dorinte

Autenticitate in trairi

27 décembre 2012

Am o meserie in care vin in contact cu foarte multi oameni. Pe toti ii ascult, cu toti vorbesc frumos. Pe limba lor. Stiu, de asemenea, sa ascult mai mult decat vorbesc. Sa tac mai mult decat spun. Dar, in viata mea privata, nu simt nevoia sa fac eforturi sa fiu ipocrita cu oameni cu care nu am nimic in comun, fie ei amici, sau chiar rude. A nu se intelege ca in viata profesionala sunt ipocrita. Sunt doar profesionist, dintr-o meserie bazata pe interactiunea umana, unde vin in contact cu tot felul de oameni, din diverse paturi sociale. Indiferent ca am fost jurnalist, PR sau consultant politic, am incercat sa fiu atenta, politicoasa, profesionista, sa gestionez bine situatiile de stres. Am preferat, cateodata, (aproape intotdeauna), sa tin in mine decat sa ma burzuluiesc. Am lasat tensiunile sa scada, nu sunt adepta furtunilor. Probabil ca, daca as fi, nici n-as fi un bun PR. Insa, in viata personala, nu simt nevoia sa vad oameni cu care n-am, clar, nimic in comun. Daca am, am, si-atunci acei oameni imi sunt si rude si, in acelasi timp, imi sunt mai ales prieteni, dar daca n-am mare lucru in comun, calitatea de ruda nu te face sa poti intra la mine-n casa oricand, si de altfel, nicicand. De vecini nici nu vorbesc, la mine sunt ca si inexistenti. Ii respect in sensul ca nu fac zgomot si salut pe scara, insa atat. Sunt cuminte si educata, nu trantesc usa la lift si incerc sa fiu conforma cu viata in comun. In schimb, nu doresc si nu ma simt obligata sa tin legatura cu oameni doar de forma, de circumstanta, de… Imi place sa fiu autentica in trairi. Caci, pana la urma, nu e corect sa « intretii » relatii doar de forma, de oricare fel ar fi acestea. Insa cei dragi imi sunt dragi, iar dorintele lor sunt mai presus de ale mele… Cred ca toata lumea ar fi mai simpla daca oamenii ar decide ca pot fi un pic mai autentici in trairi si sentimente. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Va astept pe 7 mai 2021

7 mai 2011

Moara de hartie mi-a facut onoarea de a fi co-autor al Cartii dorintelor, unde am scris cum vad eu viata mea peste 10 ani. Am insirat dorinte, planuri, ganduri frumoase, pe care le vom citi peste acest interval de timp. Aceste ganduri vor odihni intre coperti din lemn de brad, ferecate cu 7 lacate, in atmosfera magica de la Moara, iar peste fix 10 ani, descuiem lacatele si citim cartulia, pe 7 mai 2021.  A scrie in 20-30 de minute cum imi vad urmatorii 10 ani din viata a fost un exercitiu emotionant. Am asternut cuvintele dintr-o suflare, dar cu lacrimi in ochi. Iata ce am scris, pentru acel moment: 10 ani de pasiune De obicei, o intrebare standard a unui interviu pentru obtinerea unui job este “Unde va vedeti peste 5 ani?”. Nu mi-a placut niciodata sa raspund la aceasta intrebare, pentru ca mi s-a parut straniu sa ma proiectez , fie si doar profesional, peste 5 ani. Raspunsul meu la aceasta intrebare era: “Daca m-ati fi intrebat acum 5 ani unde voi fi peste 5 ani, adica astazi, sigur n-as fi descris stadiul in care sunt azi, si totusi, unde sunt astazi ma satisface.” Iata-ma acum, angrenata, cu propria mea vointa, intr-un  proiect minunat, care implica sa scriu unde ma vad in zece ani, si ce imi doresc sa se intample cu mine in acesti zece ani. Nu vreau sa sune patetic, dar in primul rand imi doresc enorm ca lumea sa fie mai buna. Si nu e banal acest lucru, pe care-l spun, adica nu e un pozitivism gol de continut, eu fiind prima adversara a pozitivismului fara acoperire. Imi doresc o constientizare a rolului cetateanului, o implicare in societate, o asumare a lucrurilor. Imi doresc ca in zece ani, cand ma uit in jur, sa vad o atitudine mult mai etica decat o vad azi. Sa vad ca oamenii se respecta intre ei, nu pentru functiile pe care le ocupa momentan sau doar pentru ca se cunosc. Sa simt respectul intre oameni, pe strada, intre simpli necunoscuti. Aerul, astfel, sa fi devenit mai respirabil, si societatea diferita de cea care este astazi. Sa nu mai fim cainosi, sa reincepem sa ne crestem copiii in spiritul ajutorului seamanului. Sa fie educati sa ofere ajutor dezinteresat si spontan. Cateodata, o mana intinsa nu costa nimic, dar cantareste atat de mult! Imens. Am pierdut valori ca generozitatea, amabilitatea, umanismul. Sa fim mai implicati in tot ce facem (nu sa facem lucrurile doar ca sa le bifam), si mai corecti. Sa reincepem sa avem o adevarata ierarhie a valorilor, si sa o respectam. Sa punem la loc de cinste profesionalismul si sa recrutam mai ales pe baza acestui criteriu si nu unor alte criterii, aleatoare. (unde aleatoare este un dulce eufemism, ca sa nu zic mult mai rau). Acum, ca am scris despre ce-mi doresc cu lumea din jur, sa ma gandesc un pic la mine. Pentru mine, imi doresc foarte mult sa continui sa scriu. Cred ca vreau sa…

