Limite si imagini

Sunt inca uluita. Am avut mult de alergat si de gandit in ultimele zile, si totusi, sunt uluita, iar aceasta uluiala nu trece cu una cu doua. Intamplarea respectiva m-a facut sa reflectez mult la niste lucruri.
Vineri seara, cand aveam mult de lucru, caci aveam de pregatit o sedinta importanta pentru sambata dimineata, lucram. Nu eram activa pe FB, avand treaba, adica nu postam, si nu intram in discutii. Mai aruncam, in schimb, cand si cand, un ochi. Cand colo, la un moment dat, ce vad? Printre “x si alti 10 prieteni si-au schimbat pozele de profil”, si unul dintre avataruri ERAM EU! Era sa cad la propriu de pe scaun. Dau click si ma duc cu o falca in cer si una in pamant sa ii scriu persoanei pe perete ca asa ceva nu se face, sa intreb daca s-a lovit la cap. Cand colo, acolo dau peste o discutie intre un el si ea, el ii postase poza mea pe perete si se incinsese un dialog…. Eu pe omul acela nu l-am avut in viata mea in lista. Si de unde sa aiba poza mea? Si de unde pana unde sa i-o posteze cuiva pe perete? Si de unde pana unde sa ajunga acea poza, fotografie de profil a altcuiva decat mine?

Am vrut sa ma supar, dar n-am putut, pentru ca oamenii aceia pareau intr-adevar senini. Habar nu aveau ce facusera rau, sau care e problema….  Raspuns, foarte relevant: “nu era cazul sa te sperii, sunt doar eu…si prietenul meu, om pasnic! Si scuze pentru tot..sigur am crezut si eu si el …ca e doar o foto de web..!
Doar o foto de web??????? O foto de web nu conteaza?  Cum doar o foto de web? Chiar si “o foto de web”, ea apartine cuiva, e cineva in ea, e facuta de un fotograf… Am dileme serioase. A fost un soc.  Ok, nu stii ca sunt eu, dar stii sigur ca NU ESTI TU. Cum naiba? Oricum, pareau asa de senini si de departe de subiect, incat mi-am dat seama ca nu am ce sa explic, si nici pe cine sa ma supar.

Prima mea reactie a fost sa vreau sa-mi inchid contul, complet. Sa il sterg, si la revedere. Eventual sa am un cont complet anonim, fara nume, date de identificare, fotografii. Sunt la fel de interesanta si anonima. Ca am aceeasi minte. Insa n-am vrut sa reactionez impulsiv. Am spus ca ma gandesc. Si de atunci ma tot gandesc. Nu stiu inca ce voi face si nici cand. Mi-am restrictionat absolut toate pozele, in acea seara, pierzand peste o ora (caci erau multe, eu fiind un om indragostit de imagine), si nu mai am nici poza de profil. Si n-am sa mai am, cel putin un timp. Nu pentru ca am dorinte de anonimat, nu pentru ca ma deranjeaza ca oamenii sa faca legatura dintre mine (numele), si dintre mine (un chip, niste trasaturi), pentru ca, oricum, sunt o persoana cu activitate publica (am moderat multe conferinte de afaceri, sunt in fotografii in presa din tara, etc), ci pentru ca ma deranjeaza ce s-a intamplat, si ma sperie, intr-un fel.

Bine, dincolo de incidentul acesta, suparator dar nu grav, problema este ca  oamenii nici nu realizau ce au facut rau. E o “foto de web”. Ca si cand tot ce gasim online este al nostru, al tuturor, bun comun. NU, nu este al nostru, nu este al tuturor. Cu precadere fotografiile. Si un deget daca ar fi fost, era degetul MEU. Trebuia sa-mi ramana mie.
Nu intelesesem oricum de unde pana unde a gasit el (care nu era si nu a fost niciodata in lista mea), acea poza. Ea spune ca a pus pe FB postarea mea de pe blog (acea poza figura in doua locuri: in profilul meu de FB, si ca ilustratie a unei postari pe blog, Esarfa), pentru ca-i placuse, el a intrat acolo, i-a placut si lui si… a salvat poza. Dar, pentru Dumnezeu, cand salvezi poze de pe un blog nu te intrebi daca nu e posesoarea blogului in poza? Si in ce scop salvezi poze de pe un blog?????? Ce sa faci cu ele? Cand habar nu ai cine scrie in spatele pseudonimului….

Pe blog, eu folosesc fie pozele mele (ALE MELE, facute de mine sau cu mine), sau poze de pe un site-banca de imagini, unde ele sunt libere de drepturi. Si asa mi se pare si firesc. Am fost jurnalista ani de zile, n-as concepe sa fur ceva. Pentru ca da, asta se cheama furt, la lua ceva si a refolosi, in alte scopuri…

Ei bine, eu, cea mai vajnica aparatoare a retelelor sociale, brusc, m-am gandit sa abandonez tot. Inca ma mai gandesc ce sa fac. Cel mai probabil, am sa inchid contul, si voi fi complet anonima, si inca si mai probabil, voi fi anoniM. Si nu, nu pot sa o iau ca pe un compliment, cum mi s-a sugerat. “I-a placut, si de aceea.” Nu exista, nu concep, acesta nu este un argument…. Sunt inca uluita.

ps. ca sa nu mai vorbim de faptul ca reactia mea, oricum ar fi fost aceasta, dar a fost dubla, caci fata de rochia care era in fotografie, am o afectiune cel putin dubla, sunt atasata sentimental de ea. Era rochia verde. Si da, decolteul meu.

