“Abisul care esti”

Ceva retoric, sa spun asa. Am in lista de fb si in viata multi oameni, amici, cunostinte. De departe (de foarte departe) esti cea mai interesanta, profundă, aparte.
Nu prea sunt omul vorbelor mari deci ia-o ca realitate absoluta.
Noapte linistită si un an bun.
P.S. dacă eram bărbat făceam tot ce puteam sa ma arunc in abisul care esti.

:* te imbratisez, m-ai facut sa lacrimez (pot sa fac asta, sunt singura acasa, nu-s indecenta)
suna extraordinar.

Asta pentru că esti extraordinara. Chiar asa consider.
Cat despre lacrimat..de cate ori am lacrimat la textele tale 🙂
Te îmbrățișez si eu si sper ca intr-o buna zi vei face ca ceea ce este in tine sa ajunga la multi oameni. Ar fi pacat sa nu se stie ca, undeva, cândva, cineva ca tine a existat cu adevărat.

Primesc cuvinte ca acestea de la oameni care nu imi datoreaza nimic, care nu doresc sa imi intre sub piele, mai mult, care traiesc la mii de kilometri si a caror viata nu se va intersecta, cel mai probabil, niciodata cu a mea. Oameni care au vietile lor bine inchegate acolo. Si care nu au neaparat mereu aceleasi optiuni ca ale mele…
Iar eu continui sa ma irosesc si sa ma pierd in futilitati in loc sa fac ceea ce stiu cel mai bine, ceea ce simt cel mai bine, adica sa scriu.
Anul acesta trebuie sa ma adun sa fac asta. Nu o carte, ci doua. Nu in romana, ci asa cum am spus,  in franceza.

O sa fie un an bun, simt. De fapt trebuie. 2016 a fost anul pierderilor. Atat materiale cat si nemateriale.
Insa am inceput 2017 cu oameni care au revenit in viata mea. Cu placerea imensa ca un personaj al povestilor mele s-a recunoscut si a dorit sa stie si continuarea….
Unul din cele mai frumoase lucruri care se pot petrece: sa scrii o frântură de poveste total anonimizata și să te trezești cu protagonistul poveștii că se recunoaște și îți scrie: “și continuarea unde e?” Om cu care nu ai mai vorbit de secole si un sfert. Esti la volan, si scrii complicat, doar la semafoare. (la cele rosii) Reusesti sa i-o dai (continuarea povestii in care este personaj principal, pentru ca bineinteles ca o ai deja scrisa), cu inima cât un purice de teama, și zice ca adora. Întrebi, nevenindu-ți să crezi: “sigur? Corespunde cu realitatea? Și mai ales corespunde cu amintirile tale?” (căci știi și tu cât de subiective și personal interpretate sunt amintirile…)
Și afli ca da… Și da. Și foarte.
Dumnezeule, au trecut 14 ani, dar se pare ca emoțiile nu se prescriu. Și mai pare că știu să le transcriu 🙂
“Când te iubește cineva care scrie, ești nemuritor”

Oameni si povesti

ioanaAnul asta e greu si urat. Dar e si un an plin de invataminte.
Oameni providentiali apar in jurul meu. Care nu, NU ma invata ce sa fac eu, ci doar povestesc despre ei. Iar eu, cum sunt bun ascultator, invat. Am invatat anul asta cat n-am invatat in cinci. Si sunt recunoscatoare. Si pe alocuri ma simt vinovata.
A venit prietena mea care traieste in India. A venit pe neasteptate… Dar atat de tare m-a bucurat!
Imi aminteste de vara aceea pe care am petrecut-o impreuna, zi de zi ieseam undeva. Ce vara….!
E schimbata. Este hotarata sa traiasca in continuare in India. Inchide in ea o lume fascinanta. Nu ma satur sa o ascult. E un univers total diferit. Iar eu invat enorm ascultand-o.

 

 

Coerenta

coeurEu inteleg ca in cursul vietii iti poti schimba niste idei, despre oameni, lucruri, imprejurari. Chiar zice francezul: “il n’y a que les idiots qui ne changent pas d’avis.”
Schimbarile reflecta si progres, uneori maturizare, intelepciune. Toti ne schimbam. Schimbarea inseamna viata, gandire, reactie. Anotimpurile se schimba, noi ne schimbam. Culorile se schimba, noi ne schimbam. Oamenii merg in diverse directii.
Uneori e normal sa iti modifici parerea. Poate un om in care ai crezut a luat-o razna, poate face lucruri incompatibile cu ideile tale sau cu moralitatea, sau cu orice consideri important. La fel cu obiectele. Poate, folosind un obiect, un lucru, observi ca nu e la inaltimea a ceea ce credeai.
Dar sa iti schimbi parerea si sa fii inversunat impotriva a ceea ce ti-a placut/ai iubit, nerecunoscand ca ti-a placut, este de rea credinta si denota incorectitudine. Am tot vazut reactii din astea si ma mahnesc teribil. Nu prea pot sa inteleg. Si mie mi-au placut oameni care nu-mi mai plac, si lucruri care nu-mi mai plac. Dar nu neg ca mi-au placut, e ca si cand nu m-as respecta pe mine si as nega o parte din mine insami. Ceea ce e indoielnic si dureros.