discutie

Fata din vis?

15 juin 2013

« Demonul desfraului m-a incercat toata viata in felurite chipuri si ispitele cele mai aprige nu mi-au venit de la intalnirea cu vreo femeie, chiar tanara si parfumata, ci de la una care nu era de față  » zicea Anatole France, candva. Fragmentul acesta, dincolo de faptul ca mi se pare a rezuma suficient de bine natura umana, profunzimea gandurilor si nazuintelor dupa ceva, mereu altceva, imi aminteste o intrebare care mi s-a pus odata, de catre unul din oamenii teribil de importanti in viata mea. Eram pe peronul metroului din New York, ceea ce usura incarcatura emotionala a scenei (memorabila, totusi) si micsora importanta intrebarii, care, chiar si asa, era gigantica. Strangandu-mi mana in mana lui, uitandu-se cumva piezis (spre galerie, daca vine metroul, evitandu-mi privirea adanca, albastra, ochii mei cuminti): « Tu preferi sa fii fata din patul meu sau fata din visul meu?« . Nu era o propunere indirecta, stangace, copilareasca, nu era un fel de a ma atrage in bratele lui, caci, din patul lui abia ne ridicaseram, si aveam sa ne reintoarcem in acelasi pat. Sau in altul, geografic nu conta amplasamentul, era metaforic oricum. Intrebarea era intensa, si dilema era adanca: vrei sa fii aici, acum, cu mine, sa te tin de mana, stiind cumva (chiar si nemarturisit), ca visez la alta (poate inexistenta, chiar), sau vrei sa te duci departe (nu neaparat la propriu), ca sa fii cea care-mi calareste fantasmele, dandu-le bice, arzandu-mi imaginatia, locuindu-mi visele de cand sunt treaz si de cand dorm? Greu de decis, greu de raspuns. Eu, cand iubesc, dau tot, ofer orice, ma daruiesc pana la capat, nu ma impart, nu ma divizez, nu visez la iarba vecinului (poate-i mai verde, dar naiba o vede, eu nu, in orice caz). Primul moment cand sunt « atenta » in alta parte, in vis sau in trezie, e primul semn ca e fisura. Deci, pentru ca atunci cand iubesc el e in mine si langa mine, in cap, in corp, langa corp, in minte, in vise, in ganduri, il port cu mine oriunde as merge, la birou, la cumparaturi, la plimbare in parc, cand dorm si cand sunt treaza, din cauza ca este peste tot, in sufletul si-n trupul meu, de aceea nu pot intra in ratiunea: vrei sa fii in patul sau in capul meu? De ce n-as fi in amandoua? Lacoma? 🙂 Dar daca alegerea ar fi una reala, in mod restrictiv impusa (ai de ales a sau b), as prefera oare sa te parasesc ca sa ma asigur ca ma vei visa pana la moarte, ca voi fi regina viselor tale, ca ma vei gandi si aduce-n dorintele tale etern? Vreau sa ma tii de mana in continuare, sa vina metroul, sa ne urcam in el? sa ne regasim seara, sa revenim acasa, sa vorbim, sa radem impreuna, sa ne povestim? Sau sa ma smulg acum din mana ta si sa fug, departe, nestiuta, nevazuta, ca sa ma visezi la infinit? Cat ma « incalzeste » pe mine visul? Am certitudinea ca locuiesc…