De ce si-a facut Zuckerberg cont de Google+

Ehe, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti 🙂
Si-a facut cont de G+ ca sa dea +1 la Facebook si sa foloseasca butonul +1 la publicitatea contextuala care apare in Google Ads 🙂

Iata:

Later edit: Nu, nu insinuam ca pentru pagerank dadea MZ +1 la Facebook :)) Ci pentru imagine, evident, chestie de marketing, ca de aia a inserat-o in Google Ads 🙂

Google+ si geolocalizarea

Am de ceva timp cont pe G+. Era firesc, pentru ca am fost utilizator beta la Gmail, inca din 2004, sunt unul din primii romani cu cont pe Twitter, august 2007 (trebuia sa vad cu ce se mananca- interes profesional- dar nu m-a prins deloc). Bun. La prima vedere, nici G+ nu ma prinde, si ii gasesc multe neajunsuri. De altfel, am pariat pe faptul ca va esua (mai precis pariul e ca nu va depasi FB in 2 ani). Pariul ajunge la “maturitate” pe 13 iulie 2013. Om trai si om vedea. Eu ma bazez pe diverse chestii, nu numai pe o parere personala. In primul rand pe faptul ca, exact ca in cazul telefoniei mobile, oamenii se aboneaza in reteaua de telefonie unde sunt abonati prietenii lor. Asa si in retelele sociale. Iti faci cont unde sunt deja prietenii tai. Majoritatea prietenilor sunt acum pe Facebook. Pana sa se produca fenomenul de portabilitate (din telefonia mobila), respectiv migrarea, va dura destul de mult. Oamenii sunt acolo, (in FB) cu liste facute, poze incarcate, content creat, prieteni stabili, obiceiuri deja create, automatisme asimilate…. Prea mare deranjul sa migreze.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu aici. G+ are serviciu de geolocalizare. Si dau eu click dimineata ca sa explorez, sa vad ce e, cum e, curioasa de orice chichita tehnica.  Booon. Si-mi afiseaza fix strada mea. Mda, foarte tare. Si ce am visat azi noapte nu-mi spune G+? Sau daca am dormit pe partea stanga sau pe partea dreapta? O sa avem senzori si-n pat….

Scenariu: dimineata, deschizi laptopul, te conectezi la Google si o voce iti recita: “Buna dimineata, astazi este 2 august 2011, afara este senin si o temperatura de 20 de grade. Noaptea trecuta ati dormit 5 ore si 22 de minute, din care 3 ore 47 pe stanga si 1 ora 35 min pe partea dreapta. Timp de 18 minute ati visat o calatorie in Tibet, timp de 21 de min v-ati visat iubitul. Nu v-ati trezit nici sa mergeti la baie, nici sa beti apa. Ati dormit dezvelita. Atentie, daca maine dormiti dezvelita din nou, veti raci. Coordonatele dvs sunt: latitudine… longitudine… Astazi, urmatoarea deplasare se va efectua la adresa… unde veti petrece…. ore. Aveti o intalnire la ora… pe strada…. Atentie, astazi trebuie sa cumparati lapte si ciocolata, ieri ati mancat-o pe ultima. Aveti o oferta la…. vedeti in dreapta, in email, in publicitatea contextuala. Sa aveti o zi buna! Observatii: stim ca mergeti cu viteza cam mare si beti cam multa cafea. Riscati sa trebuiasca sa va afisam publicitati contextuale de comenzi taxiuri, respectiv de cabinete medicale. Sa aveti succes, pana la urmatoarea conectare, in cateva ore. Ah, ca era sa uit: beti mai multa apa plata!

Acum, dincolo de gluma, mi se pare grav. Una e sa fac eu check in cand vreau [CAND VREAU] pe foursquare, unde vreau, alta e sa-mi ia urma automat. Deci in G+ apesi un buton, iti zice pe ce strada esti, si o publica automat….Mai grav de atat e ca ei stiu unde sunt eu in orice moment. Chiar mi se pare teribil… desi  sunt pro internet, pro online si interactiune. Eu sunt cea care visez sa putem fi online fara device, sa avem o comanda mentala prin care sa fim on/off. “Go online”, si gata, esti conectat direct mental, ii dictezi ce sa scrie si unde. “Go offline” si te deconectezi. Dar desi imi doresc ca solutia asta sa devina reala, eu tin foarte mult [si] la offline, la intimitate, la privat, la notiunea de anonimat protejat si de personal. Dar, vorba unui prieten: “Unde te trezesti? vrei intimitate? ei iti dau motor de cautare gratuit, email gratuit… Platesti ceva?”

Later edit: Apropo de spionajul lor in viata noastra: ma gandeam ca, intr-un fel, sunt “obisnuita” cu asta, “de mica”. In Franta bancherul meu stia exact ce produse de finantare sa-mi propuna, cat e de probabil ca dau inapoi banii, si in ce fel. Acolo, platind aproape orice cu cardul, mai putin painea, bancile iti fac un profil psihologic relativ exact. Caci el stia cum mi-a evoluat salariul timp de sase ani,  daca sunt un temperamant cheltuitor sau un temperament econom, stia daca-mi dozez bine banii de salariu sau daca-i fac praf , stia cati bani dau pe carti si produse culturale, pe haine, pe restaurant, pe benzina, pe vacante, daca merg la Auchan, la Continent, la Mammouth sau SuperU, daca inchiriez barca, daca imi cumpar echipament sportiv sau nu, daca beau cu precadere vin rosu sau alb, de cate ori pe luna merg la cinema, cat vorbesc la telefon, daca-mi plac gadgeturile sau machiajele, daca am marci preferate si care sunt acestea… Si altele, si altele…. Dar, in continuare, eu sunt adepta ferventa a platii cu cardul, desi ofera o trasabilitate sporita a vietii mele. Si intr-o dimineata, ma voi trezi, si din laptop va iesi o voce care va spune: “Buna dimineata, astazi este… , afara este senin…