Pokemonul meu 

​Am prins 14 pokemoni și sunt nivelul 4. Am început acum 12 ore, timp în care am făcut muuuulte altele. Plaja, cina la restaurant, plimbari in doi, discutii politice, etc.

Fără îndoială la București nu voi mai juca deja. Oricum îmi pare simpluț,  tarotul pe care îl joc cu francezii e mult mai strategic 🙂 Pokemon Go nu mi se pare deloc adictiv. Nu implica suficientă gândire și logica așa încât sa mă poată “prinde”.

Iar la București vânez pokemoni de ceva ani….

Bineînțeles ca mă numesc Mirandolina, ca sunt blondă și îmbrăcată în roșu. 

PS. Frate, n-ai văzut așa tupeu. Pokemonul ăsta în farfuria mea de musaca. Nu mai exista respect…

Dor. Nu mi-e dor. MA DOR

pantofi3azi este ziua dorului, si era sa ratez asta (daca auziti de vreun atentat la — SPITALUL– municipal, eu sunt aia) Revenind la ‪#‎dor‬, hai sa elaboram o trilogie.
Actul 1: “De ce iti este cel mai dor?”
“De tacerile in doi. Nu de cele in care nu {mai} ai ce sa-ti spui, ci de cele savuroase, de cele presarate cu rasete. Si cu priviri complice. De cele in care alegi sa nu spui, ci sa privesti, si sa zambesti.”
“Mi-era teama ca o sa-mi dai un raspuns care are sa-mi placa.”

Da, cred ca unul din cele mai frumoase lucruri si mai calde si linistitoare sunt acele taceri pe care ti le poti permite alaturi de prieteni sau de oamenii apropiati. Tacerile care ofera incredere. Zambete si priviri, fara sa simti ca trebuie sa mobilezi cu silabe.
Tacerile privind in aceeasi directie. Un apus, un rasarit, o floare, marea. Da, mai ales marea. Liniste si calm. mi-e ingrozitor de dor si de mare

Actul 2: Mi-e dor sfasietor de tine. De rasetele tale de copil inconstient, de tristetile tale, de cuvintele tale, de tacerile tale, de privirile tale, avide de mine sau pierdute in zare. Ti le iubesc deopotriva. Mi-e dor de atingerile tale, de infiorarile reciproce, frenetice, de foamea resimtita pentru tine in timp ce tu te hraneai cu mine. Mi-e dor de scrisorile pe care ti le scriam ziua, cand ma plimbam prin oras, dar cand aveam nevoie sa-ti scriu, totusi, desi ne despartiseram dimineata, ades dupa ce facusem dragoste salbatic, infrigurati de dorinta, si desi aveam sa ne regasim seara, tot pentru a gusta unul din celalalt, pentru a ne privi in ochi si pentru a ne pipai ca la sfarsit de lume. Dar simteam nevoia sa-ti scriu.
Mi-e dor de bomboanele Ferrero Rocher d’Or pe care nu le-am gasit in seara aceea cu tine, dar pe care le-am gasit cu varf si indesat a doua zi, mi-e dor de frisca din cana ta de cafea, mi-e dor sa te vad mancand inghetata pe care o iubeai ca un copil. Mi-e dor de serile in care ma ghemuiam in patul tau mare, dar din care reuseam sa te imping lipindu-ma de tine, iubitoare.
Mi-e dor de ochii tai adanci, de glasul tau ferm cand rostesti poruncitor „arata-mi”, mi-e dor de atingerile tale, de felul tau incomparabil de a fi. Mi-e dor de starea aceea de armonie dintre noi, de intuitia ta, de discutiile cu tine despre orice subiect, de lungile argumentatii, de metaforele tale si ale mele, pe care mi le stimulai, mi-e dor de plimbarile cu tine, mi-e dor deopotriva de tot ce e simplu si de tot ce e complicat in tine.
Mi-e dor sa te aud, sa te citesc scriindu-mi „te vreau!”, mi-e dor de intransigentele si nerabdarile tale, mi-e dor de starea de gratie. Mi-e dor si de mine. De mine cea langa tine.

