povesti

Mergeam intr-o zi, prin 1987, cu mama pe Calea Victoriei, si am trecut pe langa Romarta (langa actualul teatru Odeon). Era deja formata coada si se astepta ceva. Intreband, am aflat ca se astepta ca se vor aduce pantofi Guban (de piele). Atunci nu gaseam nici pantofi de care doream, si ne-am asezat si noi la coada. Se dadeau cate 2 perechi de persoana asa ca am stat amandoua, ca sa luam pantofi… Evident ca mama nu umbla cu atata cash la ea, si nici carduri nu erau atunci (hihi), si s-a dus la cabina telefonica fixa ca sa sune la sotul ei sa vina sa ne aduca bani de acasa. Mai tarziu, peste niste ani, cand am povestit asta colegilor mei francezi de la redactie, n-au inteles nimic, pentru ca dupa ascultarea atenta a povestii, mi-au replicat « inseamna ca erati bogati, noi nu ne cumparam 4 perechi de pantofi deodata. » Atunci mi-am dat seama de prapastia dintre lumi, si ca ei nu au cum intelege ca noi ne luam 4 perechi de pantofi deodata pentru ca nu gaseam, poate doar o data pe an, si atunci stand la coada inainte sa vina… si cu masura (2 perechi de persoana). Cam odata cu povestirea asta s-au terminat si povestirile mele despre Romania in Franta, caci oamenii intelegeau altceva total. Si mai e una mica… mama mergea in delegatii la Timisoara, caci lucra cu IAEM Timisora, fabrica de aparate de masura. Acolo, in Timisoara, era si un combinat de porci. De acolo, cei de la aparate de masura ii facilitau cumpararea unor kilograme de carne, si mama mea, femeie finuta, pe tocuri, in rochie, aranjata, cara carne cu avionul, in valiza, de la Timisoara, pe care, ajunsa la Bucuresti, o impartea rudelor si prietenilor…Asa ceva e sordid, e cam ca traficul de carne din filmul « Traversarea Parisului », numai acolo carau carne cu valiza, da’ aia era in timpul ocupatiei germane asupra Parisului…. si era filmIar noi chiar nu eram cei mai nefericiti, dimpotriva.Chiar nu inteleg cine poate sa regrete acele timpuri. Si nici n-am zis inca nimic de promiscuitatea morala in care eram toti, vrand nevrand, ca nu mai terminam nici peste 3 zile daca incep sa zic de astaEu n-am fost nici pe departe cea mai nefericita, ca ai mei totusi respirau, lucrand in comert exterior plecau afara, au vizitat 45 de tari, aduceau reviste, aduceau fructe exotice, haine… am avut mai mult decat media. {N-au fost securisti, ca sa raspund la o intrebare nepusa, ca altfel aveau vila si afaceri dupa 90. Nu, ei stau in aceeasi casa ca intotdeauna, apartament la bloc…in fine}Si tot mi s-a parut oribil sistemul, si mie si lor. Sinistru. Nu il regreta nimeni, nici ei, nici eu. Si nu i-am auzit o secunda sa spuna ca era mai bine, si nu cred ca i-as recunoaste daca ar face-o share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to…

Anul asta e greu si urat. Dar e si un an plin de invataminte. Oameni providentiali apar in jurul meu. Care nu, NU ma invata ce sa fac eu, ci doar povestesc despre ei. Iar eu, cum sunt bun ascultator, invat. Am invatat anul asta cat n-am invatat in cinci. Si sunt recunoscatoare. Si pe alocuri ma simt vinovata. A venit prietena mea care traieste in India. A venit pe neasteptate… Dar atat de tare m-a bucurat! Imi aminteste de vara aceea pe care am petrecut-o impreuna, zi de zi ieseam undeva. Ce vara….! E schimbata. Este hotarata sa traiasca in continuare in India. Inchide in ea o lume fascinanta. Nu ma satur sa o ascult. E un univers total diferit. Iar eu invat enorm ascultand-o.     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Adolescenta, in clasa a opta,  Traian O.  imi lasa in cutia postala trandafiri. Alta data, mi-i strecura in banca, in spatiul pentru ghiozdane. Imi placeau surprizele astea. Cu Traian n-am avut nimic niciodata, nici macar flirturi copilaresti, (el ma placea, insa), eram serioasa, invatam, n-aveam prieten. In schimb, gesturile lui mi-au incalzit sufletul, si inca si acum, cand ma gandesc…. Candva, mai tarziu, am primit intr-o zi, la birou, un buchet de trandafiri, anonim, fara expeditor, adus de un sofer de taxi. « Curierul » improvizat mi-a spus ca nu poate sa-mi spuna de la cine si ca « va va suna ». N-a sunat niciodata. Sigur, am mica mea banuiala, dar nu s-a manifestat, sa revendice gestul… Poate pentru ca stia ca nu avea sorti de izbanda… Sunt numai doua povesti, printre multe povesti cu gesturi mici care insenineaza, care aduc fericire. Nu stiu daca asta m-a influentat, dar si eu sunt la fel. Ador sa surprind oamenii care-mi sunt dragi, sa le produc bucurie, sa fac gesturi aparent mici care lumineaza ziua si sufletele. Sunt intotdeauna atenta la dorintele si la placerile lor, la povestile lor. Imi place sa fac surprize, sa ii inseninez. Am mereu 16 ani. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Am vrut sa ninga. Intr-o incapatanare copilareasca, mi-as mai fi dorit sa ninga o data, o singura data, inca o data pana la primavara. Nu am crezut ca se va intampla. Desi-mi doream. Desi cred in povesti. Da’ parca totusi… povestile sunt povesti. Povestile sunt de adormit copiii… Povestile sunt ale Seherezadei. Parca, totusi, pragmatismul imi spunea ca nu, n-o sa mai ninga… Stiti cum zice Paul Coelho: « Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira la realizarea dorintei tale »? O vorba perfect din cartile … « alea » 🙂 Mai, da’ ca un facut, zici ca am influentat vremea. Glumesc, si totusi, cumva, undeva, puterea gandului… Mai ales ca sunt cu sufletul curat si mi-am dorit din toata inima, cu motiv. Am dorit sa ninga, si-acum uite ce s-a intamplat, desi in prag de aprilie. Am vrut sa ninga si uite ce-a iesit…. Bun, acum imi doresc sa vina soarele, sa fie cald, sa infloreasca toate, sa inverzeasca salcia. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It