Fisuri

Aud o poveste, in dupa-amiaza aceasta. Ca exista niste fete disperate dupa shopping (nimic rau pana aici, ma incadrez si eu, cred), iar iubitii/sotii lor, disperati, la randul lor, dar disperati de disperarea lor dupa shopping. Iar ele au ajuns sa introduca in casa ceea ce cumpara, prin garaj. Ca sa le faca « nevazute ». Fara prea multa gandire, am exclamat spontan, auzind povestea: « Asta e, dincolo de faza exterioara, care pare dragalasa, una din cele mai importante zdruncinaturi (falii, daca vreti) a vietii de cuplu. » Si da, ma gandesc serios ca daca as ajunge vreodata sa-i ascund lui ce cumpar, sau in general, sa-i ascund CEVA, atunci… e un semn important ca acest cuplu nu prea are sens…
Nu, nu sunt putin flexibila. Sunt foarte flexibila, sunt unul din cei mai indulgenti si fara limite oameni, fara ingradiri si fara rigiditati, dar pentru mine, minciuna nu e compatibila cu iubirea. Azi il mint despre pantofi, maine despre unde plec, poimaine… ce? In plus, de cand ma stiu, minciuna mi se pare o lipsa de respect. Iar pentru mine, iubirea contine admiratie si respect, in afara de alte ingrediente.  Adica nu prea poate sa existe asa ceva. Plus ca iubirea inseamna si cunoastere, si intelegerea celuilalt. Daca el nu ma ingaduie cu gandurile mele, in cap, cu placerile mele in suflet, si chiar si cu rochite si pantofi… inseamna ca nu prea are rost cuplul in cauza. De ce ai ramane intr-un astfel de cuplu? ca sa te prefaci toata viata ca esti altceva? cum am spus mai sus: azi o rochie, maine o intalnire, poimaine… Nu cred ca e o cale cu intoarcere, ci are sens unic. Fisuri, fracturi, falii, inaintea marii daramari a « constructiei ».