literatura

Sa va zic un banc cu ardeleni. Cu tot dragul pentru ei. Doi ardeleni in tren. Ion ii zice lui Gheorghe: « Gheorghe, inchide geamul, e frig afara! »… Gheorghe nu se misca. Ion ii zice iar: « Gheorghe, inchide geamul,e frig afara! » Gheorghe, nimic. A treia oara, Ion il indeamna… Gheorghe, plictisit, se ridica si inchide geamul compartimentului. Si zice catre Ion: « No, acum e mai cald afara? » Pe acelasi criteriu, o paralela un pic cinica. Prietena mea cea mai buna tot insista sa scriu. 26 ianuarie, ora 20.25, mesaj: « Ai acest talent de a scrie, dar esti prea trista ca s-o faci, iar cand era cu tine, prea ocupata sa fii cu el. In concluzie alegi sa nu scrii nimic. Dupa cum vezi, incep sa moara oameni de langa noi, de varste apropiate. Tu alegi sa ti petreci acesti ani, ca de altfel si multi ani din urma, plangand […] » Bine, s-a facut, nu mai plang, sa traiti, scriu, si…? N-o sa mai mor daca scriu? :)) E mai cald afara? Nu se mai imputineaza balenele? Stratul de ozon e mai consistent? Nu se mai topeste gheata din Antarctica? Ma iertati, la ora asta sunt mai cinica decat permite legea. ps. a nu se intelege gresit, o iubesc, si ma simt magulita ca insista sa scriu. Cu atat mai mult cu cat citeste enorm, constant, de ani buni, cu un ritm sustinut din copilarie. Dar nu e ca si cum daca scriu, lumea devine mai buna. Desi, candva, cineva care nu ma cunoaste direct, mi-a scris asta. « de cate ori am lacrimat la textele tale. […] sper ca intr-o buna zi vei face ca ceea ce este in tine sa ajunga la multi oameni. Ar fi pacat sa nu se stie ca, undeva, cândva, cineva ca tine a existat cu adevărat. » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Arta e despre emotii, iar emotiile sunt subiective. Toti avem lucruri care ne induioseaza, toti avem tabuuri sau puncte sensibile, subiecte care ne provoaca stari diverse. Toate trairile anterioare, toate valorile, toate negatiile au legatura cu felul in care percepem lumea. Fiecare cu lentila noastra proprie, niciuna ca a altuia. Prin ele receptam mai bine sau respingem ceea ce privim. Arta nu e masurabila, nu este concurs de alergare 1500 m garduri, sa determini precis cine a trecut primul linia. Nu e saritura cu prajina, sa vezi care a sarit mai mult, mai sus, mai repede. Iar faptul ca mie nu-mi place o pictura, nu-l face pe pictorul acela mai putin valoros, nu-i scade cota. Eu nu sunt Dumnezeu. Sunt un privitor intre mii de alti privitori, si nu cantaresc mai mult sau mai putin. Am constiinta acestui lucru. Mie, de pilda, nu mi-a placut niciodata si nu-mi place Sadoveanu. Asta nu-l face mai putin Sadoveanu, mai putin adevarat, mai putin merituos. Nu am citit « Pe aripile vantului ». Daca o carte nu ma « prinde » in primele 40 de pagini, degeaba, n-o continui. Insa asta nu o face mai putin importanta in istoria literaturii mondiale, faptul ca mie nu mi-a placut, sau ca nu am citit-o.  O face doar cumva mai mult sau mai putin importanta in raport cu mine, in istoria mea personala. Si mai am constiinta unui lucru. Fie ca-ti place tie, privitor, fie ca nu, omul acela poarta harul in sine. El nu e mai mare sau mai mic pentru ca il place sau nu-l place cineva. La un moment dat poate avea recunoasterea generala, si atunci e asimilat cu un varf in domeniul sau. Asa functioneaza lucrurile si este bine ca este asa. Cum bine spunea AD: « Indiferent de cum schimbi macazul, viata te va duce inevitabil din punctul A in punctul B. Podiumul este inventat pentru looseri, nu exista decat locul 1. » Cand faci ceva nu concurezi decat cu tine insuti, de fapt. Cu cat ai fi putut tu sa fii de bun. Nu cu vecinul. Desigur, daca lucrurile pe care le faci intrunesc aprecierea publica, cu atat mai bine. Daca nu, asta e. Oricum, ceea ce ai este in tine, porti inauntru. Faptul ca lumea te intelege, te cautioneaza, te place, nu te face nici mai valoros, nici mai putin valoros.