Dau like, deci exist. Iau like, deci sunt fericit

25 mars 2011

Vroiam demult sa dezvolt intr-o postare existenta butonului de like din Facebook, si felul in care oamenii se folosesc de el. Eu sunt impotriva like-ului dat la gramada, fara discernamant, fara judecata. Nu ma intelegeti gresit, nu neg utilitatea faptului ca exista acest buton de like, si ca oamenii il folosesc. Bineinteles, apreciez feed-back-ul, si evident feed-back-ul pozitiv, insa cand vad ca acest like este distribuit in mod mecanic, automat, el se devalorizeaza. Esti suspect, in ochii mei, daca dai like dupa 3 secunde, la orice postare 🙂 Pentru ca nu ai cum sa judeci, in 3 secunde, ceea ce vezi. Ok, una e sa dai like dupa 2 secunde unei melodii pe care o stii… insa, ca sa luam un exemplu concret, eu postez foarte multa muzica franceza, pe unele din melodii le descopar eu insami de curand, asa ca in mod clar profesionistii like-ului nu le stiu.
Eu zic ca e pacat si regretabil sa dai like la gramada. Acesta ajunge sa nu mai « spuna » nimic. Daca el isi pierde din semnificatie, fiind automat, ajunge sa semene cu o setare by default, ca atare sa nu-mi mai pese de existenta sa. Sigur, daca apreciezi pe cineva in mare masura, ii poti arata asta. Dar click-ul automat si permanent pe like devalorizeaza gestul de apreciere. Poate parea dat chiar « la misto ». Sau lingusitor, ceea ce iar este o problema. Mare, din punctul meu de vedere.

De curand, Facebook-ul a modificat felul in care afiseaza like-urile date in site-uri externe. Ele apar aproximativ ca un share, adica au atasat dupa ele, link-ul respectiv. Pe unii ii deranjeaza. Mie mi se pare o idee buna. Teoretic, ne asumam ceea ce ne place si ceea ce ne displace. Eu sunt de parere ca acest mod de afisare ii va determina pe oameni sa dea like in mod mai responsabil, si nu doar « la misto », sau automat. Vorbesc mai ales despre cei la care gestul like este repetitiv, de zici ca au un sindrom nervos pe mouse 🙂 Masini de dat like-uri. Si e pacat ca e asa. Indiferent din ce motiv o fac. Fie ca vor sa arate aprecierea fara limite, fie ca vor sa interactioneze (si neavand cuvinte, se marginesc la like-uri), fie ca vor sa provoace reciprocitate, gestul de a da like la absolut orice, oricand, e nerecomandat.

Atentie, nu ma intelegeti gresit. Si eu dau like. Pentru ca-mi place ce vad/citesc, si pentru ca apreciez sincer. Pentru ca nu e nevoie cateodata sa si spun ceva. Nu asta neg. Ci automatismul si like-ul dat cu intentii de lingusire/manipulare 🙂

Acum din punctul celalalt de vedere. Al celor care isi doresc din suflet sa primeasca. Oameni ahtiati dupa like-uri. Am auzit ca exista oameni care trimit mesaje private ca sa obtina like-uri la postari (si nu vorbesc de clasicele concursuri organizate de diverse companii, ci de postari private). Trist.
Iar ieri am auzit ceva si mai trist. Un amic din lista mea a postat un status in care povestea ca a fost sters de cineva din lista de « friends », iar acela  i-a trimis si mesaj privat: « pareai mult mai nostim in replicile pe peretii tertilor, si de cand te am in lista, nu mi-ai dat nici macar un like. » Asta mi s-a parut culmea comicariei. Cum Dumnezeu? Pai dau like daca ma intereseaza, daca-mi place, si nu in ultimul rand daca VAD (sic!!!) cerinta de baza, principala chiar. Poate nu-s pe faza, poate nu-s online, poate orice… 🙂 N-avem norma de like-uri, nici de citit, nici de scris. Iar rationamentul « nu-mi dai like, deci te sterg« , mi se pare o gandire de cel mult clasa a 4-a. Cel mult. Cu indulgenta, chiar.

Am mai vazut alt comportament: ii dai like cuiva si brusc vine la tine in cont si iti da o serie de like-uri. Ca si cand simte nevoia de reciprocitate. Ca si cand e un targ, ca si cand e un schimb. Ca si cand e la piata. Eu iti dau, tu imi dai. Nici asa nu-mi place. Pentru ca se apropie de notiunea de cumparare, si nu de placere. Eu asociez like-ul cu ideea de apreciere sincera, de placere, de admiratie. De « imi place asta », cu toata inima, cu toata gura, cu tot sufletul, cu zambet, si placere. Nu asociez like-ul cu mercantila idee de « dau ca sa primesc ».

Iar de cei disperati dupa like, sincer, mi-e mila. Simt un sentiment de compasiune. Cred ca pe oamenii acestia nu i-au iubit parintii, nu au fost remarcati la scoala, nu sunt populari la birou, n-au prieteni, nu-i admira nimeni, si ca urmare, existenta lor se valideaza printr-un like. Ca atare stau si cersesc un like. Balosesc dupa un like. Se milogesc pentru un like. Si sincer, simt un sentiment de compasiune in ce-i priveste. Baga-ma in seama!, parca striga. Place-ma!, parca implora. Mangaie-ma! parca exclama.

Pledez cu convingere pentru like-urile din suflet. Cele cu cap. Cele cu discernamant. Nu mecanice, nu automate, nu sistematice. Pledez pentru un like cinstit, din inima, adevarat. Un like din acela care conteaza. Pe acelea le apreciez, pe acelea le doresc. Si tot din acelea va dau si eu voua, sa stiti. De aceea, cum stiti toti, nu va dau like niciodata la tot, peste tot, oricand si oricum 🙂