Strada Linistii, colt cu bulevardul Fericirii

 

Stiu sa-mi caut si sa-mi găsesc echilibrul. Fericirea si-o mai face omul si cu mana sa

Stiu sa-mi caut si sa-mi găsesc echilibrul. Fericirea si-o mai face omul si cu mana sa

Cred ca in masura in care esti sincer cu tine insuti, si in care faci ce iti doresti intr-o proportie cat mai mare (ramanand totusi intre limitele social admise si intre lucrurile care sunt posibile), te apropii cat mai mult de …. sa nu-i zicem resemnare, ci impacare cu sine, si da, de fericire.

Si nu vorbesc intamplator de resemnare, rezonez la cuvintele si intrebarile cuiva (carora, desi retorice, am avut chef sa le raspund). „De ce se moare? De ce acceptam cu greu anumite lucruri care ni se intampla? De ce nu suntem iubiti? De ce ne resemnam cu greu? […] De ce suntem lasati sa iubim?”, si multe altele. Intrebarile, desi retorice, m-au facut sa raspund ce am spus mai sus…. si de aceea am folosit cuvantul resemnare: “Cred ca in masura in care esti sincer cu tine insuti, si in care faci ce iti doresti intr-o proportie cat mai mare (ramanand totusi intre limitele social admise si intre lucrurile care sunt posibile), te apropii cat mai mult de …. sa nu-i zicem resemnare, ci impacare cu sine, si da, de fericire.”

Cand vreau sa ma plimb, ma plimb
cand vreau sa dorm, dorm
cand vreau sa citesc, citesc
cand vreau sa te aud, te sun
cand vreau sa-ti povestesc, iti scriu…

Privesc cerul, soarele, o frunza, beau un vin bun, ascult o muzica frumoasa, gandesc ceva cald… te tin de mana, iti privesc surasul… nu cred ca trebuie mai mult de atat. Multumesc zilnic pentru ca sunt sanatoasa, pentru ca ma imbolnavesc greu sau deloc, pentru ca ai mei sunt bine. Ma bucur ca am o mama grozava. Ma bucur ca am un loc al meu…

Linistea obtinuta din apropierea intre ce simti sa faci si ce reusesti sa faci este de fapt fericirea. Nu orice liniste, doar linistea asta. Linistea provenita din renuntare nu este fericire. Este doar resemnare, aceea da, este resemnare. Si e ades amara. E din filmul: ochii vad, inima cere…
Iar zbuciumul vine din diferenta intre ce faci si ce doreai sa faci…
Si eu ma zbucium, cu precadere cand simt ca mi se reteaza libertatea. Cand sunt, prin forta imprejurarilor, pusa in situatia sa fac lucruri care nu-mi plac, sa stau in locuri care nu-mi convin. Dar si cu astea trebuie sa gasesc o pace. Ma reechilibrez facand plimbari, stand la o poveste cu prietenii la un restaurant, vazand un apus frumos.

Am scris acum doua saptamani, cand plecam spre zari senine: „Stiu sa-mi caut si sa-mi găsesc echilibrul. Fericirea si-o mai face omul si cu mana sa”, iar cuvintele acestea nu contineau nicio exagerare. Eram coplesita de un cer senin si de un peisaj frumos de toamna, si de soare, iar sufletul meu zambea. Si chiar asa simteam, prin toti porii. Cand simt ca-mi scapa pamantul de sub picioare, imi iau picioarele la spinare, hop in masina, inghit kilometri si gasesc linistea in locuri care ma umplu de senin si fericire.

sozopol1

Locul cu mare, apusuri, rasarituri magice, capre si smochine este linistea mea.

Si mai tin ceva la loc de cinste in minte: nimeni nu te poate chinui daca nu te lasi chinuit. Am plans si eu dupa cate un baiat, ca nu-s de piatra, oh, dimpotriva…. daca ati mai citit pe aici, stiti ca nu-s de fier. Dar pastrez mereu in creier ideea foarte clara ca suferinta mea e o alegere. Nu e vina lui, a nimanui, e vina mea, caci nimeni nu m-ar putea mahni, daca nu ma las mahnita.

N-am spus ca cineva nu ma poate face fericita, atentie (desigur, acel cineva!). Doar ca nu astept cu dinandinsul ca cineva sa faca ceva anume. Fericirea tine si de tine insuti, mai précis de impacarea cu tine, de cat stii sa te bucuri de viata, de un apus, un rasarit, un val din mare… Fericirea nu este dependență.
Cat despre nefericire, repet: nu poti fi nefericit din cauza cuiva daca nu te lasi tu insuti chinuit. Cu alte cuvinte, este o alegere personala sa suferim, oricat de tare nu mi-ar conveni mie insami verdictul acesta 😉

Si, desigur, e important sa te apropii cat mai mult de ceea ce-ti doresti sa faci. Eu vreau casuta cu capre si smochine, la soare, in care sa traiesc minim 6 luni pe an, uitandu-ma cum rasare si apune soarele, scriind si band vin pe terasa. Si am sa o am… pentru ca uneori, fericirea e atat de aproape

Ascult linistea

DSC_00772Nu dorm, pentru ca ascult linistea.
Intai, a fost asa, cum se vede.

 Apoi, a fost cu albatrosi, mare, smochini verzi, soare, casute de papusi, strazi mici de piatra, borcane de dulceata de smochine verzi, un cer adanc, instelat,  luminos in intunecime si incredibil de multa liniste. Va spuneam eu despre bucuriile mici, iar trairile de azi merita trecute la breviarul momentelor de fericire.

Acum, nu dorm pentru ca ascult linistea.

Este atat de intensa, atat de frumoasa, incat o ascult, o savurez, ma las patrunsa de profunzimea ei, nu ma mai satur, si nu-mi vine nici macar sa ma culc, chiar daca am avut o perioada incarcata, complicata, in ultimele saptamani, chiar daca am dormit putin ultimele nu stiu cate nopti (toate).

Deschisesem laptopul ca sa scriu. Dar e cumva prea frumoasa linistea asta.

Nu dorm, ascult linistea.