mangaieri

Nu pot sa dorm de emotii, pentru ca maine e operatia, desi stiu ca tot maine este si luni si ca am sa fiu praf. Oricum, folosesc cuvantul « maine », doar din automatism si din principiul ce-mi este propriu ca atata timp cat nu ma culc, e aceeasi zi cand m-am trezit, iar mainele meu (teribil de subiectiv), incepe abia cand ma trezesc. Ca altfel, oricum, e duminica spre luni, trecut de 4 AM. Deci e deja luni, respectiv acel asa-zis « maine ». Ca sa treaca nenorocitul asta de timp, am tot citit diverse. Citind, descopar cu deloc mimata surpriza ca de-adevaratelea eu uit lucrurile neplacute. Am capacitatea sa le estompez, ca sa ramana doar o impresie generala, si, in schimb, imi amintesc in detaliu lucrurile bune…. Este o cernere foarte subiectiva a lucrurilor. Un subiectiv pozitiv, un subiectiv optimist, un subiectiv care alege lumina. Cumva, am rafinat (in mod inconstient), si am dus la extrem procedeul memoriei afective. Madelena lui Proust. Cea care-ti aduce aminte mirosurile, gusturile, detaliile. La mine functioneaza, se pare, si reversul. Daca amintirea e neplacuta, creierul meu o niveleaza, o estompeaza, o sterge. Nu de tot. Dar mirosurile, gusturile, detaliile, dispar. Pastrez o impresie generala, un soi de vedere aeriana a situatiei (aeriana in sensul de « de sus, de departe, vedere generala », nu de « pierduta in spatiu »), dar uit cat de rau a fost de fapt. Si sunt incapabila, de-adevaratelea, {afirm asta fara bravada sau falsa vanitate}, sa povestesc detaliat cat de rau a fost… Cat de bine a fost, in schimb, stiu cu lux de amanunte. Stiu toate fericirile, si toate bucuriile, nuanta cu nuanta. Mirosul ierbii, cand creste. Cantecul pasarilor in diminetile de vara. Cantecul greierilor pe inserat. Culorile si formele florilor. Culorile apusurilor si rasariturilor. Zambetele oamenilor dragi. Mangaierile. Cuvintele frumoase. Saruturile. Intamplarile bune. Cand m-a luat de mana. Privirile. Imbratisarile. Rasetele. Rochiile pe care le purtam cand m-am intalnit cu EL. Cum ne-am privit, ce ne-am spus, ce am tacut impreuna. Durerile le indepartez, le las in spate, le anihilez cumva printr-un soi de « aproape » uitare. Arma cea mai redutabila. Dar o uitare inconstienta, nu chemata, nu dorita, nu comandata. O supraconstiinta, cumva, care ma face sa indepartez raul. Cel trecut. Poate ca asta e secretul puterii mele, rezistentei mele? Apropo, aici vedeti o inima sau sarma ghimpata? Si, peste un timp, ce va veti aminti? Un gard de sarma ghimpata, cu o forma stranie, sau o inima? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Unele lucruri sunt asa de bune incat iti vine sa le pastrezi asa cum sunt si sa nu le mai atingi niciodata. Ca de exemplu, amprentele tale pe lucrurile mele. Le-as inrama, daca niste amprente s-ar putea inrama. Ating cu delectare ceea ce degetele tale au atins, cu evlavie. Niste mangaieri, peste alte mangaieri, suprapuse, invaluite, aripi de fluturi peste alte tremurari de fluturi. Si parca-ti aud si vocea, am retinut pe de rost toate cuvintele rostite… « Acum nu mai am motiv sa te sun, noapte buna. » Dupa ce rasesem mult iar eu explicasem copilareste ca multumesc prea mult de cand ma stiu, si ca eram supranumita in Franta, « Mademoiselle je suis désolée ». Si degetele mele se plimba peste…  aluneca usor. Sa pastrez amprentele tale, sa le inramez… Nu-mi dadeam seama ce mult inseamna senzatia aceasta. Nu-mi dadeam seama cat imi doresc. Nu-mi dadeam seama cat de mult conteaza, cat imi lipsea, nu-mi dadeam seama ca atingand acele lucruri voi zambi cum am zambit azi, desi nu era tocmai vorba despre o intamplare cu zambete… As vrea sa cristalizez inauntrul lucrurilor atingerile tale, sa le cuprind si sa le contin acolo. Pe vecie. Sa-ti inramez amprentele… p.s. am vocatie de criminalist, stiam ca mi-am ratat meseria 😀 Asta era din seria: « nimic nu e ceea ce pare » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Nu m-am spalat atunci, ti-am pastrat urmele si mirosul, atingerile si gustul. E modul de a te pastra cu mine mai indelung. Nici macar seara nu ma induram sa ma duc la dus, nu vroiam sa sterg de pe mine mirosul de femeie care a facut dragoste cu tine.(stii ca e un miros specific, nu? e mai imbatator decat cele mai bune si scumpe parfumuri). Mi-e greu sa ma spal dupa, intotdeauna, ca si cand ti-as zdrobi mangaierile, ca si cum as inlatura invelisul protector pe care mainile tale l-au creat in jurul meu, e similar cu acea teama de a calca pe sarutul celui care l-a « zamislit » in talpa, acela despre care scria Nichita.[Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi si ti-as saruta talpa piciorului, nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea, de teama sa nu-mi strivesti sarutul?] Si te-am pastrat cu mine, prin miros si atingeri pana in dimineata urmatoare… Am dormit invelita in tine, in mirosul dorintelor noastre, invelita in atingerile tale, in privirile pe care le indreptasei asupra mea. De spalat m-am spalat cu mult regret, si doar pentru ca trebuia, pentru ca asa e bine, sa fiu in randul lumii. Acum adulmec in jur si incerc sa-mi recreez in nari mirosul acela incomparabil, mirosul tau, sa simt cu buricele degetelor textura pielii tale, sa te simt in mine tare si cald, intr-un du-te-vino ametitor si incredibil de placut, emotionant pana la capatul acela locuit de lacrimi. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De cand ma stiu, n-am ezitat sa declam ceea ce iubesc. La mine, durerea e muta, ma chirceste, ma inchide. Iubirea insa ma face sa cant, este motorul si energia vietii mele, este carburantul meu… Eu imi rostesc si declar iubirea. Dar, conform unui studiu,  « numarul oamenilor care vorbesc despre ceea ce urasc e mai mare decat numarul celor care vorbesc despre ceea ce iubesc. » Intr-un inventar non-exhaustiv, as putea nota: iubesc mintile sclipitoare, umorul fin, dialogurile inteligente, rasetele, cartile, scrisul, toti centimetrii patrati ai barbatului iubit, mangaierile, aroma corpului sau, ciocolata, cafeaua, vinul alb sec, soarele, vara, trandafirii, muzica, pantofii cu toc, rochiile, bronzul, parfumurile, bananele, sa gatesc, obloanele dupa-amiezelor, saruturile, viteza, culoarea rosie (nu la semafor), tangoul, otrava (aceea), sinceritatea, plimbarile pe jos, nisipul fierbinte, marea, lavanda, livezile de maslini, viile, Provence, New York-ul, mirosul de primavara, mirosul de iarba, baia de la miezul noptii in Mediterana, trifoiul, mirosul gelului de dus pe pielea mea proaspat spalata… bucuriile simple, adica 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It