subiectivitate

Mi s-a intamplat des cand eram trista, sau aveam cauze de suparare care ma apasau, sa aud raspunsul: « Nu esti singura. » (care e trista, cum ar veni.) In ce masura faptul ca si altii sunt nefericiti trebuie sa ma faca pe mine mai fericita? sau sa ma consoleze? Dimpotriva, faptul ca si altii sunt tristi si suparati (ca au griji si-s apasati de ele, sau stari de spirit), nu numai ca nu ma face mai bucuroasa, dar ma intristeaza si mai rau (daca sunt apropiatii mei), si maxim m-ar putea lasa rece (daca-mi sunt indiferenti), desi e cam greu sa ma lase indiferenta tristetea si suferinta oamenilor (oricare oameni). Sigur ca atunci cand faci vizite de acest gen, simti asta: « sunt impartita, sfasiata, mai bine-zis,  intre durerile mele adanci si rusinea de a avea aceste dureri, atunci cand exista oameni care stau alaturi de parintii lor, in spital, cu perfuzii. Mi se intuneca mintea, nici nu pot sa gandesc asta. Ma doare sufletul. Acum, in afara de durerile mele, am un profund sentiment de culpabilitate. Sincer, luni dupa-amiaza a avut loc ca o calibrare. Am inteles, chiar daca ma doare acum, si infrunt furtuni absolut importante, dar am inteles ca nu avem dreptul sa ne lasam ingenuncheati. Ca lucrurile cu adevarat grave din viata sunt boala si moartea. Si am mai spus asta deja. » Sigur ca asa este, si am simtit-o pe pielea mea de cateva ori, ca eu scriam cele de mai sus… Si sigur ca daca as avea puterea, as vindeca toti oamenii de toate bolile. Asta nu inseamna, insa, ca « ne batem » in dureri, si-n suferinte, nici ca incape comparatie posibila (ea insasi foarte indecenta). Da, sunt fericita pentru ca parintii mei sunt sanatosi si eu sunt sanatoasa. Sunt fericita pentru ca iubesc. Dar da, am si profunde perioade de tristete, din care nu numai ca nu ma scoate ideea ca « si altii au », ba dimpotriva, faptul ca si altii au, este chiar motiv suplimentar de tristete. Fericirea celor din jur ma insenineaza, bucuria lor ma lumineaza. In niciun caz nefericirile lor nu ma consoleaza… Si nici nu cred in grade de suferinta. Nu cred ca o tristete este mai « valabila » decat alta. Tocmai pentru ca starile fiecaruia sunt subiective, si ca fiecare le simte cu propria fiinta. Durerea are nuante diverse, atat de diverse cat si bucuria. Si in fericire suntem diferiti, si-n dureri suntem diferiti. Unii se bucura ca miros iarba si ca aud greierii (e una din bucuriile mele), pe altii asta ii lasa rece… Fiecare avem motive diferite de fericire, si nefericiri la fel. Si tot din subiectivitatea durerii:  durerile prezente ard mult mai rau decat durerile anterioare. Desi avem constiinta unor dureri trecute, poate mari, cele prezente sunt infernale, apocaliptice. Chiar daca ne amintim perfect ca am supravietuit unor imprejurari mai potrivnice, si iata-ne, vii, in picioare, mergand demn spre viitor, asta nu inseamna ca amintirea acelor dureri trecute, depasite temporal si moral, ne face sa ne doara mai putin acum. Stim doar ca nu se…

Viata mea intreaga nu este ceea ce scrie pe Facebook, si nici ceea ce scrie pe FB nu sunt in totalitate eu, iata-ma nevoita sa precizez, din nou, desi credeam ca e oarecum subinteles. Asta pentru ca, desi par ca scriu orice (ca mi s-a rupt o unghie, ca am mancat ciocolata, ca m-a enervat o masina, ca nu vreau sa ninga, ca vreau sa ninga, ca imi place cafeaua… ) , deci, desi par ca scriu « tot »,  partea privata {cu adevarat privata} a vietii mele nu e niciodata acolo. De cand ma stiu, am constiinta faptului ca ceea scrii in online este ca si cum ai pune un banner pe Magheru, sau ai scrie cu creta pe o strada circulata, pe care trec mii de necunoscuti. Plus ca te expui ca tot felul de oameni care nu te stiu sa te contrazica despre tine insuti, despre trecutul tau, despre experientele tale, uneori cu o asemenea vehementa rara, (dar complet nejustificata, caci nu ti-au vazut niciodata in viata nici macar ochii, daramite sa te stie), insa cu asemenea ton te contrazic incat par a te cunoaste de-o viata, prea-s siguri de ei, in incercarea de a spune altceva despre tine decat stii/spui tu insuti. Si iata-te judecat si pus la zid de cine stie cine, fara temei, si « obligat » sa te justifici degeaba. Pentru ca am, cum am zis, constiinta faptului ca ceea ce scrii online este public, partea cu adevarat privata, sau intima a mea, nu e niciodata acolo. Ea este, intr-o proportie un pic mai mare, aici, pe blog. Dar si aici, exista perdele care opacizeaza, care neutralizeaza. Toate postarile de aici (inclusiv cea despre scris, de mai jos), pornesc de la ceva, de la o discutie, de la o intamplare de viata, de la un gand neintamplator. {Uite, de pilda, postarea asta a plecat de la o discutia joi seara,  cu doi fosti colegi de presa.} Deci toate postarile au radacina in real. Nu, nu-mi fac o lista de subiecte aleatorii, pe care le tratez asa, pur si simplu, ci ele sunt mereu legate de ceva, declansate de ceva. Dar sunt suficient de criptate si criptice cat sa nu reiasa, caci pana la urma, vorbesc despre lume, nu despre mine. Doza de subiectivitate exista, desigur. Asa ca e doar partial adevarat ca cineva stie ce mi se intampla privind acolo, si chiar si aici. ps. pe un om il cunosti cu adevarat dupa ce traversezi desertul cu el (un desert la propriu sau metaforic)     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Informatia de aici este extrem de personala, subiectiva, criptica si trunchiata. Poate fi nuvela. Poate fi carte. Nu exista nicio garantie ca este realitate. Sunt subiectiva asupra propriei persoane, a propriilor alegeri si a ceea ce scriu pe propriul blog. Fiind doar un blog, pot sa nedreptatesc pe cine vreau, fara sa ma justific, fara sa dau motive si fara sa dau detalii de identificare. « E doar un blog, nu e o platforma de interogatoriu asupra vietii mele personale » (ca o completare la ps-ul de la Stare) p.s. Si nici nu te poti indragosti de un blog, in absenta oricarui dialog real, fie el in online sau in offline. Daca nu am discutat niciodata, n-ai cum sa pretinzi ca ma iubesti, doar citindu-ma. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It