📌
11💬 read more

Despre retele sociale si viata

1 avril 2013

Viata mea intreaga nu este ceea ce scrie pe Facebook, si nici ceea ce scrie pe FB nu sunt in totalitate eu, iata-ma nevoita sa precizez, din nou, desi credeam ca e oarecum subinteles. Asta pentru ca, desi par ca scriu orice (ca mi s-a rupt o unghie, ca am mancat ciocolata, ca m-a enervat o masina, ca nu vreau sa ninga, ca vreau sa ninga, ca imi place cafeaua… ) , deci, desi par ca scriu « tot »,  partea privata {cu adevarat privata} a vietii mele nu e niciodata acolo. De cand ma stiu, am constiinta faptului ca ceea scrii in online este ca si cum ai pune un banner pe Magheru, sau ai scrie cu creta pe o strada circulata, pe care trec mii de necunoscuti. Plus ca te expui ca tot felul de oameni care nu te stiu sa te contrazica despre tine insuti, despre trecutul tau, despre experientele tale, uneori cu o asemenea vehementa rara, (dar complet nejustificata, caci nu ti-au vazut niciodata in viata nici macar ochii, daramite sa te stie), insa cu asemenea ton te contrazic incat par a te cunoaste de-o viata, prea-s siguri de ei, in incercarea de a spune altceva despre tine decat stii/spui tu insuti. Si iata-te judecat si pus la zid de cine stie cine, fara temei, si « obligat » sa te justifici degeaba. Pentru ca am, cum am zis, constiinta faptului ca ceea ce scrii online este public, partea cu adevarat privata, sau intima a mea, nu e niciodata acolo. Ea este, intr-o proportie un pic mai mare, aici, pe blog. Dar si aici, exista perdele care opacizeaza, care neutralizeaza. Toate postarile de aici (inclusiv cea despre scris, de mai jos), pornesc de la ceva, de la o discutie, de la o intamplare de viata, de la un gand neintamplator. {Uite, de pilda, postarea asta a plecat de la o discutia joi seara,  cu doi fosti colegi de presa.} Deci toate postarile au radacina in real. Nu, nu-mi fac o lista de subiecte aleatorii, pe care le tratez asa, pur si simplu, ci ele sunt mereu legate de ceva, declansate de ceva. Dar sunt suficient de criptate si criptice cat sa nu reiasa, caci pana la urma, vorbesc despre lume, nu despre mine. Doza de subiectivitate exista, desigur. Asa ca e doar partial adevarat ca cineva stie ce mi se intampla privind acolo, si chiar si aici. ps. pe un om il cunosti cu adevarat dupa ce traversezi desertul cu el (un desert la propriu sau metaforic)     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more

Februarie

16 août 2012

« Comunismul a distrus reperele morale » « Hai, mai, lasa-ma. Tu ai repere morale? Da. Eu am repere morale? Da. Avem aproape 40 de ani, da? Nu inca, dar aproape, da? Iar unii din generatia noastra au copii. Bun, cum putem da vina pe comunism? nu sunt de acord » Move on, ce dracu. Pana cand dam vina pentru slabiciunile unuia si altuia pe aia de-s morti si ingropati? Cand o sa inceapa sa fie mai multa durere decat placere, am sa joc in alt film 🙂 Primesc un email de la KLM care se numeste asa: « Ultima sansa. Ramaneti sau plecati? » Ei, m-a pus cu adevarat pe ganduri. Ca idee, sa-mi amintiti mai tarziu ca am ales sa raman. « Probabil că v-aţi gândit deja… Aceasta este ultima şansă să vă găsiţi super oferta Pack&GO şi să plecaţi! » Deci adio si n-am cuvinte. Oricum am gips si n-am cum sa plec… 1. n-am avut niciodata si nu am medic de familie in Romania, si m-am intors in 2000, adica sunt ceva ani. Anex: nu merg la medic decat daca nu ma ridic din pat, ceea ce nu s-a intamplat niciodata. 2. nu tin medicamente in casa, nici macar antinevralgic sau banala aspirina. Anex: nu iau medicamente decat de 3 ori pe an, daca chiar e necesar absolut.  3. nu caut informatii despre boli pe net sau ce  ne-ar putea pandi, ca mi-e clar ca intre antrax, gripa porcina, vaca nebuna, oaia capiata si alti virusi, sigur murim. Unde mai pui ca vine sfarsitul lumii si ne linisteste pe toti. Nu stiu ceilalti ce fac, treaba lor. Eu, insa, traiesc 500 de ani. Iubesc, rad, ii fac pe altii sa rada, cant, zambesc…. E vreo problema? 🙂 Aia e, viata e nedreapta. Unii mananca somon si caviar, si beau sampanie, altii mananca sunca si beau bere la pet. Furtul e reprobabil oricare ar fi forma sa. Punct mi-e dor de parfumul meu. Cel mai folosit. Nina, de la Nina Ricci. Acum am pus o pereche de cercei in cutia lor. Miros a parfum. Mi-e dor de el. Sunt surghiunita in casa Decriptarea brutala, cruda si sincera a pierderii de timp. Nu ma culc, pentru ca am treaba. Nu am stare, deci nu fac nici treaba. Nu am stare, deci nici macar nu scriu. Rezultat? Nu fac treaba, nu scriu si nici macar nu dorm. Ce fac? Pierd timpul. Acum ca am analizat mecanismul, trebuie sa iau o decizie constructiva. Totul este joc. Fara joc e trist, tarziu si moarte. Cel mai frumos compliment din lume: « Ai fi fost perfecta si ca barbat. Serios. Cu asa cuvinte, asa debit… fantastic, picau toate. » Partea cu « picau toate » nu ma tulbura prea mult. Dar… « ai fi fost perfecta si ca barbat », din partea, evident, a unui barbat… e absoluta. Pur si simplu sublima. odata cu entorsa la glezna am entorsa la creier. Pe cuvant daca pot scrie un text mai mare de 10 randuri, neprofesional vorbesc. Profesional, scriu si-n somn 😉 E interesant sa iesi cateodata complet din…

