autenticitate

Autenticitate in trairi

27 décembre 2012

Am o meserie in care vin in contact cu foarte multi oameni. Pe toti ii ascult, cu toti vorbesc frumos. Pe limba lor. Stiu, de asemenea, sa ascult mai mult decat vorbesc. Sa tac mai mult decat spun. Dar, in viata mea privata, nu simt nevoia sa fac eforturi sa fiu ipocrita cu oameni cu care nu am nimic in comun, fie ei amici, sau chiar rude. A nu se intelege ca in viata profesionala sunt ipocrita. Sunt doar profesionist, dintr-o meserie bazata pe interactiunea umana, unde vin in contact cu tot felul de oameni, din diverse paturi sociale. Indiferent ca am fost jurnalist, PR sau consultant politic, am incercat sa fiu atenta, politicoasa, profesionista, sa gestionez bine situatiile de stres. Am preferat, cateodata, (aproape intotdeauna), sa tin in mine decat sa ma burzuluiesc. Am lasat tensiunile sa scada, nu sunt adepta furtunilor. Probabil ca, daca as fi, nici n-as fi un bun PR. Insa, in viata personala, nu simt nevoia sa vad oameni cu care n-am, clar, nimic in comun. Daca am, am, si-atunci acei oameni imi sunt si rude si, in acelasi timp, imi sunt mai ales prieteni, dar daca n-am mare lucru in comun, calitatea de ruda nu te face sa poti intra la mine-n casa oricand, si de altfel, nicicand. De vecini nici nu vorbesc, la mine sunt ca si inexistenti. Ii respect in sensul ca nu fac zgomot si salut pe scara, insa atat. Sunt cuminte si educata, nu trantesc usa la lift si incerc sa fiu conforma cu viata in comun. In schimb, nu doresc si nu ma simt obligata sa tin legatura cu oameni doar de forma, de circumstanta, de… Imi place sa fiu autentica in trairi. Caci, pana la urma, nu e corect sa « intretii » relatii doar de forma, de oricare fel ar fi acestea. Insa cei dragi imi sunt dragi, iar dorintele lor sunt mai presus de ale mele… Cred ca toata lumea ar fi mai simpla daca oamenii ar decide ca pot fi un pic mai autentici in trairi si sentimente. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Intrebari despre Mirandolina

12 avril 2011

Mona, o prietena draga, m-a provocat sa raspund la niste intrebari. Am o stare ciudata si inchisa de cateva zile, de blocaj  (de ne-scris), dar pentru ca mi se pare prea nepoliticos sa nu-i raspund intr-un termen rezonabil (deja am intrat in a doua zi), iata: 1. Cand ai inceput sa scrii in online? La inceputul lui mai 2009, daca e vorba de blog. Daca e vorba de altceva, demult, caci sunt jurnalist, din 1995. Opt ani am scris pe IT si comunicatii, deci cu online-ul stau binisor 🙂 Dar vorbind strict de blog, in mai 2009. Atunci am participat la un concurs de gatit in aer liber. Mi-a placut atat de mult ideea incat am vrut sa merg. Deoarece am luat si premiu cu ce am gatit, am dorit sa povestesc prietenilor mei (celor care nu au putut veni) toata tarasenia si sa le arat fotografii. Atunci, cel mai simplu mi s-a parut sa fie online ca sa rezolv totul trimitand un simplu link. Nicidecum nu aveam de gand sa fie blog, nu ma atragea ideea, nu doream sa scriu online. Si habar n-am de ce am continuat. Poate pentru ca oamenii mi-au spus ca tare le e drag sa ma citeasca si din alta parte decat din ziare. Ce-i drept, blogul ofera o alta libertate, pot scrie cu alt fel de scriitura decat in presa economica. Sunt, de altfel, colegi din presa economica, carora le multumesc ca si-au facut blog. Fara acest lucru, n-as fi stiut ca au condei, ci doar ca sunt buni jurnalisti (fler, corectitudine, principii de strangere a informatiei, scriitura clara corecta). 2. Ce te motiveaza sa scrii pe blog? De scris, eu scriu de cand ma stiu. Scriu cum respir. Daca n-as mai scrie, m-as ofili. De cand ma stiu scriu scrisori celor dragi, chiar daca ii vad zi de zi. Pentru ca pentru mine, nivelul scris si nivelul vorbit comunica lucruri complementare, in moduri diferite. Imi place sa scriu, si dincolo de scris, fara, n-as mai exista. Daca maine ar veni cineva si mi-ar interzice sa scriu pe viata, sigur as muri. Asa ca pe blog, online, sau in computerul meu, offline, eu scriu. In plus, observ, cu placere, ca oamenilor le place mult ce scriu. Mi-au spus (multi dintre ei) sa scriu o carte. Vroiam demult sa fac asta, dar in alta limba, in franceza. Pentru ca oamenii ma roaga, si mi se pare ca le datorez cumva asta (le-am creat nevoia), voi scrie si in romana, carti. 3. Cum reactionezi la comentarii negative? Nu am avut inca. Dar daca as avea, probabil ca nu le-as lasa sa apara. Mi se pare ok contradictia, dar nu lipsa respectului sau injuriile. Depinde ce intelegem prin « comentarii negative ». 4. Care a fost ideea initiala de la care ai pornit? N-am avut o idee initiala. Asa cum am spus mai sus, n-aveam de gand sa-mi fac blog, nu ma atragea deloc ideea. Ca si jurnalist de IT si comunicatii am stiut foarte devreme despre bloguri,…

