Despre justificarea viciului

viciiDe ceva vreme circula in online un articol in care se vorbea despre decana de varsta a omenirii, Jeanne Calment. Vezi doamne, aceasta a fumat si baut pana la 122 de ani, cand a decedat. Articolul sustine aberanta chestie cum ca “Principalul determinant al sanatatii unei persoane este gandul. Nici genetica, nici exercitiile fizice si nici nutritia nu au un efect atat de puternic asupra sanatatii unei persoane precum o are propria sa minte.” (de aici). In contextul legii cu interdictia fumatului, fumatorii au gasit acest articol si-l flutura voiosi cum ca uite, domnule, fumatul nu omoara, ce vorbiti voi. Acum cateva zile a mai aparut unul, intr-un ziar canadian, care povesteste ca un spaniol a murit la 107 ani, iar el bea 3 litri de vin pe zi si nu bea apa. De unde concluzia ca nici alcoolul nu omoara. (pentru conformitate, sursa aici) Doar ca nu stiu cum sa va spun, eu am oameni dragi in jur care chiar au murit…
Mi se pare atat de absurd sa iti cladesti teoria asupra viciului, incercand sa ti-l justifici, sa ti-l albesti prin asemenea exemple extreme, trase de par. Sigur, ele nu-s neadevarate.
Insa si unul si altul sunt exceptii. Iar Jeanne Calment nu a trait 122 de ani PENTRU CA A FUMAT si PENTRU CA A BAUT. Ci a trait 122 ani, DESI a fumat si a baut.
La fel si nenea spaniol, Antonio Docampo Garcia. Nu a trait 107 ani pentru ca a baut. Ci a trait, desi a baut.
Iar Jeanne Calment nu a trait 122 de ani pentru ca a gandit bine. Asta e alta aiureala americaneasca de oameni spalati pe creier. Adica atunci de ce nu suntem toti sanatosi, logevivi si bogati, daca e suficient sa gandesti asta ca sa fii? Pai de ce nu suntem?
Amandoi oamenii de mai sus au trait mult PENTRU ca au avut gene bune. Iar genele bune nu se cumpara si nu se fabrica. Le ai (ca ai noroc de la natura si Dumnezeu), sau nu le ai, si nu ai ce sa faci. De genele bune iti poti bate joc. Dar din gene rele sa faci gene bune, nu se poate, cu orice nutritie sau tratament.
La amandoi mai intervine un factor. Traiau in regiuni rurale, putin poluate, cu o alimentatie meridionala, plina de fructe si legume. Omul bea 3 litri de vin, dar erau fabricatie proprie, fara niciun aditiv.

Cat despre Jeanne Calment, au contat mult si banii. Enorm. S-a nascut intr-o familie de negustori instariti. S-a casatorit cu un negociant avut si el, la varsta de 23 de ani. Femeia asta nu a lucrat o zi in viata ei. Una e sa nu ai griji financiare niciodata in viata, sa nu te zbuciumi cu ce platesti facturi, sau una sau alta, alta e sa te trezesti dimineata obligat sa mergi la un job care poate nu-ti place, doar pentru ca iti asigura subzistenta. Job unde eventual ai si niste sefi abuzivi, care te hartuiesc, daca esti femeie, sau te umilesc, daca esti barbat. Sincer, faptul ca a avut bani toata viata, suficient cat sa nu trebuiasca sa se dea jos din pat decat cand doreste ea, combinat cu genele bune de la natura, asta e secretul longevitatii acestei femei. Nu alcoolul, tigara sau ciocolata. Acelea sunt vicii, oricum ai lua-o (hai, poate ciocolata mai putin, aia doar ingrasa 😀 ) Si mi se pare tare trist sa doresti sa iti justifici propriile vicii afirmand ca uite ce mult poti trai daca bei si fumezi.
A nu constientiza si granita cu pericolul pe care o reprezinta cele doua este o inconstienta, iar a veni cu asemenea exemple e stupid. E cam de nivelul: “Am dat cu mingea in geam ca uite, a dat si Gigel si geamul nu s-a spart.”

Dau like, deci exist. Iau like, deci sunt fericit

Vroiam demult sa dezvolt intr-o postare existenta butonului de like din Facebook, si felul in care oamenii se folosesc de el. Eu sunt impotriva like-ului dat la gramada, fara discernamant, fara judecata. Nu ma intelegeti gresit, nu neg utilitatea faptului ca exista acest buton de like, si ca oamenii il folosesc. Bineinteles, apreciez feed-back-ul, si evident feed-back-ul pozitiv, insa cand vad ca acest like este distribuit in mod mecanic, automat, el se devalorizeaza. Esti suspect, in ochii mei, daca dai like dupa 3 secunde, la orice postare 🙂 Pentru ca nu ai cum sa judeci, in 3 secunde, ceea ce vezi. Ok, una e sa dai like dupa 2 secunde unei melodii pe care o stii… insa, ca sa luam un exemplu concret, eu postez foarte multa muzica franceza, pe unele din melodii le descopar eu insami de curand, asa ca in mod clar profesionistii like-ului nu le stiu.
Eu zic ca e pacat si regretabil sa dai like la gramada. Acesta ajunge sa nu mai “spuna” nimic. Daca el isi pierde din semnificatie, fiind automat, ajunge sa semene cu o setare by default, ca atare sa nu-mi mai pese de existenta sa. Sigur, daca apreciezi pe cineva in mare masura, ii poti arata asta. Dar click-ul automat si permanent pe like devalorizeaza gestul de apreciere. Poate parea dat chiar “la misto”. Sau lingusitor, ceea ce iar este o problema. Mare, din punctul meu de vedere.

