fost om nebun. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It