bucurie

Pare ireal, dar e real. E la mine-n casa 😉 Fotografiat cu telefonul. E catifelat si ireal de frumos. Despre asta (sau si despre asta) vorbesc cand spun despre bucuriile intense. Da, stiu, sunt ciudata, si ma bucur de starea asta. Teoretic, primavara ne condamna la iubire. La mine iubirea n-are anotimp. Imbobocirile se intampla si iarna, cristalizate in zapada modelata, si primavara (firesc), si vara (sub soarele arzator), si toamna, printre copacii desfrunziti. Zarurile s-au rostogolit cum au vrut ursitoarele…. (eu am avut niste ursitoare mai jucause si adoptau metoda zarurilor) si la mine asa au decis. Iubirea sa fie viata, si  invers. Sa nu exist dincolo de iubire, fara ea, sa nu stiu vorbi decat limba asta. Parca ne condamna la iubire, primavara de obicei. O fi pedeapsa cu executare?   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Nu pot sa dorm de emotii, pentru ca maine e operatia, desi stiu ca tot maine este si luni si ca am sa fiu praf. Oricum, folosesc cuvantul « maine », doar din automatism si din principiul ce-mi este propriu ca atata timp cat nu ma culc, e aceeasi zi cand m-am trezit, iar mainele meu (teribil de subiectiv), incepe abia cand ma trezesc. Ca altfel, oricum, e duminica spre luni, trecut de 4 AM. Deci e deja luni, respectiv acel asa-zis « maine ». Ca sa treaca nenorocitul asta de timp, am tot citit diverse. Citind, descopar cu deloc mimata surpriza ca de-adevaratelea eu uit lucrurile neplacute. Am capacitatea sa le estompez, ca sa ramana doar o impresie generala, si, in schimb, imi amintesc in detaliu lucrurile bune…. Este o cernere foarte subiectiva a lucrurilor. Un subiectiv pozitiv, un subiectiv optimist, un subiectiv care alege lumina. Cumva, am rafinat (in mod inconstient), si am dus la extrem procedeul memoriei afective. Madelena lui Proust. Cea care-ti aduce aminte mirosurile, gusturile, detaliile. La mine functioneaza, se pare, si reversul. Daca amintirea e neplacuta, creierul meu o niveleaza, o estompeaza, o sterge. Nu de tot. Dar mirosurile, gusturile, detaliile, dispar. Pastrez o impresie generala, un soi de vedere aeriana a situatiei (aeriana in sensul de « de sus, de departe, vedere generala », nu de « pierduta in spatiu »), dar uit cat de rau a fost de fapt. Si sunt incapabila, de-adevaratelea, {afirm asta fara bravada sau falsa vanitate}, sa povestesc detaliat cat de rau a fost… Cat de bine a fost, in schimb, stiu cu lux de amanunte. Stiu toate fericirile, si toate bucuriile, nuanta cu nuanta. Mirosul ierbii, cand creste. Cantecul pasarilor in diminetile de vara. Cantecul greierilor pe inserat. Culorile si formele florilor. Culorile apusurilor si rasariturilor. Zambetele oamenilor dragi. Mangaierile. Cuvintele frumoase. Saruturile. Intamplarile bune. Cand m-a luat de mana. Privirile. Imbratisarile. Rasetele. Rochiile pe care le purtam cand m-am intalnit cu EL. Cum ne-am privit, ce ne-am spus, ce am tacut impreuna. Durerile le indepartez, le las in spate, le anihilez cumva printr-un soi de « aproape » uitare. Arma cea mai redutabila. Dar o uitare inconstienta, nu chemata, nu dorita, nu comandata. O supraconstiinta, cumva, care ma face sa indepartez raul. Cel trecut. Poate ca asta e secretul puterii mele, rezistentei mele? Apropo, aici vedeti o inima sau sarma ghimpata? Si, peste un timp, ce va veti aminti? Un gard de sarma ghimpata, cu o forma stranie, sau o inima? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Iubirea e singurul lucru adevarat, e singurul lucru care ramane, e singurul lucru care conteaza. Oricat de greu ar fi, oricat de multe dificultati ar contine ziua, iubirea te scoate din gandurile tale si te duce in poveste. Te poate insenina, te poate ridica. E bine si cald in jur. Si parca nici ceața nu e ceață, parcă nici iarna sau griul din jur nu mai sunt asa apasatoare, parca nici stresul si lucrurile complicate pe care trebuie sa le gestionezi, nu mai sunt asa grave… Sa privesti in ochii omului iubit, sa-l tii de mana, sa il asculti, sa ii spui o poveste, sa razi impreuna cu el, risipeste tot raul inconjurator, alunga oboseala, ridica norii. Iubirea e un curcubeu in si peste suflet, e un joc de lumina si culori, este caldura si bucurie, este intensitate si tremur. Iubirea este raspunsul la orice intrebare, trecuta, prezenta si viitoare, si singura certitudine care conteaza cu adevarat. Iubirea e viata cu prioritate. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mi-au inflorit narcisele. Ma uit la ele si ma inseninez…..  Chiar daca perioada e bulversanta si complicata. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It