📌
4💬 read more

Schita de teza: interactiunea pe internet

28 mars 2010

Sunt pe internet de 11 ani. Am stat online ore intregi. Zilnic, cu extrem de putine exceptii. Cred ca as putea sa scriu o teza despre interactiunea umana pe internet. Din exemple concrete, trairi concrete, observatii succesive. Interactiunea cu orice pret. Chiar si cu pretul ridicolului, spuneam acum cateva saptamani. Insa n-am avut ragaz sa scriu, sa detaliez. Interactiunea umana, transformata, nu numai cu pretul ridicolului… Autentica sau deformata. Ziceam ca sunt de ani intregi pe internet. Ca sa-l citez pe un foarte bun prieten, care spunea asta despre el, dar mi-o insusesc, caci mi se potriveste si mie perfect, « eu locuiesc pe internet« . Daca ma cautati, acolo ma gasiti. E mai sigur decat orice alt mod de a lua legatura cu mine 🙂 In zorii internetului, am intrat in online cum as intra intr-o incapere cu necunoscuti. Si am procedat cum as fi procedat in viata. Eu sunt deschisa, directa, nedistorsionata. Vorbeam ca-n viata (frumos, politicos), ma prezentam ca-n viata. Raspundeam ca-n viata, si-mi aparam crezurile, ca-n viata. Eh, am invatat multe intre timp. Am invatat retinerea… M-am lovit de tipologii umane extrem de diverse, pe care poate ca in viata nu avusesem cum sa le intalnesc, deoarece realul este mai structurat in categorii (sociale, profesionale, etc). Naiva, am pus suflet. Am suferit cand niste neghiobi ma injurau. Atunci nu stiam destule cat sa inteleg ca era defularea lor, pentru ca in real nu valorau adesea nici o ceapa degerata. Am cunoscut oameni care isi faurisera complet identitati si-si construiau mitomanic trecuturi inventate. Din plictiseala de a-si trai viata. Din incapacitatea de a-si schimba viata. Din neputinta de a-si ameliora cotidianul. Din frustrarea de a nu putea fi nici macar 10% din ceea ce si-ar dori. Am vazut amoruri online, sfasieri online, ba chiar maternitati online (o sa ramana de pomina « copilul » Tiei si al lui Bebe — ea isi faurise o poveste, ca are un copil, ca va naste, ba chiar ne-a trimis poze… Era o fabulatie completa a unor minti bolnave. Nu mai putin adevarat insa este ca s-au cunoscut si ca el a bagat cutitul in ea). Am ascultat verzi si uscate. Am vazut oameni disonanti. Am vazut creatori de identitati pe banda rulanta. Am vazut ce inseamna sa fii atat de singur incat sa te agati de necunoscuti si sa iti creezi niste legaturi care sa-ti justifice existenta ca individ. Am purtat zeci, sute de ore de discutii aberante. Nu din partea mea, ci din partea interlocutorilor… Eu, asa cum v-am spus, am fost veritabila, mi-am aparat ideile, mi-am trait trairile (reale). Intens. Ca si-n viata. Am rezistat asalturilor unei intregi pleiade de ciudati, disperati, insigurati. Si apoi, plictisindu-ma de a le tot raspunde repetitiv ca nu sunt disponibila, am decis ca vreau sa fiu barbat pe internet. Si am fost barbat 2 ani. Un barbat foarte credibil. Ma saturasem sa trebuiasca sa explic mereu ca nu vreau nimic, nu astept nimic, nu-s disponibila, lasati-ma. Asa ca am devenit barbat, ca sa-mi recapat linistea. Si a fost ok…

📌
13💬 read more

Independenta si autenticitate

9 mars 2010

In ultimele zile mi s-au spus cateva lucruri… pe care le consider cele mai frumoase complimente.  Unul e: « te stimez enorm pentru curajul de a te arata asa cum esti« , celalalt « Imi place stilul tau independent si direct« . Si am realizat ca nu e prima oara cand mi se spune asta. Mi se spune ca ma arat asa cum sunt, ca e un curaj de a face asta. Pentru mine sunt complimente pentru ca e una din valorile mele cele mai importante. Adevarul, autenticitatea. Si mi s-a tot spus asta de-a lungul vietii, poate ca si mai mult acum, in ultimul timp… « Reiterez ca esti curajoasa, pentru ca a scrie si a impartasi asta tine de intimitate, si prin tranzitivitate, rezulta ca impartasesti intim trairile. » Am auzit asta de la oameni complet diferiti, multi, femei ca si barbati, cu varste diverse, trecut diferit, trairi diferite, experiente de viata diferite. Eu am avut asta in mine de la inceput. Asa sunt eu construita. Poate ca e ceea ce numea mama, in copilaria mea « extremism ». Latura aceasta de autenticitate, de independenta cu orice pret, de ne-aliniere. Oh, nu-s anarhista. Ma « incolonez » si eu. Dar trebuie sa cred cu adevarat ca sa adopt o cale, o idee, un crez. Dar ce nu inteleg e… cum adica, ceilalti, majoritatea, nu traiesc asa? Nu-s autentici? Si cum traiesc? Disimuleaza tot? Ascund trairi, ascund esenta lor ca oameni? Isi invaluiesc in sute de draperii opace sufletul si ceea ce sunt? De ce? Cum? La ce foloseste? Si interactioneza cu ceilalti prin intermediul unei personalitati disimulate, false, create din bucati de personaje inexistente? Si ce relatie interumana autentica poate iesi intre doua personaje disimulandu-si trairile si esenta umana? Retorice intrebari, evident… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
8💬 read more