recunoastere

Arta e despre emotii, iar emotiile sunt subiective. Toti avem lucruri care ne induioseaza, toti avem tabuuri sau puncte sensibile, subiecte care ne provoaca stari diverse. Toate trairile anterioare, toate valorile, toate negatiile au legatura cu felul in care percepem lumea. Fiecare cu lentila noastra proprie, niciuna ca a altuia. Prin ele receptam mai bine sau respingem ceea ce privim. Arta nu e masurabila, nu este concurs de alergare 1500 m garduri, sa determini precis cine a trecut primul linia. Nu e saritura cu prajina, sa vezi care a sarit mai mult, mai sus, mai repede. Iar faptul ca mie nu-mi place o pictura, nu-l face pe pictorul acela mai putin valoros, nu-i scade cota. Eu nu sunt Dumnezeu. Sunt un privitor intre mii de alti privitori, si nu cantaresc mai mult sau mai putin. Am constiinta acestui lucru. Mie, de pilda, nu mi-a placut niciodata si nu-mi place Sadoveanu. Asta nu-l face mai putin Sadoveanu, mai putin adevarat, mai putin merituos. Nu am citit « Pe aripile vantului ». Daca o carte nu ma « prinde » in primele 40 de pagini, degeaba, n-o continui. Insa asta nu o face mai putin importanta in istoria literaturii mondiale, faptul ca mie nu mi-a placut, sau ca nu am citit-o.  O face doar cumva mai mult sau mai putin importanta in raport cu mine, in istoria mea personala. Si mai am constiinta unui lucru. Fie ca-ti place tie, privitor, fie ca nu, omul acela poarta harul in sine. El nu e mai mare sau mai mic pentru ca il place sau nu-l place cineva. La un moment dat poate avea recunoasterea generala, si atunci e asimilat cu un varf in domeniul sau. Asa functioneaza lucrurile si este bine ca este asa. Cum bine spunea AD: « Indiferent de cum schimbi macazul, viata te va duce inevitabil din punctul A in punctul B. Podiumul este inventat pentru looseri, nu exista decat locul 1. » Cand faci ceva nu concurezi decat cu tine insuti, de fapt. Cu cat ai fi putut tu sa fii de bun. Nu cu vecinul. Desigur, daca lucrurile pe care le faci intrunesc aprecierea publica, cu atat mai bine. Daca nu, asta e. Oricum, ceea ce ai este in tine, porti inauntru. Faptul ca lumea te intelege, te cautioneaza, te place, nu te face nici mai valoros, nici mai putin valoros.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« Nu sunt genul sa urmez curente. Eu creez curente« , am spus ieri. Poate pare un pic vanitos din partea mea, dar nu e. Cu toata umilinta si umanitatea posibile, e doar o recunoastere a unei stari de fapt.  Nu urmez curente decat atunci cand mintea si intelegerea vietii imi spun ca sunt corecte. Nu urmez curente pentru ca « trebuie » sau pentru ca asa a facut bunica, sau ca asa face vecinul. Nu urmez nici moda, atunci cand nu mi se potriveste. Nu port « ce se poarta » doar pentru ca « se poarta ». Port ce ma caracterizeaza. Tot asa, nu ma comport decat in felul meu. Respect valorile, bunul simt, politetea, insa nu merg in turma, daca nu e de mers. Sunt clasica in sensul ca respect traditiile si familia, insa nu imprumut standarde si nu ma incadrez in tipare prestabilite, pana sa le testez cu propriile mele forte. Am constiinta importantei miscarilor sociale si inteleg rolul si forta « turmei ». M-as alatura oricand unei « turme » ale carei valori si crezuri le impartasesc, pentru a schimba ceva. In rest, nu, n-am spirit de turma, formal, nu imit comportamente, lumea-mi spune ca sunt originala, ades, si in comportament, si in vestimentatie. Nu imprumut obiceiuri si nici clisee… Prefer sa fiu eu emitatorul unor lucruri care se transmit mai departe. Prefer sa dau tonul, nu sa tin isonul. Dar apropo de curent… sunt intotdeauna la curent 😉     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Azi am avut treaba, intalniri (unele profesionale, altele personale), si am stat cam 12 ore in trei restaurante. Intr-unul din ele am fost recunoscuta/salutata de cineva din lista mea de Facebook, care nu ma mai vazuse niciodata in carne si oase. Dovada suplimentara ca statusul asta din link-ul de aici {Facebook e o lume care ne seamana}, este fals. Unul din mesajele de dupa: « eu te-am recunoscut instant … nu am putut sta mai mult din pacate … » Si raspunsul meu: « ah, da? m-ai recunoscut instant? inseamna ca pozele mele sunt realiste :)))) » Asta spune cam tot. Si ca ma saluta oamenii, si ca pozele mele sunt ca mine 🙂 Logic, doh. Si inca o data zic ce am spus in acea postare: daca nu te saluta oamenii, problema e la tine, nu la Facebook si nici la ei. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It