carti

« Nu uitați in această noapte să dați calendarul cu doua luni înapoi și să returnați mărțișoarele « , zice cineva, desigur, in gluma. E gluma, dar pe mine m-a atins undeva adanc. Ma invoiesc sa dau inapoi nu numai martisoarele, ci toate cadourile, nu doar materiale, ci si imateriale, nu doar ale oamenilor, ci si ale vietii, as inapoia TOT, daca s-ar fi inventat ceva sa ma intoarca undeva, sa ma intoarca candva. As inapoia si intelepciunea pe care mi-au dat-o anii. Si cinismul. Si puterea. Si desteptaciunea de a trece peste dezamagiri. Si sutele de carti citite intre timp. Si dragostea pe care am purtat-o barbatilor mei. Si orgasmele. Si kilometri de asfalt inghititi. Si noptile in desert, si aventura Bucuresti-Dakar. Si reusitele profesionale. Si cafelele cu cantec. Si cele fara cantec. Si bronzurile atator veri. Si fericirile intense. Si apusurile de la Sozopol. Si sutele de pantofi. Si m-as intoarce inainte sa moara Philippe. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Eu aceea de care mi-e dor, a murit. Candva prin 2002 sau 2004, cat a putut sa supravietuiasca. Sa ii aprind din cand in cand o lumanare. E ireversibil. Sunt foarte vie si acum. Doar ca alta. In alte coordonate, alta persoana. Mie imi pare rau dupa mine. Eram mult mai desteapta si mult mai nebuna. Fie-mi tarana usoara. M-a ciuntit tara asta, si ce nu m-a ciuntit tara, m-a terminat viata. Nu-mi pare rau. Nu-mi pare rau pentru ca am trait. Ma mai strabate cate un dor de mine, cea trecuta, desi aici nu as fi putut supravietui nici 6 luni in felul acela.Si atunci, acesta fiind pretul mersului mai departe, am tacut, am uitat, am inghitit, am invatat.am murit putin cate putin. Am trait pana la 30 de ani cat altii in 3 vieti de cate 85 de ani. Intensitati si imprejurari atat de incredibile incat par greu de pus si intr-o carte. Ar parea pure inventii, trase de par, desi chiar sunt vieti. Viata mea. Imi pare rau de potentialul care mustea in mine si pe care l-am secat, ca sa nu mor de inima rea, ca sa ma aliniez (cat de cat, ca aliniata nu-s oricum), cu societatea si cu mediul inconjurator. si poate ca e un ghinion ca am gasit cutiile astea. Poate ca niciodata nu trebuia sa le mai fi deschis, pentru ca in mine am pastrat amintirea foarte difuza, estompata, a ceea ce am fost. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Posted from WordPress for Android share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« Vrea Alexandra sa-ti dea in carti, Tu crezi in carti? » « In alea de algebra, geometrie si analiza matematica. Hai, si in cele de literatura sau de poezie. Dar sa-mi dea, ma amuza. Sigur ca nu cred, mi-a mai zis mie una acum multi ani ca ma marit cu unul cu D, si fac trei copii. Nu numai ca pe sotul meu il chema Philippe, dar nici iubiti cu D, n-am avut, o aventura doar daca imi caznesc bine mintea. » « Deci nu vrei » « Ba vreau, ca ma amuza. Dar cu o conditie: sa nu-mi dea intalnire cu 3 saptamani inainte, ca sunt mental incapabila sa o tin. Profesional, da, personal nu pot cu 3 saptamani inainte, 3 saptamani e infinitul, cine Dumnezeu sa stie ce fac pana atunci, n-am cum sa promit, plus ca am toate sansele sa uit pana atunci, zau. Eu abia stiu ce fac maine seara…. Oricum, e hotarata sa-mi spuna ca ma marit, ce naiba sa zic, o sa rad mult. » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It