dragoste

Je suis madame Rouillard. Azi se implinesc 28 de ani de cand ne-am casatorit.La 18 ani, m-am indragostit de Philippe. De fapt, ca sa respectam ordinea istorica, Philippe a avut «coup de foudre» pentru mine (dragoste la prima vedere). Eu, copilita, in clasa a 12a, cu bacalaureatul si admiterea la facultate in cap… nu. Nu eram nici macar majora Abia apoi m-am indragostit si eu… treptat. Ne-am iubit foarte tare. Intens. Pur si simplu, ne eram suficienti. Petreceam zile intregi inchisi in casa, doar unul cu altul si fericirea noastra. Si nu, nu doar in primele luni… Ci chiar si dupa niste ani. Am fost tovarasi, in primul rand, dincolo de a fi iubiti, amanti, soti, conjoints. Iar tovarasia asta a ramas indiferent de momente. M-a facut sa rad foarte mult, si nadajduiesc ca si eu pe el. Am ras si plans impreuna. Era mai nebun decat mine, ceea ce e relativ greu, deci mi-a fost « manusa », perechea potrivita instantaneu si irevocabil. Era generos si deschis la cap. Aveam prieteni foarte diversi, mai ales de varsta mea, din toate zonele sociale si geografice. Eram cat se poate de « eclectici » in alegerile noastre. Si eram amandoi « un peu fous » Cum v-am spus, eu nu cred in institutia casatoriei, deci cuplul nostru, asa cum era, ma facea fericita. Dar el ma cerea de sotie in fiecare sambata (desi stateam impreuna, plecam in vacante impreuna, imparteam bunele si relele cotidianului). Sase ani, sambata de sambata, a staruit. Atunci am acceptat sa ii fiu sotie, daca asta chiar insemna ceva pentru el, intr-atat incat sa o faca in fiecare saptamana, timp de sase ani…. Astazi ii multumesc in fiecare zi pentru ca a insistat sa ne casatorim. Si, cu anii care trec, stiu ca daca un barbat din viata mea ar fi meritat sa-mi fie {si} sot, el ar fi fost acela. Odihneste-te in pace, Philippe. Incerc sa te iert. Nu te-am iertat pentru ca te-am iubit, si m-a durut ca nu te pot impiedica sa te distrugi, in ciuda faptului ca era neindoielnic ca ma iubeai. Si, intr-un fel, je t’aime encore. Je t’aime toujours. {nu, nu traiesc in trecut. Doar sunt impacata cu trecutul si mai stiu ca nu vreau sa ma casatoresc niciodata, casatoria este ceva ce se face niciodata sau o data doar. Si nu, nu traiesc in trecut. Dar ii respect locul lui Philippe in viata mea, cu bune (multe), si rele. Este acolo oricum, unicul meu sot } Si o sa mor madame Rouillard (care, initial, am refuzat sa devin) Am iubit, iubesc, voi iubi si alti barbati. Dar stiu ca toti barbatii ulteriori i-ar fi fost prieteni share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Eu îl înțeleg pe omul acela cu madelena sa. Nu există nimic mai legat de amintiri si memorie, decât simțurile. Gusturile, mirosurile, senzațiile. Astăzi am mâncat fasole verde. Eu ador fasolea verde, de 30 de ani, dintotdeauna. Pentru motive pe care nu le înțeleg, am mâncat rar în ultimii ani, poate de 2-3 ori pe an. Astăzi, mâncând după mult mult timp, am simțit din nou ce mult îmi place și au năvălit, în același timp cu senzația de plăcere, toate amintirile. Când eram cu soțul meu, Philippe, pentru ca eu adoram fasolea verde, mâncam (amândoi, se subînțelege) minim de 3 ori pe săptămână. Omul era amuzat și spunea mereu: « Mâncăm asa des fasole verde, încât ma voi transforma curând în fasole verde. » Iar eu râdeam și a doua zi făceam iar :))) acum, ca nu mai am 19 ani, îmi dau seama cât ma iubea ca să mănânce cot la cot cu mine fasole verde asa des. Si țineți cont ca eram slabă moarta, mâncam la fel de bine cartofi prăjiți și croasanți (e masculin, nu feminin!!!! nu « croasante », quelle horreur, de unde pana unde, este UN croissant), deci fasolea verde era o alegere din iubire curata, nici vorbă de regim sau silueta. Despre care nu am avut habar mulți ani, pana după 40. De fapt eu ador și broccoli la propriu, dintotdeauna, fara nevoi de silueta. Revenind la fasolea verde. Momentul de astă seara a fost ca o întoarcere acasă. M-am simțit bine, cald, iubita, protejată și auzeam în urechi: « curând ma voi transforma în fasole verde », si ma auzeam râzând. Asa ca si cand as revedea un film. Repet fără doar și poate seara de azi, adica voi mai manca curand fasole verde. Câtă dragoste și poezie într-o farfurie de fasole verde! PS. Dragostea nu înseamnă neapărat lux, si nici mizerie. Uneori, cel mai ades, dragostea se manifesta în tablouri aparent banale. O farfurie de fasole verde, nici măcar gătită cine știe cum, doar fiarta cu un file de lămâie deasupra. Oricum, acum realizez ca tare ma iubea ca sa mănânce cu mine asa de des fasole verde, nu e chiar gastronomia prin excelență, cum ar zice francezii, ce n’est pas un plat folichon share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

sunt mai ales de acord cu exprimarea iubirii, cu atentia acordata celuilalt si relatiei, cu implicarea si dedicarea catre celalat, comunicarea ( sa stii sa spui ce doresti si ce nu doresti), cu iesirea din relatie (cand aceasta nu mai are sens, cand nu te mai regasesti in ea). Este o chestiune, pana la urma, de sinceritate cu sine insusi. Pokerul emotional n-are nicio noima.dragostea nu este o lupta, este o colaborare, este un armistitiu, chiar o daruirenu e o abdicare, ci este o dedicare voluntara celuilalt share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« Nu uitați in această noapte să dați calendarul cu doua luni înapoi și să returnați mărțișoarele « , zice cineva, desigur, in gluma. E gluma, dar pe mine m-a atins undeva adanc. Ma invoiesc sa dau inapoi nu numai martisoarele, ci toate cadourile, nu doar materiale, ci si imateriale, nu doar ale oamenilor, ci si ale vietii, as inapoia TOT, daca s-ar fi inventat ceva sa ma intoarca undeva, sa ma intoarca candva. As inapoia si intelepciunea pe care mi-au dat-o anii. Si cinismul. Si puterea. Si desteptaciunea de a trece peste dezamagiri. Si sutele de carti citite intre timp. Si dragostea pe care am purtat-o barbatilor mei. Si orgasmele. Si kilometri de asfalt inghititi. Si noptile in desert, si aventura Bucuresti-Dakar. Si reusitele profesionale. Si cafelele cu cantec. Si cele fara cantec. Si bronzurile atator veri. Si fericirile intense. Si apusurile de la Sozopol. Si sutele de pantofi. Si m-as intoarce inainte sa moara Philippe. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It