📌
2💬 read more

Modelul sacrificiului are un pret

11 février 2011

Intr-o anumita epoca, cel putin, exista modelul femeii martir, al femeii care se sacrifica. Era un model extrem de pozitiv, valorizat de societate, si de cei din jur. Femeia se sacrifica. In detrimentul oricui. Ea trecea pe ultimul loc, si era minunat asa. Se sacrifica pentru sot, pentru copil, pentru familie, pentru prieteni. Uita de sine. Sau daca nu uita complet, ea era undeva, pe lunga lista de prioritati, insa la coada listei. Dorintele ei, aspiratiile ei, nevoile ei, nazuintele ei, visele ei, undeva in spate, dupa tot restul. Precedate de dorintele si vointele prea multor persoane. Prea departe ca sa mai aiba vreo importanta, vreodata. A invatat de mica sa se stearga pe sine insasi (chiar daca este o femeie puternica), in fata celorlalti, mai ales in fata celor dragi.  Ca pe o datorie, ca pe un apostolat. A facut-o din toata inima. A facut-o cu constiinta datoriei implinite, ba chiar cu bucuria si mandria de a face ceva bun. A facut-o cu deliciu. Asa si-a vazut mama facand, bunica… Asa era modelul admirat: era bine sa fii femeie martir de buna voie si nesilita de nimeni. Ani de zile a contat ea cel mai putin. A fost in umbra lor, mereu atenta la dorintele lor, reactionand la cel mai mic gest, la cea mai mica doleanta. I-a sprijinit, a fost acolo, a fost primul suporter al lor in cele mai dificile situatii. A fost, pe rand sau in acelasi timp, umarul pe care au plans, bratele care i-au strans, mana care i-a hranit si i-a mangaiat pe frunte, urechea care i-a ascultat, gura care i-a sfatuit si i-a sarutat, ochii  care i-au privit, pantecele care i-a primit sau i-a zamislit.  A ras cu ei si a plans cu ei. S-a bucurat de victorii si au mahnit-o insuccesele. I-a ridicat cand au cazut, i-a scuturat de praf, le-a vorbit duios si i-a imbarbatat pentru a merge mai departe, gasind in ea insasi resurse nebanuite de forta. De ea n-a mai avut mult timp. Cateodata, deloc. Altadata i se parea ca nici nu e important ce lasa deoparte. Arareori isi amintea unele lucruri, isi dorea sa faca ceva pentru sine, dar ii privea pe ei, cei din jur, si… intotdeauna era cineva care avea nevoie de ea. A fost ireprosabila. S-a mentinut puternica, intre furtuni, si a mentinut capul compas drept, in ciuda valurilor imense. Dar intr-o zi, ei bine, dupa ani intregi, intr-o buna zi, a venit scadența. Nemiloasă, neiertătoare, fără drept de apel. Cruntă. Scadența. Marea notă de plată a vieții. Toate frustrarile acumulate in ani, pe care le ingramadise intr-un colt de suflet, negându-le, minimizandu-le, negândindu-le, au devenit demoni cu gheare si colti lungi. Au iesit tiptil din coltul acela intunecos si au inceput sa o sugrume. Nimeni nu e Isus, in afara de Isus. Nimeni nu poate sa se sacrifice la infinit pentru restul lumii fara sa plateasca intr-o zi amarul pret al uitarii de sine. Atunci vine nefericirea. Vin depresiile adanci. Decalajul dintre ce-ti doresti/ce…