📌
0💬 read more

Facebook a ucis Yahoo Messenger

11 janvier 2012

Codat, FB a ucis YM 🙂 Cel putin in ce ma priveste. Oricum, la mine in messenger n-au intrat niciodata decat oameni cunoscuti (cunostinte exclusiv virtuale ca exceptii absolute, si in cazuri absolut speciale), si, in general, n-am avut multi oameni niciodata in messenger. Sunt destul de selectiva (ca sa nu spun sever ca sunt foarte selectiva), si nu mi se parea ca am nevoie de discutii private cu oricine.  Asa incat, multi ani, la mine in messenger au existat putini oameni, si aceia din real, si evident ca nu toti cei doritori din real. Era doar un mod mai rapid de a ma gasi, sau de a-i gasi (in epoca asta in care mare parte din munca noastra se petrece in fata computerului). A, trec peste faptul ca inainte de messenger am folosit ICQ, ca atunci deja o sa spuneti ca sunt dinozaur 🙂  Nici nu-i tare gresit, am intrat totusi in al treisprezecelea an de prezenta online. YM-ul a fost magistral la timpul lui. Doar ca timpul lui e un pic apus, cel putin asa simt eu. Eu, recunosc cu mana pe inima, la mine messengerul a fost UCIS de FB 😉 Pur si simplu. Ar putea parea un pic ciudatel ce spun, ca FB-ul a ucis YM-ul, in masura in care stau cu chatul de la FB inchis (cu MICI exceptii, si asta)…. E ciudat doar in aparenta, in adanc, nu e. Pur si simplu, pentru ca internetul s-a dezvoltat foarte mult, brusc am simtit ca am multe {prea multe?} porti de comunicare deschise. Suficiente, oricum. Inventar: am doua adrese principale de email (una profesionala, una personala), plus nenumarate adrese secundare (nu mai zic), am trei numere de telefon mobil, si vreo doua fixe, am mesajele private de la FB (a nu se abuza de ele!!! dar exista, ca posibilitate), am profilul de FB in sine, partea publica, unde pot fi abordata suficient de usor, am profil de LinkedIn, de Google+, pana si de Twitter (nu stiu de ce zic « pana si de », ca am cont din august 2007, printre primii romani, dar acest « pana si de » se refera mai mult la faptul ca nu prea mi se potriveste acest minunat Twitter). Acum, ziceti voi daca nu-s suficiente feluri de a ma contacta… Messengerul a devenit, incetul cu incetul, obsolet. Asa l-am resimtit. Nu l-am mai deschis, nu l-am mai folosit. Il mai deschid acum, cand si cand, foarte rar, si atunci cu scop precis. Il deschid ocazional si specific, pentru o discutie programata, in general legata de profesional. Daca tot vorbesc de YM, mi-am amintit stresul unora despre detectoarele de stare (online/invizibil/offline). In primul rand ca minunatele detectoare de stare dau rateuri, nu functioneaza corect. Pe incercatelea. Pentru ca eu, fiind unu tehnica, doi Toma Necredinciosul, testez tot 🙂 Asa ca va spun ca toate dau rateuri. E gresit sa va incredeti orbeste in ele. In al doilea rand, si cel mai important din lume, chiar daca cineva vede ca esti conectat in starea invizibil, nu s-a inventat inca…

📌
0💬 read more