De curand, Facebook-ul a modificat felul in care afiseaza like-urile date in site-uri externe. Ele apar aproximativ ca un share, adica au atasat dupa ele, link-ul respectiv. Pe unii ii deranjeaza. Mie mi se pare o idee buna. Teoretic, ne asumam ceea ce ne place si ceea ce ne displace. Eu sunt de parere ca acest mod de afisare ii va determina pe oameni sa dea like in mod mai responsabil, si nu doar “la misto”, sau automat. Vorbesc mai ales despre cei la care gestul like este repetitiv, de zici ca au un sindrom nervos pe mouse 🙂 Masini de dat like-uri. Si e pacat ca e asa. Indiferent din ce motiv o fac. Fie ca vor sa arate aprecierea fara limite, fie ca vor sa interactioneze (si neavand cuvinte, se marginesc la like-uri), fie ca vor sa provoace reciprocitate, gestul de a da like la absolut orice, oricand, e nerecomandat.

Atentie, nu ma intelegeti gresit. Si eu dau like. Pentru ca-mi place ce vad/citesc, si pentru ca apreciez sincer. Pentru ca nu e nevoie cateodata sa si spun ceva. Nu asta neg. Ci automatismul si like-ul dat cu intentii de lingusire/manipulare 🙂

Acum din punctul celalalt de vedere. Al celor care isi doresc din suflet sa primeasca. Oameni ahtiati dupa like-uri. Am auzit ca exista oameni care trimit mesaje private ca sa obtina like-uri la postari (si nu vorbesc de clasicele concursuri organizate de diverse companii, ci de postari private). Trist.
Iar ieri am auzit ceva si mai trist. Un amic din lista mea a postat un status in care povestea ca a fost sters de cineva din lista de “friends”, iar acela  i-a trimis si mesaj privat: “pareai mult mai nostim in replicile pe peretii tertilor, si de cand te am in lista, nu mi-ai dat nici macar un like.” Asta mi s-a parut culmea comicariei. Cum Dumnezeu? Pai dau like daca ma intereseaza, daca-mi place, si nu in ultimul rand daca VAD (sic!!!) cerinta de baza, principala chiar. Poate nu-s pe faza, poate nu-s online, poate orice… 🙂 N-avem norma de like-uri, nici de citit, nici de scris. Iar rationamentul “nu-mi dai like, deci te sterg“, mi se pare o gandire de cel mult clasa a 4-a. Cel mult. Cu indulgenta, chiar.

Am mai vazut alt comportament: ii dai like cuiva si brusc vine la tine in cont si iti da o serie de like-uri. Ca si cand simte nevoia de reciprocitate. Ca si cand e un targ, ca si cand e un schimb. Ca si cand e la piata. Eu iti dau, tu imi dai. Nici asa nu-mi place. Pentru ca se apropie de notiunea de cumparare, si nu de placere. Eu asociez like-ul cu ideea de apreciere sincera, de placere, de admiratie. De “imi place asta”, cu toata inima, cu toata gura, cu tot sufletul, cu zambet, si placere. Nu asociez like-ul cu mercantila idee de “dau ca sa primesc”.

Iar de cei disperati dupa like, sincer, mi-e mila. Simt un sentiment de compasiune. Cred ca pe oamenii acestia nu i-au iubit parintii, nu au fost remarcati la scoala, nu sunt populari la birou, n-au prieteni, nu-i admira nimeni, si ca urmare, existenta lor se valideaza printr-un like. Ca atare stau si cersesc un like. Balosesc dupa un like. Se milogesc pentru un like. Si sincer, simt un sentiment de compasiune in ce-i priveste. Baga-ma in seama!, parca striga. Place-ma!, parca implora. Mangaie-ma! parca exclama.

Pledez cu convingere pentru like-urile din suflet. Cele cu cap. Cele cu discernamant. Nu mecanice, nu automate, nu sistematice. Pledez pentru un like cinstit, din inima, adevarat. Un like din acela care conteaza. Pe acelea le apreciez, pe acelea le doresc. Si tot din acelea va dau si eu voua, sa stiti. De aceea, cum stiti toti, nu va dau like niciodata la tot, peste tot, oricand si oricum 🙂