Stand acasa, n-am avut treaba sa dau drumul la televizor. A patra oara (cel putin), cand am vazut reportajul cu romanii care beau sampanie pe plaja, am izbucnit.
Am trait 10 ani in Franta. Am fost la plaja la Atlantic (de la Biarritz, pana la plajele din Arcachon, Dune du Pyla, Ile d’Oleron, etc), si la Mediterana (de la Marsilia la Nisa….trecand prin Saint Cyr, Cassis, Bandol, Sanary, Six Fours, Frejus, Hyeres les Palmiers…). Franta este tara sampaniei, Champagne doar acolo exista. Eu francezi care sa bea sampanie pe plaja, n-am vazut in 10 ani. Chelului tichie de margaritar, fix asa.
Ca sa nu zic ca redactia mea la Sanary sur Mer era cu toate ferestrele la plaja. Acolo traiam. Eu sampanie pe plaja, ZIUA, n-am vazut, ani de zile… si traiam doar printre ei (aleluia, multumesc!), nu si cu romani.
Iar reportajul… zau. Induce ideea ca “asa se face”. Daca ar fi avut tenta de: iata cum petrec vara milionarii excentrici, as fi inteles. Dar era o plaja populara, cu un om care vorbea cat se poate de colocvial, se calca pe picioare la inghesuiala cu altii, dar… bea sampanie la plaja. Reportajul are accent pe “romanii beau sampanie la plaja, cum se obisnuieste”. Da, nene, pe astia i-or fi nascut mamele lor si i-au botezat in cristelnita cu sampanie.
Din aceeasi gama de: n-avem bani sa trecem strada, da’ suntem boieri, am intalnit des tipologia de roman care se lauda “ce mult a dat el pe …” (nu stiu ce, nici nu conteaza). Pai, frate, cu bani multi poate cumpara orice prost. Poti sa te lauzi cand ai facut o afacere, cand ai luat cu bani mai putini ceva ce altii cumpara cu mult… Ehe, mai e mult pana departe.
