incurcate sunt caile internetului

Am de ceva timp cont pe G+. Era firesc, pentru ca am fost utilizator beta la Gmail, inca din 2004, sunt unul din primii romani cu cont pe Twitter, august 2007 (trebuia sa vad cu ce se mananca- interes profesional- dar nu m-a prins deloc). Bun. La prima vedere, nici G+ nu ma prinde, si ii gasesc multe neajunsuri. De altfel, am pariat pe faptul ca va esua (mai precis pariul e ca nu va depasi FB in 2 ani). Pariul ajunge la « maturitate » pe 13 iulie 2013. Om trai si om vedea. Eu ma bazez pe diverse chestii, nu numai pe o parere personala. In primul rand pe faptul ca, exact ca in cazul telefoniei mobile, oamenii se aboneaza in reteaua de telefonie unde sunt abonati prietenii lor. Asa si in retelele sociale. Iti faci cont unde sunt deja prietenii tai. Majoritatea prietenilor sunt acum pe Facebook. Pana sa se produca fenomenul de portabilitate (din telefonia mobila), respectiv migrarea, va dura destul de mult. Oamenii sunt acolo, (in FB) cu liste facute, poze incarcate, content creat, prieteni stabili, obiceiuri deja create, automatisme asimilate…. Prea mare deranjul sa migreze. Dar nu despre asta vroiam sa scriu aici. G+ are serviciu de geolocalizare. Si dau eu click dimineata ca sa explorez, sa vad ce e, cum e, curioasa de orice chichita tehnica.  Booon. Si-mi afiseaza fix strada mea. Mda, foarte tare. Si ce am visat azi noapte nu-mi spune G+? Sau daca am dormit pe partea stanga sau pe partea dreapta? O sa avem senzori si-n pat…. Scenariu: dimineata, deschizi laptopul, te conectezi la Google si o voce iti recita: « Buna dimineata, astazi este 2 august 2011, afara este senin si o temperatura de 20 de grade. Noaptea trecuta ati dormit 5 ore si 22 de minute, din care 3 ore 47 pe stanga si 1 ora 35 min pe partea dreapta. Timp de 18 minute ati visat o calatorie in Tibet, timp de 21 de min v-ati visat iubitul. Nu v-ati trezit nici sa mergeti la baie, nici sa beti apa. Ati dormit dezvelita. Atentie, daca maine dormiti dezvelita din nou, veti raci. Coordonatele dvs sunt: latitudine… longitudine… Astazi, urmatoarea deplasare se va efectua la adresa… unde veti petrece…. ore. Aveti o intalnire la ora… pe strada…. Atentie, astazi trebuie sa cumparati lapte si ciocolata, ieri ati mancat-o pe ultima. Aveti o oferta la…. vedeti in dreapta, in email, in publicitatea contextuala. Sa aveti o zi buna! Observatii: stim ca mergeti cu viteza cam mare si beti cam multa cafea. Riscati sa trebuiasca sa va afisam publicitati contextuale de comenzi taxiuri, respectiv de cabinete medicale. Sa aveti succes, pana la urmatoarea conectare, in cateva ore. Ah, ca era sa uit: beti mai multa apa plata! » Acum, dincolo de gluma, mi se pare grav. Una e sa fac eu check in cand vreau [CAND VREAU] pe foursquare, unde vreau, alta e sa-mi ia urma automat. Deci in G+ apesi un buton, iti zice pe ce strada esti, si o publica automat….Mai…

Vroiam demult sa dezvolt intr-o postare existenta butonului de like din Facebook, si felul in care oamenii se folosesc de el. Eu sunt impotriva like-ului dat la gramada, fara discernamant, fara judecata. Nu ma intelegeti gresit, nu neg utilitatea faptului ca exista acest buton de like, si ca oamenii il folosesc. Bineinteles, apreciez feed-back-ul, si evident feed-back-ul pozitiv, insa cand vad ca acest like este distribuit in mod mecanic, automat, el se devalorizeaza. Esti suspect, in ochii mei, daca dai like dupa 3 secunde, la orice postare 🙂 Pentru ca nu ai cum sa judeci, in 3 secunde, ceea ce vezi. Ok, una e sa dai like dupa 2 secunde unei melodii pe care o stii… insa, ca sa luam un exemplu concret, eu postez foarte multa muzica franceza, pe unele din melodii le descopar eu insami de curand, asa ca in mod clar profesionistii like-ului nu le stiu. Eu zic ca e pacat si regretabil sa dai like la gramada. Acesta ajunge sa nu mai « spuna » nimic. Daca el isi