Actul 3: Dor… (nu mi-e dor, ci ma dor)
L’amour élabore une géographie sacrée du monde. [..] un temps sacré et un espace sacré, comme dans les religions (Francesco Alberoni, « Le choc amoureux »)

“Conform legilor atractiei universale, inseamna ca si acelor locuri le e dor de tine…”, spunea cineva a propos de geografia sentimentelor mele. Mie nu mi-e dor de acele locuri, oh, nu! Remarcam doar cat de schimbate sunt, influentate de emotii si trairi. Nu numai ca nu mi-e dor, ba chiar as putea spune ca unele ma dor.

Ma dor si ma zgarie. Sau, ca sa evit zgarieturile pe suflet, atunci cand ele sunt prea proaspete, le ocolesc. Si uite cum orasul capata o alta dimensiune. Evit, ocolesc locuri prin care inainte treceam nepasatoare. Da, dar era INAINTE.
Intotdeauna exista un inainte si un dupa.
Mai rau e ca patesc asa si cu propriile mele haine. Fiecare rochie are impregnata in ea privirile barbatului iubit, mangaierile sale vizuale. Fiecare rochie, bluza, fusta, pereche de pantofi, poarta in ele istoria momentelor in care le-am purtat… Degeaba le spal la masina. Le-as putea spala pana s-ar desira, si tot degeaba. Ele raman mitice, prin ceea ce au trait.
Cateodata, deschid dulapul, si ma napadesc toate senzatiile, toate trairile. Cateodata, nu pot alege rochia verde, sau cea rosie, sau cea galbena, pentru ca… E ca si cand as duce pe cineva cu mine, ascuns in cusaturi, in captuseala, microscopica prezenta, dar infinit de pregnanta.
Intotdeauna exista un inainte, exista un dupa.

Sex cu monitorizare

Am avut candva un iubit (inteligent si bun) care își număra femeile cu care facea sex. Eu am fost numarul 117. Dupa “șocul” veștii, eu, plina de umor, am dorit sa-mi fac un tricou cu numarul 117 🙂 Glorios 117.
Omul era organizat, si ca sa le țină minte, le înscria intr-un carnetel. Cu niste minime detalii. Prenume, etc.
Eram inca in epoca incipienta a internetului si tehnologiei, de telefoane mobile ce sa mai zicem, erau inca foarte rudimentare.
aplicatiiIntre timp, dezvoltarea internetului a facut ca exista forumuri de recenzii (bine, alea sunt doar pentru escorte, dar orișicât, există).
Iar dezvoltarea smartphone-urilor include azi si niste softuri care iti masoara nu numai de cate ori faci amor, ci, pe modelul unor softuri care măsoară pasii, viteza de deplasare, caloriile consumate, care îți monitorizeaza somnul, alimentatia, hidratarea, pulsul, ei bine, de ceva timp exista si niste softuri care îți măsoară frecventa raporturilor sexuale, îți localizeaza activitatea (doar dacă doresti tu, ca un fel de check-in amoros), iar altele, mai dezvoltate, îți măsoară durata actului si intensitatea acestuia (in functie de zgomote ambientale, etc).

Am murit de ras cand am citit asta, deunazi, intr-un ziar foarte serios, francez, Liberation (aici lista softurilor, poate va este utila). Prima aplicatie a fost lansata in 2011 si publicul a fost cam reticent. Insa acum aplicația are nu numai succes, cât si concurenta, s-au facut multe alte softuri, diversificate.
Suntem, clar, in epoca in care masuram si monitorizam orice. Parca si vad scena. Ei, foarte infierbantati, pe la jumatatea preludiului, intrerupandu-se: “draga mea/dragul meu, stai un pic sa pornesc aplicatia, tine-te putin, pune pauza, reluam de unde am ramas.”
Mare e gradina tehnologiei! Ma astept ca in cativa ani sa alegem partenerul dupa un rating din aplicatia de sex 🙂 dar ar trebui cotații diferentiate: impresia artistica și performanță tehnică.
Mai lipsesc aplicatiile in ce priveste implicarea sentimentala, romantismul, de cate ori aduce flori, etc. Idei sunt gârlă.
:)))))))) eu am idei de softuri casnice: care duce gunoiul mai des, când și cum spălăm vasele, ce gust are ciorba și dacă e suficient de caldă. Plaja e largă. Ia sa fabric eu câteva aplicații, văd ca merg 😉