indicatii

Scrisul e ca o nastere

Scrisul e ca o nastere

31 mars 2013

Cred ca scrisul este un proces atat de personal, incat nu exista niciun fel de reteta, de regula, de metoda. Trebuie sa iasa asa cum iese, e ca o nastere, izvoraste din tine, curge din minte, si se materializeaza intr-o insiruire de cuvinte, aproape sub dictarea unei supraconstiinte. Stiu ca traim in era manualelor, a ghidurilor de folosire, a GPS-ului. Nu mai stim sa gasim o adresa fara sa urmam GPS-ul (chiar daca el ocoleste). Nu mai stim sa folosim un aparat, fara sa citim manualul de utilizare, ne fastacim. Dorim indicatii pentru orice. Ni se pare ca e mai sigur daca urmam niste pasi, niste etape. Incepem sa avem nevoie de benzi albe, care sa ne delimiteze si sa ne arate pe unde sa mergem. Insa scrisul e imaginatie, creativitate, mai mult, siroire. Scrisul curge prin vene si iese afara, prin extremitati, si prin intermediul tastaturii se asterne pe ecran. Nu e ceva ce poate fi reglementat, indicat, descris intr-o metoda. Nu poti scrie dupa manual, nu poti respecta etape. Sau poti, dar nu acela e SCRISUL. Acela e, cel mult, un exercitiu, o compunere. Scrisul, cand e din tine, te stapaneste. El iti comanda, el se impune. Are ritmul lui, are timpul lui, are trepidatiile lui. Are toanele lui. Cateodata nu iese. Nu vine. Sta acolo, in tine, in mintea ta, atat de viu, dar atat de hotarat sa nu iasa. Altadata, isi da drumul. Si e un suvoi, o revarsare, o cascada, un torent. O avalansa, care odata pornita nu mai poate fi stavilita. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
1💬 read more

In spatiul nostru propriu suntem singurii stapani

3 mars 2011

Cand intri intr-o casa, in vizita, nu te apuci sa zugravesti peretii, nici sa schimbi draperiile sau canapeaua. Iti plac sau nu, nu le modifici, si nici nu sugerezi acest lucru proprietarului casei decat daca ti se cere parerea, sau daca e casa unui prieten foarte bun. Nu schimbi, de asemenea, nici aranjarea in spatiu a mobilei. Nu schimbi nici macar apa la flori. Iar daca misti un scaun, il asezi la locul sau dupa ce te ridici. In acelasi mod, nu vii sa ii spui cuiva ce sa scrie pe blogul lui, in contul lui personal de Facebook, in profilele sale personale de pe internet. E teritoriul fiecaruia, si-l administreaza fiecare cum crede de cuvinta. Are drept de viata si de moarte pe teritoriul respectiv. Taie si spanzura, decide unilateral, si asa e logic. La el acasa, fiecare este Dumnezeu. Nu poti sa vii sa-ti dai cu parerea nici despre ce ar trebui sa posteze, nici despre ritmul postarilor (« scrii cam des« ). Scriu cand vreau eu, si ce vreau eu. Nu-ti place, nu citesti, simplu. Skip, si gata, problema e rezolvata. La ce serveste selectivitatea, liberul arbitru? Nu, nu ma poti obliga sa scriu cum vrei tu. Nici ce vrei tu. Nici cat vrei tu. E gresit pusa problema asa, si ma infurie atentatul la libertatea mea personala. Corect este sa nu citesti ce nu-ti convine. Reflectam la astea demult, si i-am pus la punct pe diversi in decursul timpului, care dadeau indicatii despre ce si cum ar trebui sa scrie alte persoane. Dar pentru ca subiectul a redevenit actual, intr-o discutie de azi, intre doua persoane, m-am gandit sa si exprim. Deci ia aminte: daca ti se pare ca ceea ce vezi seamana cu ceva ce nu doresti sa vezi, iar ochii tai se simt agresati, esti liber sa: a) nu citesti b) « hide » postarile persoanei care nu-ti convine (daca asta se petrece pe Facebook) c) unfriend. Nu poti indica, nici macar in gluma, ce sa posteze cineva in contul sau propriu. Ce inseamna asta: « Hai sa ne ocupam de lucruri mai interesante adica muzica« ? (indicatie pentru cineva care posta politic– si evident insotit de acuzatia ca « e campanie electorala« ) Asta am vazut eu azi dimineata, intr-o discutie. Hai sa fim seriosi. Dialogul civilizat si disputele sunt una, directivele de a scrie ceva mai degraba decat altceva in propriul tau cont sunt deja altceva. Fiecare considera folositor altceva. Fiecare crede relevant alte lucruri. Suntem subiectivi, si e normal sa fie asa. Fiecare are profilul lui propriu, in care posteaza ce si cum vrea, ca de aceea se numeste personal. Politica, muzica, bancuri, panseuri proprii, citate, pisicute, catelusi, prostii, orice. Nu cred, in continuare, ca trebuie sa indicam altcuiva ce ne-ar placea sa citim. Cred, mai degraba, ca fiecare posteaza ce doreste, iar trierea apartine ochiului cititorului. Acolo este filtrul. Daca tu consideri inutil/jenant/nefolositor /neavenit/nedorit/deplasat/scandalos/manipulator, nu citesti. Simplu. Si cu variantele mai radicale propuse mai sus. Mi s-a intamplat sa am in lista oameni care postau manele, sau care…

📌
0💬 read more