bucurie

Expresia intreaga a poftei de viata, a bucuriei. El e tovarasul meu complet, avem aceeasi sete de a cunoaste, de a consuma, de a…. Expresia libertatii si a fericirii. E tonic sa-mi amintesc ca am trait asta…. E fratele meu de cruce. A venit catre mine, alergand din tot sufletul, pe o plaja goala, minunata, la mama zmeilor. M-a ales, eram predestinati. Cand l-am vazut asa, bucurie pura, m-am umplut de fericire, pana peste cap. Am sa-l privesc de cate ori imi va fi trist, negru, de cate ori voi fi tensionata, obosita, suparata. O asemenea pofta de viata si o bucurie nespusa, echivaleaza cu libertatea sufletului meu, cu muscatul din mar cu toata gura. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Un catel, asa cum toata lumea stie, isi iubeste stapanul neconditionat si foarte tare. Sunt nenumarate povestile care ilustreaza fidelitatea patrupedelor cu ochi umezi si botic rece. Nenumarate povestile in care catelul si-a urmat stapanul pana la mormant si dincolo de el…. Catelul se bucura intotdeauna cand vii acasa. Da din coada, sare in sus, sare pe tine, se gudura, te pupa, te linge! Si este un miracol mereu repetat. E mereu acolo, te iubeste si ti-o arata. Te asteapta, fidel. Iar ochii sai sunt intotdeauna plini de dragoste. Si-ti cere putin, atat de putin! O bucatica de mancare, un alint. O plimbare, un zambet si o mangaiere. Pana cand, dintr-un motiv sau altul, incepi sa-l neglijezi. Sa vii mai tarziu, sa pleci mai des, sa lipsesti mai mult. Fiecare plecare a ta ii frange o bucatica de suflet, oricat de fidel iti este, oricat de mult te iubeste. Fiecare plecare ii toarna in suflet picaturi de amar. Cu sufletelul sau de catel, suparat, cu o suparare cum numai fiintele iubite pot avea, o suparare impregnata de dragoste si de fidelitate, iti roade pantofii, iti roade cartile, iti roade, poate, chiar, mobila. Poate chiar face pipi pe gresie. Desi ti-e fidel… desi te iubeste dincolo de orice tagada. A fost o poveste despre un catel, care isi iubeste stapanul. A fost o poveste despre un catel cu ochii umezi. Cateodata tristi.  A bon entendeur, salut! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Ma doare durerea ta.  Ma bucura bucuria ta. Ma insenineaza seninul tau. Ma intuneca intunecarea ta. Ma arde flacara din tine. Ma intristeaza apasarile tale. Ma inalta fericirea sufletului tau. Ma lumineaza surasul tau deschis. Ma crispeaza incruntarile tale. Ma tremura frisoanele tale. Ma incalzesc tandretile tale. Ma locuiesc in stomac senzatiile tale. Ma cutreiera gandurile tale. Ma cutremura emotiile tale. Ma fac sa plang lacrimile tale. Ma fac sa rad veseliile tale. Mi-e foame pentru ca n-ai mancat. Mi-e sete pentru ca n-ai baut. Mi-e bine pentru ca ESTI. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Imi dau seama ca, in mod straniu, am o stare zilele astea mai mult « ingradita ». Parca mi-a pierit bucuria, iar asta stiu doar eu, pentru ca , exterior, arat vesela, destinsa si puternica. E cam devreme dupa vacanta sa fie deja oboseala. E o stare care-mi displace profund. Si nici sa ma plang nu-mi place. Tendinta ar fi sa ma « inchid ».  As vrea sa citesc ceva si-mi dau seama ca sunt putini oameni pe care-i citesc cu placere, putini oameni destepti pe care ii admir. (teribila lume!)  As vrea sa scriu ceva, si simt ca sunt prea frenetica si prea exterioara, ca nu am starea de a ma aseza de-adevaratelea si a ma concentra pe un subiect. As vrea sa astept soarele, si, desi el iese in fiecare zi, parca nu-mi este suficient. O sa treaca, e un stres de moment. Incerc sa nu ii identific cauza. Mi-e prea teama ca stiu de la ce mi se trage. In plus, zilele trecute, m-a pus naiba sa recitesc texte de acum ceva timp, si mi-au produs un efect atat de puternic ca nu puteam sa adorm, desi eram obosita moarta. As vrea ceva bun si frumos, si nu am si nu stiu, si parca de fapt n-am chef. E o stare de ne-stare. Parca nu ma mai bucura nimic cu adevarat, parca nu mai savurez nimic (eu care sunt « carpe diem », chiar nu ma recunosc). Parca sunt legata de maini si de picioare cu niste sfori invizibile, dar atat de teribil de dure, care nu-mi lasa libertate de miscare.  Nu mi-e nici de… nici de… Si in definitiv, nimic. Nici sa gatesc, nici sa… Reset. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It