pierde din semnificatie, fiind automat, ajunge sa semene cu o setare by default, ca atare sa nu-mi mai pese de existenta sa. Sigur, daca apreciezi pe cineva in mare masura, ii poti arata asta. Dar click-ul automat si permanent pe like devalorizeaza gestul de apreciere. Poate parea dat chiar « la misto ». Sau lingusitor, ceea ce iar este o problema. Mare, din punctul meu de vedere. De curand, Facebook-ul a modificat felul in care afiseaza like-urile date in site-uri externe. Ele apar aproximativ ca un share, adica au atasat dupa ele, link-ul respectiv. Pe unii ii deranjeaza. Mie mi se pare o idee buna. Teoretic, ne asumam ceea ce ne place si ceea ce ne displace. Eu sunt de parere ca acest mod de afisare ii va determina pe oameni sa dea like in mod mai responsabil, si nu doar « la misto », sau automat. Vorbesc mai ales despre cei la care gestul like este repetitiv, de zici ca au un sindrom nervos pe mouse 🙂 Masini de dat like-uri. Si e pacat ca e asa. Indiferent din ce motiv o fac. Fie ca vor sa arate aprecierea fara limite, fie ca vor sa interactioneze (si neavand cuvinte, se marginesc la like-uri), fie ca vor sa provoace reciprocitate, gestul de a da like la absolut orice, oricand, e nerecomandat. Atentie, nu ma intelegeti gresit. Si eu dau like. Pentru ca-mi place ce vad/citesc, si pentru ca apreciez sincer. Pentru ca nu e nevoie cateodata sa si spun ceva. Nu asta neg. Ci automatismul si like-ul dat cu intentii de lingusire/manipulare 🙂 Acum din punctul celalalt de vedere. Al celor care isi doresc din suflet sa primeasca. Oameni ahtiati dupa like-uri. Am auzit ca exista oameni care trimit mesaje private ca sa obtina like-uri la postari (si nu vorbesc de clasicele concursuri organizate de diverse companii, ci de postari private). Trist. Iar ieri am auzit ceva si mai trist. Un amic din lista mea a postat un status in care povestea ca a…

Cand intri intr-o casa, in vizita, nu te apuci sa zugravesti peretii, nici sa schimbi draperiile sau canapeaua. Iti plac sau nu, nu le modifici, si nici nu sugerezi acest lucru proprietarului casei decat daca ti se cere parerea, sau daca e casa unui prieten foarte bun. Nu schimbi, de asemenea, nici aranjarea in spatiu a mobilei. Nu schimbi nici macar apa la flori. Iar daca misti un scaun, il asezi la locul sau dupa ce te ridici. In acelasi mod, nu vii sa ii spui cuiva ce sa scrie pe blogul lui, in contul lui personal de Facebook, in profilele sale personale de pe internet. E teritoriul fiecaruia, si-l administreaza fiecare cum crede de cuvinta. Are drept de viata si de moarte pe teritoriul respectiv. Taie si spanzura, decide unilateral, si asa e logic. La el acasa, fiecare este Dumnezeu. Nu poti sa vii sa-ti dai cu parerea nici despre ce ar trebui sa posteze, nici despre ritmul postarilor (« scrii cam des« ). Scriu cand vreau eu, si ce vreau eu. Nu-ti place, nu citesti, simplu. Skip, si gata, problema e rezolvata. La ce serveste selectivitatea, liberul arbitru? Nu, nu ma poti obliga sa scriu cum vrei tu. Nici ce vrei tu. Nici cat vrei tu. E gresit pusa problema asa, si ma infurie atentatul la libertatea mea personala. Corect este sa nu citesti ce nu-ti convine. Reflectam la astea demult, si i-am pus la punct pe diversi in decursul timpului, care dadeau indicatii despre ce si cum ar trebui sa scrie alte persoane. Dar pentru ca subiectul a redevenit actual, intr-o discutie de azi, intre doua persoane, m-am gandit sa si exprim. Deci ia aminte: daca ti se pare ca ceea ce vezi seamana cu ceva ce nu doresti sa vezi, iar ochii tai se simt agresati, esti liber sa: a) nu citesti b) « hide » postarile persoanei care nu-ti convine (daca asta se petrece pe Facebook) c) unfriend. Nu poti indica, nici macar in gluma, ce sa posteze cineva in contul sau propriu. Ce inseamna asta: « Hai sa ne ocupam de lucruri mai interesante adica muzica« ? (indicatie pentru