amintire

Universuri paralele, vieti trecute si renasteri

4 septembre 2015

Eu aceea de care mi-e dor, a murit. Candva prin 2002 sau 2004, cat a putut sa supravietuiasca. Sa ii aprind din cand in cand o lumanare. E ireversibil. Sunt foarte vie si acum. Doar ca alta. In alte coordonate, alta persoana. Mie imi pare rau dupa mine. Eram mult mai desteapta si mult mai nebuna. Fie-mi tarana usoara. M-a ciuntit tara asta, si ce nu m-a ciuntit tara, m-a terminat viata. Nu-mi pare rau. Nu-mi pare rau pentru ca am trait. Ma mai strabate cate un dor de mine, cea trecuta, desi aici nu as fi putut supravietui nici 6 luni in felul acela.Si atunci, acesta fiind pretul mersului mai departe, am tacut, am uitat, am inghitit, am invatat.am murit putin cate putin. Am trait pana la 30 de ani cat altii in 3 vieti de cate 85 de ani. Intensitati si imprejurari atat de incredibile incat par greu de pus si intr-o carte. Ar parea pure inventii, trase de par, desi chiar sunt vieti. Viata mea. Imi pare rau de potentialul care mustea in mine si pe care l-am secat, ca sa nu mor de inima rea, ca sa ma aliniez (cat de cat, ca aliniata nu-s oricum), cu societatea si cu mediul inconjurator. si poate ca e un ghinion ca am gasit cutiile astea. Poate ca niciodata nu trebuia sa le mai fi deschis, pentru ca in mine am pastrat amintirea foarte difuza, estompata, a ceea ce am fost. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more

Cernerea subiectiva

25 février 2013

Nu pot sa dorm de emotii, pentru ca maine e operatia, desi stiu ca tot maine este si luni si ca am sa fiu praf. Oricum, folosesc cuvantul « maine », doar din automatism si din principiul ce-mi este propriu ca atata timp cat nu ma culc, e aceeasi zi cand m-am trezit, iar mainele meu (teribil de subiectiv), incepe abia cand ma trezesc. Ca altfel, oricum, e duminica spre luni, trecut de 4 AM. Deci e deja luni, respectiv acel asa-zis « maine ». Ca sa treaca nenorocitul asta de timp, am tot citit diverse. Citind, descopar cu deloc mimata surpriza ca de-adevaratelea eu uit lucrurile neplacute. Am capacitatea sa le estompez, ca sa ramana doar o impresie generala, si, in schimb, imi amintesc in detaliu lucrurile bune…. Este o cernere foarte subiectiva a lucrurilor. Un subiectiv pozitiv, un subiectiv optimist, un subiectiv care alege lumina. Cumva, am rafinat (in mod inconstient), si am dus la extrem procedeul memoriei afective. Madelena lui Proust. Cea care-ti aduce aminte mirosurile, gusturile, detaliile. La mine functioneaza, se pare, si reversul. Daca amintirea e neplacuta, creierul meu o niveleaza, o estompeaza, o sterge. Nu de tot. Dar mirosurile, gusturile, detaliile, dispar. Pastrez o impresie generala, un soi de vedere aeriana a situatiei (aeriana in sensul de « de sus, de departe, vedere generala », nu de « pierduta in spatiu »), dar uit cat de rau a fost de fapt. Si sunt incapabila, de-adevaratelea, {afirm asta fara bravada sau falsa vanitate}, sa povestesc detaliat cat de rau a fost… Cat de bine a fost, in schimb, stiu cu lux de amanunte. Stiu toate fericirile, si toate bucuriile, nuanta cu nuanta. Mirosul ierbii, cand creste. Cantecul pasarilor in diminetile de vara. Cantecul greierilor pe inserat. Culorile si formele florilor. Culorile apusurilor si rasariturilor. Zambetele oamenilor dragi. Mangaierile. Cuvintele frumoase. Saruturile. Intamplarile bune. Cand m-a luat de mana. Privirile. Imbratisarile. Rasetele. Rochiile pe care le purtam cand m-am intalnit cu EL. Cum ne-am privit, ce ne-am spus, ce am tacut impreuna. Durerile le indepartez, le las in spate, le anihilez cumva printr-un soi de « aproape » uitare. Arma cea mai redutabila. Dar o uitare inconstienta, nu chemata, nu dorita, nu comandata. O supraconstiinta, cumva, care ma face sa indepartez raul. Cel trecut. Poate ca asta e secretul puterii mele, rezistentei mele? Apropo, aici vedeti o inima sau sarma ghimpata? Si, peste un timp, ce va veti aminti? Un gard de sarma ghimpata, cu o forma stranie, sau o inima? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more

Libertatea sufletului

25 juillet 2011

Dialog: A: Am gasit din intamplare o poza cu tine si ma intrebam daca te-ai schimbat… B: De acum 11 ani? A: Da, primele poze… B: cred ca m-am schimbat, da A: oare, in ce sens? B: doar fizic A: si libertatea sufletului o ai la fel? B: evident Sufletul meu e la fel de liber, sau poate si mai liber. A invatat sa se miste mai detasat…. A invatat sa zboare. A invatat sa arda si totusi sa ramana intact. Daca as mai face acelasi lucruri ca acum 11 ani? Evident. In conditii similare, as mai face aceleasi lucruri. Ba poate si mai si. C’est moi. Toujours moi. Encore moi. Daca as face acum aceleasi lucruri ca acum 11 ani, in continuare, adica daca as « construi » o escalada a actiunilor? Nu, n-as continua la fel, tocmai pentru ca am libertatea sufletului, iar lucrurile, momentele, actiunile sunt irepetabile. Perfecte si inimitabile in irepetabilitatea lor. Stiu ca pentru libertatea sufletului va amintiti, voi, toti, despre mine. Da, stiu, si spun asta fara urma de orgoliu. Doar constat. Libertatea sufletului care va sperie pana la intepenire si inghet cateodata, pentru ca nu intelegeti, pentru ca e surprinzatoare si atat de diferita de ceea ce stiti din cotidian… Acea inimitabila libertate care ma face altfel decat restul lumii. Diferita, fara sa cultiv sau sa caut cu dinadinsul aceasta diferenta. Diferita in mod natural. Firescul libertatii asumate. Ei, semnul meu distinctiv. Pentru ea va amintiti de mine, stiu asta deja…. Pentru asta ma pastrati alaturi de-a lungul anilor, sau ma cautati dupa un timp, asa cum cauti o gura de aer proaspat. Voi vreti o portie de suflet liber. Si nu, nu cu intentii rele, dimpotriva. Continuare dialog: A: poza aceea e singura. O sterg? O lasam singura? B: haha, acum am sapte mii de poze pe net A: nu sunt niciuna ca aceea. B: cert 🙂 Apropo, vrei o fotografie cu sufletul meu? O fotografie care sa ilustreze libertatea, evident… Dar nu vrei mai bine un desen, decat o fotografie? Ma pricep asa de bine la desen pe suflete…. Sufletul meu e albastru. Si nu in sensul acela de jale si dor, ci in sensul de senin. L’amour est bleu 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more