pedeapsa

Rubrica fapt divers

20 juillet 2015

Zilele astea calde de vara a inflorit o mare polemica despre un fapt divers. Nu, daca-l numesc fapt divers, asta nu il minimizeaza. Doar ca asa se numeste el, la rubrica ziarelor occidentale. Fapt divers. Accidente, crime, furturi, violuri. Rubrica fapt divers. Faceam de garda cu schimbul la ziar in Franta pentru rubrica asta. Era cea care ma mahnea cel mai tare. Dupa primul accident mortal (murisera carbonizati in masina), am simtit ca mor, daramite sa mai si scriu despre. Eu ma mut. Dintr-o casa mult prea mica, in una mare (sa speram ca 100 metri patrati mi-or ajunge si mie — inca nu e sigur). Nu numai pentru ca ma mut, dar si de asta, am evitat subiectul. Desigur, mutarea era un pretext, cumva. Imi asum si asta. Imi face rau, intr-un fel. Pana cand nu am mai putut, pentru ca nu poti stavili gandurile cand ele vin. Si spun asa: eu simt ca ar trebui pedeapsa cu moartea. (asta e partea mea pasionala, inflacarata, nerationala, spre primitiva, pe care nu o cautionez prea mult timp) Dar macar castrarea. Macar cea chimica. Nu, un violator « nu se mai face bine », nici dupa multi ani de inchisoare. Spun asta in calitate de victima. « Al meu » a luat 15 ani. Dar nu cred ca nu va mai viola. Acum e afara din inchisoare. Noroc ca e departe (la 3000 km). Asta pentru ca a fost judecat intr-o tara in care chiar sunt legi. Cu mine, ce s-a putut vindeca, s-a vindecat deja. Ce nu s-a vindecat inca, nu se va vindeca niciodata. Asta e viata. Si scriind asta, nu am cerut nimic, mi-am exprimat o parere generala, era asa, ca un strigat visceral. Nu vreau detalii din nicio poveste (cum se repezea lumea sa dea), nu dau detalii, ca nu asta era subiectul, ci unul de revolta generala, si de atitudine. Nu am nevoie de compasiune. Nu ajuta la nimic. Tot eu cu mine sunt, tot eu cu mine raman, anumite rani nu se pot vindeca decat singur cu sine.  M-am ingrozit insa si de reactii. O societate cumva primitiva. Care zic sa fie violati si ei, care zic sa fie mutilati. Eu nu-i vreau chinuiti sau mutilati. Castrati chimic este suficient, sa nu mai aiba pulsiuni criminale. In rest, nu doresc sa omor pe cineva sau sa dau in cap cuiva, sau sa mutilez. Nu mi se pare ca suntem mai oameni daca gandim asa. Ii multumesc Andreei pentru articolul despre teama, de aici.  Si cata dreptate are, cum suntem educate in aceasta frica! Iar culmea e ca nu intotdeauna teama te scapa de ceva. Nici prudenta, nici oricate precautii ti-ai lua. ps. la noi n-o sa se voteze decat la Sfantu Asteapta o lege a castrarii chimice. Legiuitorii sunt barbati. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
124💬 read more

Ireal

2 mars 2013

Pare ireal, dar e real. E la mine-n casa 😉 Fotografiat cu telefonul. E catifelat si ireal de frumos. Despre asta (sau si despre asta) vorbesc cand spun despre bucuriile intense. Da, stiu, sunt ciudata, si ma bucur de starea asta. Teoretic, primavara ne condamna la iubire. La mine iubirea n-are anotimp. Imbobocirile se intampla si iarna, cristalizate in zapada modelata, si primavara (firesc), si vara (sub soarele arzator), si toamna, printre copacii desfrunziti. Zarurile s-au rostogolit cum au vrut ursitoarele…. (eu am avut niste ursitoare mai jucause si adoptau metoda zarurilor) si la mine asa au decis. Iubirea sa fie viata, si  invers. Sa nu exist dincolo de iubire, fara ea, sa nu stiu vorbi decat limba asta. Parca ne condamna la iubire, primavara de obicei. O fi pedeapsa cu executare?   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
32💬 read more