oameni

« Abisul care esti »

4 janvier 2017

« Ceva retoric, sa spun asa. Am in lista de fb si in viata multi oameni, amici, cunostinte. De departe (de foarte departe) esti cea mai interesanta, profundă, aparte. Nu prea sunt omul vorbelor mari deci ia-o ca realitate absoluta. Noapte linistită si un an bun. P.S. dacă eram bărbat făceam tot ce puteam sa ma arunc in abisul care esti. » :* te imbratisez, m-ai facut sa lacrimez (pot sa fac asta, sunt singura acasa, nu-s indecenta) suna extraordinar. « Asta pentru că esti extraordinara. Chiar asa consider. Cat despre lacrimat..de cate ori am lacrimat la textele tale 🙂 Te îmbrățișez si eu si sper ca intr-o buna zi vei face ca ceea ce este in tine sa ajunga la multi oameni. Ar fi pacat sa nu se stie ca, undeva, cândva, cineva ca tine a existat cu adevărat.  » Primesc cuvinte ca acestea de la oameni care nu imi datoreaza nimic, care nu doresc sa imi intre sub piele, mai mult, care traiesc la mii de kilometri si a caror viata nu se va intersecta, cel mai probabil, niciodata cu a mea. Oameni care au vietile lor bine inchegate acolo. Si care nu au neaparat mereu aceleasi optiuni ca ale mele… Iar eu continui sa ma irosesc si sa ma pierd in futilitati in loc sa fac ceea ce stiu cel mai bine, ceea ce simt cel mai bine, adica sa scriu. Anul acesta trebuie sa ma adun sa fac asta. Nu o carte, ci doua. Nu in romana, ci asa cum am spus,  in franceza. O sa fie un an bun, simt. De fapt trebuie. 2016 a fost anul pierderilor. Atat materiale cat si nemateriale. Insa am inceput 2017 cu oameni care au revenit in viata mea. Cu placerea imensa ca un personaj al povestilor mele s-a recunoscut si a dorit sa stie si continuarea…. Unul din cele mai frumoase lucruri care se pot petrece: sa scrii o frântură de poveste total anonimizata și să te trezești cu protagonistul poveștii că se recunoaște și îți scrie: « și continuarea unde e? » Om cu care nu ai mai vorbit de secole si un sfert. Esti la volan, si scrii complicat, doar la semafoare. (la cele rosii) Reusesti sa i-o dai (continuarea povestii in care este personaj principal, pentru ca bineinteles ca o ai deja scrisa), cu inima cât un purice de teama, și zice ca adora. Întrebi, nevenindu-ți să crezi: « sigur? Corespunde cu realitatea? Și mai ales corespunde cu amintirile tale? » (căci știi și tu cât de subiective și personal interpretate sunt amintirile…) Și afli ca da… Și da. Și foarte. Dumnezeule, au trecut 14 ani, dar se pare ca emoțiile nu se prescriu. Și mai pare că știu să le transcriu 🙂 « Când te iubește cineva care scrie, ești nemuritor » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Oameni si povesti

13 juin 2016

Anul asta e greu si urat. Dar e si un an plin de invataminte. Oameni providentiali apar in jurul meu. Care nu, NU ma invata ce sa fac eu, ci doar povestesc despre ei. Iar eu, cum sunt bun ascultator, invat. Am invatat anul asta cat n-am invatat in cinci. Si sunt recunoscatoare. Si pe alocuri ma simt vinovata. A venit prietena mea care traieste in India. A venit pe neasteptate… Dar atat de tare m-a bucurat! Imi aminteste de vara aceea pe care am petrecut-o impreuna, zi de zi ieseam undeva. Ce vara….! E schimbata. Este hotarata sa traiasca in continuare in India. Inchide in ea o lume fascinanta. Nu ma satur sa o ascult. E un univers total diferit. Iar eu invat enorm ascultand-o.     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Coerenta

