incurcate sunt caile internetului

Revelatia de la pepeni

27 août 2011

Ei, nu v-am spus, acum doua zile am fost la Pepeni Day la prietenii mei de la Startups. In primul rand nu v-am spus asta pentru ca initial blogul acesta se dorea oarecum anonim, si in consecinta nu comporta elemente de identificare, si nici povestiri concrete din real, sau referiri care ar putea duce la o interpretare. Acum insa, blogul acesta e legat si răs-legat de numele meu, asta e, nu-l mai dezleg 🙂 Cand o sa ma apuce dorul, am sa-mi fac alt blog, complet anonim, de acea data, {acum stiind ce sa evit, ca greseli, in contextul dorintei de a ramane anonim}. Dar nu asta era subiectul, ci aceasta a fost o paranteza introductiva si explicativa diferita. La Pepeni Day, dincolo de bucuria de a revedea prieteni dragi si de a cunoaste oameni noi si interesanti, m-am trezit captand atentia oamenilor abia intalniti si starnindu-le rasetele prin felul haios si concis in care am rezumat unele interactiuni de pe Facebook. Asa ca, daca am facut-o in real, vorbind despre virtual, cred ca merita si virtualul sa stie despre el insusi 🙂 Spuneam ca desi sunt fan inconditional al FB, de obicei, are si micile lui neajunsuri. Unul din neajunsuri este ca oameni care nu te cunosc deloc, nu te-au vazut in viata lor, si uneori te au in lista de nici 5 minute (sau de nici 5 zile), vin si-si dau cu parerea despre tine insuti, despre propriile tale statusuri despre tine si cum esti, contrazicandu-te. Culmea e ca unii sunt atat de vehementi in acest dialog incat oameni care te stiu din lumea reala se gandesc ca acea persoana care isi da cu parerea asa de fara drept de apel probabil te stie de mai mult timp (poate din copilarie chiar :D). Cand colo, este vorba despre oameni care chiar nu te cunosc. In decursul timpului am avut nenumarate intamplari de acest fel. N-am reactionat la toate la fel. La unele reactionez mai umoristic, la altele reactionez mai dur, la unele zambesc, la altele ma incrunt, altele ma indispun de-a dreptul. In unele momente sunt mai relaxata, in altele, sunt, ca orice om, obosita sau nervoasa. Sunt absolut fanul discutiilor de idei si schimbului de argumente, chiar si cu necunoscuti, nu intelegeti gresit. Dar NU cu subiectul « propria mea persoana », atunci cand interlocutorii NU ma cunosc. Si eu am in lista oameni pe care nu-i cunosc (acum rari, in lista trecuta mult mai multi, pana sa-mi transform profilul personal in pagina, caci efectiv nu se mai putea. Voi scrie si despre asta, dar alta data). Intru in discutii cu ei. Dar sunt discutii despre idei, despre politica, despre filosofie, despre viata in general. Nu indraznesc sa ma duc la Gica si sa-i comentez un status personal despre el insusi, pentru faptul ca am decenta de a-mi da seama ca NU, nu-l cunosc pe Gica si nu e corect sa-mi dau cu parerea aiurea, in necunostinta de cauza. Aseara mi s-a intamplat ceva similar. Nu era de 2…

📌
4💬 read more

De ce si-a facut Zuckerberg cont de Google+

25 août 2011

Ehe, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti 🙂 Si-a facut cont de G+ ca sa dea +1 la Facebook si sa foloseasca butonul +1 la publicitatea contextuala care apare in Google Ads 🙂 Iata: Later edit: Nu, nu insinuam ca pentru pagerank dadea MZ +1 la Facebook :)) Ci pentru imagine, evident, chestie de marketing, ca de aia a inserat-o in Google Ads 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more