cineva care posta politic– si evident insotit de acuzatia ca « e campanie electorala« ) Asta am vazut eu azi dimineata, intr-o discutie. Hai sa fim seriosi. Dialogul civilizat si disputele sunt una, directivele de a scrie ceva mai degraba decat altceva in propriul tau cont sunt deja altceva. Fiecare considera folositor altceva. Fiecare crede relevant alte lucruri. Suntem subiectivi, si e normal sa fie asa. Fiecare are profilul lui propriu, in care posteaza ce si cum vrea, ca de aceea se numeste personal. Politica, muzica, bancuri, panseuri proprii, citate, pisicute, catelusi, prostii, orice. Nu cred, in continuare, ca trebuie sa indicam altcuiva ce ne-ar placea sa citim. Cred, mai degraba, ca fiecare posteaza ce doreste, iar trierea apartine ochiului cititorului. Acolo este filtrul. Daca tu consideri inutil/jenant/nefolositor /neavenit/nedorit/deplasat/scandalos/manipulator, nu citesti. Simplu. Si cu variantele mai radicale propuse mai sus. Mi s-a intamplat sa am in lista oameni care postau manele, sau care…

Scriu asta cum as scrie arta conversatiei. Aveam senzatia ca oamenii stiu, sau ca ar trebui sa stie , care sunt abilitatile pe care trebuie sa le ai ca sa poti ‘socializa’ online, (acest cuvant atat de barbar),  calitatile pe care trebuie sa le posezi ca sa te poti imprieteni cu altii. Aveam senzatia ca oamenii stiu unde trebuie sa se opreasca, ce si care sunt limitele, care poate fi ritmul in care avansezi si progresezi in relatie, cum sa faci pasii, cum sa te apropii de celalalt. Observand in jur, vad ca de fapt foarte multi nu stiu cum sa procedeze. Nu imi dau seama de ce nu realizeaza ca online-ul nu este decat alt mediu de exprimare, dar ca regulile de baza si de comportament raman aceleasi. Online-ul este o oglinda a offline-ului. Virtualul nu este diferit de real in regulile de bun simt, de apropiere, de politete, de abordare umana. Socializarea e si ea o arta, nu se face cu forta, nici cu orice pret. In mod gresit unii oameni cred ca daca altii sunt la un click distanta de ei, daca isi etaleaza viata privata si fotografiile intr-un cont, daca plang si rad in statusuri, asta inseamna ca acestia sunt mai accesibili decat in viata reala. FALS! Foarte, foarte fals! In real, nu te poti duce la un necunoscut pe strada sau intr-un magazin, ca sa-l intrebi brusc, netam-nesam: « vrei sa fii prietenul meu? » Nu-i poti spune: « Hai, lasa-ma sa intru in viata ta, arata-mi fotografiile tale de vacanta, lasa-ma sa vad ce scrii despre ceea ce te bucura si ceea ce te supara! »  La fel, nu poti sa-i impui sa vada fotografiile tale, sa asculte ce ai tu de spus si sa empatizeze cu tine. Ei bine, daca acestea par lucruri elementare in offline, de ce oamenii isi inchipuie ca ar fi altfel in online? La fel e si in virtual,  de ce unii cred ca ar putea fi altfel? Nu, nu e altfel. Pur si simplu e la fel. Suntem aceeasi oameni, si nu suntem mai permisivi si nici mai apropiati, mai deschisi sau mai dornici de a ne trage de sireturi cu necunoscuti, decat suntem in real. Desigur, putem cunoaste necunoscuti, insa cu grija. Pasii se fac treptat. Friend requestul trimis si acceptat este echivalent cu « a face cunostinta » in real. Nici asta nu faci oriunde, oricand, cu oricine. Asa cum in real poti cunoaste oameni in anumite imprejurari, fie cu interese comune (la cursuri de dans/fotografie/la cinema, etc), fie prin prieteni comuni, cam asa e si in lumea virtuala. Conteaza lucrurile care ne plac amandurora. Cu cat mai multe lucruri comune, cu atat mai multe intalniri mentale, cu atat mai multe motive de prietenie, de apropiere, de interes catre impartasire, de placere a discutiei. In online, ca si in offline, dupa acest prim moment, al cunostintei, apropierile intre oameni se fac treptat, nu brusc. Nu devii imediat intim cu cineva, nu iti permiti imediat sa spui anumite lucruri. E important sa stii…