oameni care conteaza

860 de zile. (adica, sa traduc, 2 ani, 4 luni, si cateva zile) Atata a durat sa ies din negura. Nu e mult. Nici putin. E o bucata de viata. Uneori si o zi e mult. Alteori nici 10 ani nu sunt mulți. Depinde de ce, depinde cum.(Ca o indicație, exact cu un an înainte de începerea pandemiei. Care nu știu dacă a aranjat sau deranjat cursul lucrurilor, n-am comandat-o eu, a fost asa, peste, ca încă o cocoașă, pentru mine. – sper ca stiti bancul cu cocosatul in cimitir. Sau ca niște garduri suplimentare de sărit. Cursă cu obstacole)Nu neaparat nu ma mai cuprinde durerea. Imi amintesc mereu, evident, il pomenesc mereu, in multiple intamplari sau povestiri, in discutii, dar nu mai sunt blocata. Am fost si poate voi mai fi blocata. Insa cumva abia acum imi functioneaza din nou mintea la 100%. Din nou sunt eu, cu umor, cu giumbuslucuri, cu bucurie, cu lucrurile haioase care ma caracterizau. Plus cu gandirea, pe care mi-am regasit-o cu greu. Dar care revine acum, ducandu-ma « de colo colo », fix cum imi placea dintotdeauna.N-a fost usor, locuiesc in aceeasi casa, cu amintiri in toate colturile, merg in acelasi parc, ma sui in aceeasi masina, fac aceleasi drumuri. Uneori as fi dorit sa nu rasara soarele, sau sa dinamitez toate astea de mai sus, de parca m-ar fi ajutat. Poate m-ar fi ajutat. Dar cine naiba stie. Nu am putut incerca sa vad. Ar fi fost mai usor? mai greu? as fi renascut mai repede? m-as fi prabusit de tot?Nu exista o formula, nici macar nu exista indrumari, n-as putea sa spun nimic unei persoane in aceeasi situatie, ba chiar, pentru ca am trecut prin asta, as avea decența sa tac. Nu exista, cu alte cuvinte, o solutie universala, un drum comun, un elixir de viata. Abia de cateva zile simt ca gandesc. Am vrut sa mor, cumva, daca ma gandesc precis la asta, inca vreau. Acum.M-am poticnit, m-am chinuit (in general m-am AUTO-chinuit) ca să uit celalalt chin, de netrecut, mi-am impus datorii morale. Am căzut de multe ori. De X ori. M-am ridicat de X+1. Acum sunt în picioare. Nu stiu cat va dura, poate e vremelnic. Dar merita, pentru aceste momente, sa fi rezistat pana aici. Candva, scriam (naiva de mine!): « ma prefer cateva dezamagiri mai tarziu », asta insemnand ma prefer cateva pierderi mai tarziu, cateva dureri mai tarziu. Eh. Habar nu aveam. Dar na, se iarta, (ma iert si eu pe mine, desi de regula sunt aspra cu mine), insa toti suntem naivi cateodata (eu voi muri iremediabil naiva). Am un dar aproape enervant de a ramane ingenua peste ani. (mi-a zis candva, femeie fiind: « esti asa copil, dar iti sta atat de bine »)Scriu cumva mai mult pentru mine, asa cum bati o piatra de hotar.Dorindu-va sa nu intelegeti niciodata nici simtirile de pana aici, si nici sovaielnicele drumuri.Clou : Jusqu’ici tout va bien [clip officiel] – YouTube share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share…

« Nu uitați in această noapte să dați calendarul cu doua luni înapoi și să returnați mărțișoarele « , zice cineva, desigur, in gluma. E gluma, dar pe mine m-a atins undeva adanc. Ma invoiesc sa dau inapoi nu numai martisoarele, ci toate cadourile, nu doar materiale, ci si imateriale, nu doar ale oamenilor, ci si ale vietii, as inapoia TOT, daca s-ar fi inventat ceva sa ma intoarca undeva, sa ma intoarca candva. As inapoia si intelepciunea pe care mi-au dat-o anii. Si cinismul. Si puterea. Si desteptaciunea de a trece peste dezamagiri. Si sutele de carti citite intre timp. Si dragostea pe care am purtat-o barbatilor mei. Si orgasmele. Si kilometri de asfalt inghititi. Si noptile in desert, si aventura Bucuresti-Dakar. Si reusitele profesionale. Si cafelele cu cantec. Si cele fara cantec. Si bronzurile atator veri. Si fericirile intense. Si apusurile de la Sozopol. Si sutele de pantofi. Si m-as intoarce inainte sa moara Philippe. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Am avut un an foarte bun. Spre diferența de 2014 care a fost al doilea cel mai rau an din viața mea (după 2000, pe care sper sa nu îl egaleze nimic în oroare, sinistru an), 2015 a fost bun și personal și profesional. Și sentimental si financiar. A și început bine, cu voiajul în Franța, care a rezolvat multe, si m-a facut sa inteleg o gramada de lucruri din fosta si actuala mea viata. A fost un pic o calatorie initiatica. M-am mutat intr-o casa de vis, mare. Am avut proiecte profesionale frumoase. Îmi doresc sa am un 2016 măcar la fel. Si sa merg mai mult la mare. In 2015 am ajuns, din pacate, paradoxal, o singura data, si foarte tarziu, acolo, la mama zmeilor, unde e sufletul meu, la smochine si capre. Mulțumesc din suflet omului care mi-a adus zâmbetul anul acesta, prietenilor fără de care nu as rezista, partenerilor profesionali, cu bune si rele. Mulțumesc mult ca ați fost parte din anul meu, bun, si va doresc sa aveti un an minunat. Sanatate si iubire, restul le construim… stiti cum spun eu….   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Când am scris spontan despre Brigitte,  aici, nici prin cap nu’mi trecea ca o voi întâlni (reîntâlni) așa rapid. Călătoria în Franța a fost emoționantă și foarte grea. Încă nu mă simt în stare sa sedimentez.  Calatoria aceea încă mă tulbura până la lacrimi, și-s și de bucurie și amare. O sa mai dureze până sa revin la matcă, dacă vom fi căzut de acord unde e matca… Revenind la ea, mă bucur ca am revăzut-o și ca este exact ca acum 20 de ani când eram studente. Și fizic și oricum…. Posted from WordPress for Android share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It