20 mai 2016

Eu inteleg ca in cursul vietii iti poti schimba niste idei, despre oameni, lucruri, imprejurari. Chiar zice francezul: « il n’y a que les idiots qui ne changent pas d’avis. » Schimbarile reflecta si progres, uneori maturizare, intelepciune. Toti ne schimbam. Schimbarea inseamna viata, gandire, reactie. Anotimpurile se schimba, noi ne schimbam. Culorile se schimba, noi ne schimbam. Oamenii merg in diverse directii. Uneori e normal sa iti modifici parerea. Poate un om in care ai crezut a luat-o razna, poate face lucruri incompatibile cu ideile tale sau cu moralitatea, sau cu orice consideri important. La fel cu obiectele. Poate, folosind un obiect, un lucru, observi ca nu e la inaltimea a ceea ce credeai. Dar sa iti schimbi parerea si sa fii inversunat impotriva a ceea ce ti-a placut/ai iubit, nerecunoscand ca ti-a placut, este de rea credinta si denota incorectitudine. Am tot vazut reactii din astea si ma mahnesc teribil. Nu prea pot sa inteleg. Si mie mi-au placut oameni care nu-mi mai plac, si lucruri care nu-mi mai plac. Dar nu neg ca mi-au placut, e ca si cand nu m-as respecta pe mine si as nega o parte din mine insami. Ceea ce e indoielnic si dureros. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
4💬 read more

Intotdeauna cu explicatie

9 février 2016

« Viata mea intreaga nu este ceea ce scrie pe Facebook, si nici ceea ce scrie pe FB nu sunt in totalitate eu« , scriam in aprilie 2013, aici. In continuare, partea cu adevarat privata a vietii mele nu se afla scrisa pe bannere in intersectii, nici in ziare, si nici in retele sociale sau pe internet, in general. Faptul ca impartasesc multe din gandurile mele, nu inseamna ca impartasesc si ce mi se intampla, in totalitate, in adanc, in intregime, cum vreti voi sa numiți lucrul ăsta. Aceasta precizare fiind din nou facuta, tin sa fac niste constatari despre niste zile pe care le-am petrecut cu contul de Facebook dezactivat. Unii oameni au stiut unde sa ma caute si sa ma intrebe (sms, alte genuri de contact – mesagerii, altii au scris Mirandolinei, ca Mirandolina nu a fost dezactivat), altii nu neaparat. Unii au intrebat terti, oameni pe care ii stiu apropiati de mine. Sigur ca sunt magulita de grija pe care o au oamenii, de atentia de care ma bucur. Insa un lucru m-a cam bulversat: oameni cu care n-am avut in viata mea nicio problema, niciun diferend, nicio disputa, isi puneau problema daca i-am blocat. In primul rand ca eu nu blochez, mi se pare o reactie extrema, disproportionata, nejustificata. In al doilea rand cum sa blochez oameni din senin???? Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt logica, coerenta si consecventa. Nu blochez oameni asa, fara motiv. Eu nu blochez oricum, cum am mai spus mai sus, dar daca prin absurd as bloca, oricum nu asa, din senin, intr-o buna dimineata. Mai mult de atat, cineva care m-ar supara ar sti chestia asta. Nu s-ar pune problema sa nu afle de la mine, din prima, in direct. Asa sunt eu, asa procedez. Nu blochez oameni, si nici in viata reala nu exclud oameni din viata mea inainte de a le spune ce m-a deranjat, ce m-a ranit, cu ce m-au suparat. Nu stiu altii cum procedeaza, eu asa fac, si asa mi se pare firesc si de bun simt. Eu nu dispar niciodata fara explicatie. Cel caruia nu i-am dat o explicatie inseamna ca stie oricum implicit din desfasurarea evenimentelor ce s-a intamplat. Cat despre dezactivarea contului… Ehe… da, uite ca am chef sa fac asta. Stiu ca sunt distractiva, si ca multi mi-au simtit lipsa (mi-au spus asta). Inteleg. Ideea e ca, asa cum am mai spus acum ceva ani, aici, nu am semnat un contract cu nimeni ca furnizez divertisment sau ca-mi expun viata.  Nu vreau sa par vanitoasa, ca nu sunt, dar constatasem deja asa:  » Pana si cei mai tacuti si umbriti urmaritori, cei care aruncau priviri razlete si nu sopteau nimic prin gaura cheii, pana si aceia s-au simtit “furati”, frustrati, inselati. Pai cum indrazneam eu sa astup gaura cheii? Cum aveam tupeul sa le iau jucaria? Si in plus, “fara tine e gol”. Da, dar eu nu ti-am promis nimic. Nici tie, nici lui, nici ei. Nimanui dintre voi. Eu nu am…

📌
0💬 read more
1 2 3 9