Bai, nene

7 août 2011

Nu-ti validez comentariul, nici cele urmatoare si nici in vecii vecilor amin. Ai inteles? Tu esti nedorit. Spui ca te-ai indragostit citind blogul meu (wtf?), nu te-am vazut in viata mea, n-am discutat in viata mea cu tine, si mi se pare o chestie de om dus. Am zis eject din toate domeniile. Nu ai inteles nici dupa un an? (cred ca aproape doi, chiar). Pe scurt, nu te mai uita, din 3 in 3 ore. NU-L validez. Nu, nu e injurios, e un comentariu oarecare. Dar TU nu ai loc aici. E clar acum?  Vezi-ti de viata ta. Ti-am mai spus, si ramane valabil: dispari! Se aude? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Facebook e o lume care ne seamana

5 août 2011

Circula pe Facebook o mizerie de status, care suna asa: « Bun venit falsitatii, bun venit pe Facebook. Unde iubirea e perfecta! Unde majoritatea pozelor postate par la 100 km distanta de realitate!!! Unde toata lumea traieste bine si este indragostita! Unde dusmanii sunt cei care iti viziteaza cel mai des profilul, unde fostii prieteni te blocheaza, unde fostele iubiri te elimina si unde cei ce te adauga in lista lor sunt f simpatici si pe strada nici nu saluta! Publica-l pe peretele tau daca esti de acord! » [l-am vazut acum cateva zeci de minute la Achi, care-l luase de la cineva din lista lui] El a fost preluat si intr-o postare de blog, de Nuta, am zis si acolo din prima ce gandesc, pentru ca am luat foc instantaneu, evident, (hihi), da’ cand il vad, acum, a doua zi, proliferand, tin sa va spun ceva, dragii mei, si luati aminte! Eu cred ca FB-ul se mai uita si la om, ca sa zic asa :)) Daca esti ipocrit, strangi ipocriti in jur. Mai cred si ca lista pe care o avem ne seamana 🙂 Acum, lasand gluma la o parte,  sa luam pe rand toate lucrurile « incriminate ». Cred ca in virtual, ca si in real, nu poti purta masca {a caracterului, nu a identitatii} prea mult timp, chiar daca iti doresti sa o porti. Chiar dorind sa pari altcineva, altceva decat esti, nu poti sustine « impostura » pe termen lung. Pur si simplu. Vorba romaneasca « minciuna are picioare scurte » e adevarata. Vrei-nu vrei, faci greseli, vrei-nu vrei, te demasti. Vrei-nu vrei, apari in toata « splendoarea sufletului tau ».  Esti javra, pai lumea-si va da seama ca esti, mai devreme sau mai tarziu. Ca n-ai cum sa pozezi in inger pe termen lung. E obositor rau rolul de inger cand esti mancat de invidie si rautate pana-n maduva oaselor. Cine pozeaza in regina Angliei cu viata perfecta si gazon tuns la milimetru, va cadea de pe « tron » si-si va sparge capul mai devreme sau mai tarziu. N-am niciun dubiu, si intotdeauna s-a intamplat asa. Dusmanii iti viziteaza cel mai des profilul? Dusmanii? Nu. Poate chiar cei pe care eu ii numesc « urmaritorii tacuti« , si care sunt favorabili si fideli…. Prietenii nu blocheaza. Daca blocheaza, nu sunt si n-au fost prieteni. Simplu. Asta e, ce-i greu? Fostele iubiri? Sa ma elimine? Suna cel putin SF. Eu sunt prietena cu ei in real, asisderea e si-n virtual. Si cand zic prietena, asta inseamna PRIETENA, nu in sensul de friend pe FB. Radem, glumim, ne sfatuim, ne ajutam, ne spunem tot ce ne apasa… ne insotim la greu. Asta depinde de om, de structura sa si de constructia sa profunda. Stii sau nu stii sa mentii relatiile. Nu e ceva ce se invata pe internet. Si daca nu ai abilitatea asta, atunci nu te plange, nici nu suntem obligati sa ramanem prieteni cu fostele iubiri, e o intreaga arta, care nu-i la indemana oricui.  Unii traiesc insa foarte bine si fara asta 🙂 Nu-s ipocrita in real, asa ca nu pot fi in…

📌
15💬 read more