📌
31💬 read more

Prima scrisoare catre Mos Craciun

24 décembre 2009

Draga Mos Craciun, hm… asa se incepe, presupun, o scrisoare care ti se adreseaza, dar eu ma si inhib dupa aceste trei cuvinte, parca nu se cuvine sa fiu atat de intima cu tine, care se spune ca ai o asemenea putere. Stii, eu sunt respectuoasa, de fapt pierd timpul aiurea explicandu-ti cum sunt eu. Ma stii, asa cum ne stii pe toti, pe fiecare dintre noi, oamenii. Sunt emotionata, pentru ca e prima data in viata cand iti scriu. Nu ti-am scris in copilarie, si nu pentru ca nu credeam ca existi, dar pentru ca nu ma incuraja nimeni sa fac asta. E prima data si ma trec fiorii, e intr-un fel o dezvirginare, o dezvaluire, un miracol. Stiu, copil fiind, nu as fi resimtit-o asa. As fi fost prea concentrata pe camionul rosu pe care mi l-as fi putut dori (generic vorbind camion rosu), si prea frageda ca sa pot gandi restul. Chiar si acum, eu stiu ca tu stii ce ne dorim, fiecare dintre noi, fara banala scrisoare uzuala, lista respectiva. O scriu mai mult pentru prietenii mei si pentru cei din jur, care vor sa stie ce-mi doresc. Si totusi, sunt emotionata scriindu-ti. Intre timp, am scris tone de lucruri : lucrari la scoala, teme, extemporale, teze, am scris lucrari la facultate, memoriul de diploma, am scris articole in presa cu duiumul, si, nu in ultimul rand, ba chiar dimpotriva, am scris scrisori celor dragi din jur, si… am scris scrisori de dragoste. In acestea am pus sufletul meu intreg si inca ceva pe deasupra, fiecare din ele m-a secatuit si istovit, m-a redus la tacere, pentru a renaste din cenusa propriilor-mi chinuri, propriilor-mi senzatii, prin miracolul puterii sentimentelor, dincolo de puntea lacrimilor. Poate de asta sunt si atat de emotionata acum : de obicei, ii scrii lui Mos Craciun cu mult inainte de a scrie scrisori de dragoste. Ei bine, eu am facut (ca de obicei! stiu, sunt ciudata!), invers. Si iata de ce scrisoarea aceasta atarna mai greu, are o incarcatura si mai puternica. Dincolo de speranta implicita pe care o pui intr-o asemenea misiva, ea contine, de data aceasta, multa dragoste, multa incredere, multa rabdare.  Da, rabdare, (desi nu excelez neaparat la acest capitol, dar pe cuvantul meu ca ma tratez!) pentru ca eu nu vreau ca ceea ce-ti cer sa vina imediat. Sunt constienta ca e imposibil. Stiu acum ca nu ma pot trezi maine dimineata, sau poimaine, sau zilele astea, si sa culeg de sub brad, sau din jur, ceea ce-mi doresc. Deci am rabdare, si am incredere. Nu bat din picior, ca un copil rasfatat, care vrea cu tot dinadinsul sa-si culeaga cadoul de sub brad, sa-l pipaie. Sa intru in subiect, draga Mos Craciun. Pana acum am scris cum ma simt, am zugravit personajul si contextul. Teoretic ii scriem lui Mos Craciun ca sa cerem ce vrem. Repet, eu stiu ca tu stii déjà ce vreau, pentru ca tu esti patrunzator si stii ce ne dorim fiecare. Dar rastignesc…

📌
1💬 read more