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Am scris pentru Dragos un articol despre martie, femei, barbati, lume, cafea, gheise 🙂 Am scris greu, si ii multumesc ca a avut rabdare de inger sa ma astepte. La mine scrisul e o stare de spirit, iese visceral… Iar zilele astea e cam complicat. Multumesc. Iata textul si aici. Luna martie e importanta pentru mine doar pentru ca se apropie primavara, sau chiar vine. Ca o stim aici. Ca incepem sa vedem soarele, florile… Desigur, faptul ca luna martie e asociata cu luna femeii, asta stiam de mica. Pentru mine, ca adult, ea si-a pierdut in valentele asocierii. Poate pentru ca timp de 10 ani am locuit intr-o tara diferita, fara traditia martisorului, si in care 8 martie era mai degraba o zi in care se discuta despre conditia femeii in societate si in lume, mai mult politic si social. Sau poate din alegeri personale, din teorii care ma fac sa privesc altfel lumea. Luna femeii? Nu am privit niciodata femeia ca pe ceva diferit. Femeia e om. Au fost perioade din viata mea cand mi-as fi dorit sa fiu baiat. Nu era legata de vreo frustrare, de vreo interdictie, nu ma pot plange de “conditia” femeii in ceea ce ma priveste, adica nu este rezultatul vreunei ingradiri. M-am nascut intr-o tara europeana, mama mea este si a fost dintotdeauna o femeie puternica, de cariera, un model pentru mine (conciliind perfect viata personala cu cea profesionala), marile lupte, precum dreptul la scoala, la vot, la avort erau demult in spatele generatiei mele, ca si lupta pentru eliberarea sociala. Luptele erau depasite. Nu spun ca nu mai exista uneori momente cand ar trebui sa te lupti, dar… Eu cred in complementaritate, nu in egalitate. Nu suntem egali. Nu suntem nici macar egali intre indivizi, avem diferente de la cer la pamant pe toate planurile, cum am putea fi egali intre sexe? Cum sa fim egali cand avem constitutii diferite, feluri de a fi diferite, preocupari diferite? Cum si de ce sa fim egali? Cum sa fim egali cand eu nici macar cu celalalte femei nu sunt egala? Indivizii, indiferent de ce sex, sunt diversi, diferiti, multipli. Cum sa fim egali?  Eu cred in complementaritate, in potrivire, in completare. Eu, ca jumatatea LUI. Nu eu ca egala lui. Barbatul si femeia, ca doi membri de echipa, fara de care lumea n-ar merge inainte. Eu fara el, beteaga. El fara mine, vaduvit de seva. Dar nu egali. Ci doua bucati care se imbina perfect, ca intr-un puzzle al vietii, in care fiecare suntem creati pentru cineva.  In golul din mine incape fix el, ca si cand acel gol a fost proiectat pentru a fi umplut doar de el, piesa lipsa din constructie. Mecanismul astfel constituit functioneaza perfect, muta muntii si duce lumea inainte. Asa cum nu cred in egalitate, nu cred nici in tezele care ne opun, ca sexe. Indiferent daca aceste teze provin dinspre baieti sau dinspre fete. Nu suntem dusmani. Ades ma simt mult mai apropiata ca mod de gandire…