valoare

Lentile proprii

17 novembre 2013

Arta e despre emotii, iar emotiile sunt subiective. Toti avem lucruri care ne induioseaza, toti avem tabuuri sau puncte sensibile, subiecte care ne provoaca stari diverse. Toate trairile anterioare, toate valorile, toate negatiile au legatura cu felul in care percepem lumea. Fiecare cu lentila noastra proprie, niciuna ca a altuia. Prin ele receptam mai bine sau respingem ceea ce privim. Arta nu e masurabila, nu este concurs de alergare 1500 m garduri, sa determini precis cine a trecut primul linia. Nu e saritura cu prajina, sa vezi care a sarit mai mult, mai sus, mai repede. Iar faptul ca mie nu-mi place o pictura, nu-l face pe pictorul acela mai putin valoros, nu-i scade cota. Eu nu sunt Dumnezeu. Sunt un privitor intre mii de alti privitori, si nu cantaresc mai mult sau mai putin. Am constiinta acestui lucru. Mie, de pilda, nu mi-a placut niciodata si nu-mi place Sadoveanu. Asta nu-l face mai putin Sadoveanu, mai putin adevarat, mai putin merituos. Nu am citit « Pe aripile vantului ». Daca o carte nu ma « prinde » in primele 40 de pagini, degeaba, n-o continui. Insa asta nu o face mai putin importanta in istoria literaturii mondiale, faptul ca mie nu mi-a placut, sau ca nu am citit-o.  O face doar cumva mai mult sau mai putin importanta in raport cu mine, in istoria mea personala. Si mai am constiinta unui lucru. Fie ca-ti place tie, privitor, fie ca nu, omul acela poarta harul in sine. El nu e mai mare sau mai mic pentru ca il place sau nu-l place cineva. La un moment dat poate avea recunoasterea generala, si atunci e asimilat cu un varf in domeniul sau. Asa functioneaza lucrurile si este bine ca este asa. Cum bine spunea AD: « Indiferent de cum schimbi macazul, viata te va duce inevitabil din punctul A in punctul B. Podiumul este inventat pentru looseri, nu exista decat locul 1. » Cand faci ceva nu concurezi decat cu tine insuti, de fapt. Cu cat ai fi putut tu sa fii de bun. Nu cu vecinul. Desigur, daca lucrurile pe care le faci intrunesc aprecierea publica, cu atat mai bine. Daca nu, asta e. Oricum, ceea ce ai este in tine, porti inauntru. Faptul ca lumea te intelege, te cautioneaza, te place, nu te face nici mai valoros, nici mai putin valoros.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
47💬 read more

Valoarea lui « Te iubesc »

22 août 2010

« Te iubesc » sunt niste silabe extrem de importante. Rezonanta lor vibreaza pana in fundul sufletului, pana in cel mai mic si nesemnificativ por. « Te iubesc » il inalta pe cel care rosteste si pe cel care primeste. Insa nu poti iubi orice, oricat, oricand. Folosind « te iubesc » prea des si in conditii prea trase de par, il devalorizezi. Si te devalorizezi. In momente disproportionate, cu persoane nefiresti, si fara argumente, spunand « te iubesc » nu poti decat sa obtii efectul invers. « Te iubesc, pentru ca esti un om minunat« , atunci cand nu cunosti omul, este aproape o insulta pentru el. Si in primul rand pentru tine, cel care rostesti asemenea lucruri. Sigur, exista toata sleahta de oameni carora le place lingusirea. Si atunci, acest « te iubesc pentru ca esti un om minunat« , curge ca un susur lin si dulce in urechea lor , pentru ca asteapta sa fie lingusiti si « carres s dans le sens du poil ». Dar lasandu-i pe aceia la o parte, pentru un om integru si cu capul pe umeri, declaratiile teatrale, pompoase si fara acoperire, cu « te iubesc », trezesc suspiciunea, cel putin. Si daca nu ti-ai dat seama ca vei putea trezi asemenea banuieli, asta arata deja cat de putin cunosti omul pe care pretinzi ca-l iubesti. Imi trezesti suspiciunea, da, daca la un moment dat ma cunosti pe mine, nici profund, nici demult, ma cunosti in mod total superficial, avem o relatie de circumstanta, ca atatea legaturi sociale din aceasta lume, si apoi incepi sa-mi spui « te iubesc ».  Si nu numai suspiciunea. Chiar ai efectul invers. Iubirea e ceva visceral, e ceva din adancuri, e adevarat ca si moartea. Iubirea nu e o cortina, nici o bautura dulce, de fluturat pe la nasul oricui, in orice situatie, doar pentru a atinge anumite scopuri sau a acoperi anumite nevoi. Iubirea e in primul rand ingaduinta… Iubirea e cunoastere. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
5💬 read more

Noile reguli :)

7 juillet 2010

Nu oricine cumpara un domeniu, chiar si stie brusc cu ce se mananca online-ul. A inceput deja sa se vada. Cand jurnalistii isi permit sa ignore internetul si noile medii de comunicare, se intampla ca cel care se considera mare jurnalist pe un domeniu, sa scrie pe 6 iulie despre un subiect preluat de pe blogul altui ziarist, publicat pe 4 iulie, insa scris de persoana principala (a treia), pe 1 iulie, in vazul intregului Facebook. Deh, asta e… Si apropo de asta, mi-am amintit postarea mea din decembrie, de pe celalalt blog, despre teama de online a jurnalistului roman … si am adus-o aici, pe noul:) Eh, poate vara asta-mi fac timp si le « repatriez » pe toate. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Stari de hamster

29 avril 2010

 Stiu ca sunt valoroasa, stiu ca sunt inteligenta, stiu ca pot sa fac lucruri, ca sunt puternica, ca sunt… Dar de fapt nu mai stiu lucrurile astea. Am doar constiinta unei forte resimtite in trecut, a unei puteri de atunci, a unei valori stiute atunci. Am primit ieri o confirmare a faptului ca sunt bine profesional, (« scrii frumos, fara clisee, uman« , aici vorbind de o scriitura cat se poate de serioasa si profesionala si nicidecum de locul asta, in care-mi dezvalui sufletul, sau de scrisori personale…). M-a umplut de bucurie auzul acestui lucru, am zambit increzatoare, si totusi, instantaneu, in minutul de dupa, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Pentru ca am realizat ca nu mai stiu lucrurile astea, si ca depind de auzul lor, ca sa merg mai departe, spre ziua de maine. Ultimele luni m-au erodat cumplit. A fost un tavalug al lucrurilor pravalit peste mine. Vreau sa redevin eu insami. Sa rasune casa de rasetele mele. Sa imi deschid ochii dimineata cu o privire senina. Sa pasesc hotarata spre mai departe. In ultimele luni ma simt exact ca un hamster intr-un butoias. Pedalez fara iesire, si aproape in gol. Ma doare. Mi-e dor de mine, cea care ma stiu. Cea solara, cea puternica, cea vesela. Nici n-am mai scris. Nu m-am simtit capabila. Blocaj. Pentru ca scrisul e o deschidere spre exterior. Acum, ma simt chircita. Ma simt in butoias. Ma bucur totusi ca cineva reuseste sa-mi provoace zambetul, chiar rasul… E un pas spre mai bine. O sa redevin eu. Daca ma asteptati… Revin! p.s. 1. Prin aceasta postare nu caut sa provoc complimente. Stiu, sunt un om bun si in regula. E descrierea starii in care ma simt acum. Fereastra spre interioare. 2. Nu cred ca spunand asta sunt mai putin puternica. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
6💬 read more