liniste

Sa va fie mai ales liniște. Sănătate și iubire! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De ceva vreme circula in online un articol in care se vorbea despre decana de varsta a omenirii, Jeanne Calment. Vezi doamne, aceasta a fumat si baut pana la 122 de ani, cand a decedat. Articolul sustine aberanta chestie cum ca « Principalul determinant al sanatatii unei persoane este gandul. Nici genetica, nici exercitiile fizice si nici nutritia nu au un efect atat de puternic asupra sanatatii unei persoane precum o are propria sa minte. » (de aici). In contextul legii cu interdictia fumatului, fumatorii au gasit acest articol si-l flutura voiosi cum ca uite, domnule, fumatul nu omoara, ce vorbiti voi. Acum cateva zile a mai aparut unul, intr-un ziar canadian, care povesteste ca un spaniol a murit la 107 ani, iar el bea 3 litri de vin pe zi si nu bea apa. De unde concluzia ca nici alcoolul nu omoara. (pentru conformitate, sursa aici) Doar ca nu stiu cum sa va spun, eu am oameni dragi in jur care chiar au murit… Mi se pare atat de absurd sa iti cladesti teoria asupra viciului, incercand sa ti-l justifici, sa ti-l albesti prin asemenea exemple extreme, trase de par. Sigur, ele nu-s neadevarate. Insa si unul si altul sunt exceptii. Iar Jeanne Calment nu a trait 122 de ani PENTRU CA A FUMAT si PENTRU CA A BAUT. Ci a trait 122 ani, DESI a fumat si a baut. La fel si nenea spaniol, Antonio Docampo Garcia. Nu a trait 107 ani pentru ca a baut. Ci a trait, desi a baut. Iar Jeanne Calment nu a trait 122 de ani pentru ca a gandit bine. Asta e alta aiureala americaneasca de oameni spalati pe creier. Adica atunci de ce nu suntem toti sanatosi, logevivi si bogati, daca e suficient sa gandesti asta ca sa fii? Pai de ce nu suntem? Amandoi oamenii de mai sus au trait mult PENTRU ca au avut gene bune. Iar genele bune nu se cumpara si nu se fabrica. Le ai (ca ai noroc de la natura si Dumnezeu), sau nu le ai, si nu ai ce sa faci. De genele bune iti poti bate joc. Dar din gene rele sa faci gene bune, nu se poate, cu orice nutritie sau tratament. La amandoi mai intervine un factor. Traiau in regiuni rurale, putin poluate, cu o alimentatie meridionala, plina de fructe si legume. Omul bea 3 litri de vin, dar erau fabricatie proprie, fara niciun aditiv. Cat despre Jeanne Calment, au contat mult si banii. Enorm. S-a nascut intr-o familie de negustori instariti. S-a casatorit cu un negociant avut si el, la varsta de 23 de ani. Femeia asta nu a lucrat o zi in viata ei. Una e sa nu ai griji financiare niciodata in viata, sa nu te zbuciumi cu ce platesti facturi, sau una sau alta, alta e sa te trezesti dimineata obligat sa mergi la un job care poate nu-ti place, doar pentru ca iti asigura subzistenta. Job unde eventual ai si niste sefi abuzivi, care te hartuiesc, daca esti femeie, sau…

Vreau sa traiesc intr-o tara in care sa ma plictisesc. Da, stiu, suna dur. Si neadevarat, intr-un fel. Eu nu ma plictisesc nicicand, niciodata. Am o viata interioara prea bogata si ganduri prea multe ca sa ma pot plictisi fie si un moment. Dar vreau sa ma pot dedica lor. Mai aproape de adevar ar fi exprimarea « vreau sa traiesc intr-un loc care ma lasa sa ma dezvolt, sa iubesc, sa ma gandesc la mine si la ale mele ». Sa scriu. Scrisori si texte. Scrisori si carti. Sa nu imi cada mereu cate o caramida in cap, sa nu cad eu insami in gropi neasteptate, sa nu fiu prinsa in valtori de isterie din care si daca as vrea, nu m-as putea extrage. Nu vreau sa-mi tremure sufletul si trupul, altfel decat din frisoane de iubire sau de frig. Gandeam demult lucrurile astea, ma simt oricum dezradacinata mereu, in tara asta surprinzatoare, dar am scris negru pe alb acum cateva zile: Îmi doresc sincer de tot sa trăiesc intr-o tara în care sa mă plictisesc. O tara cum era Franța. Nu este perfecta, nu era nici atunci când eram eu acolo. Dar nu îmi cădea nimic neașteptat în cap. Și aveam timp sa trăiesc ale mele. Aveam stare sa scriu. Sa fac, chiar, o depresie. Aici nu-mi acord luxul unei depresii. Puteam sa conduc zilnic 20 km doar ca sa pun trandafiri pe un anume parbriz. În România nu ai timp de gesturile astea. Te lupți cu prea multe, inerente. N-ai cum sa le eviti, n-ai cum sa le ignori. Sau cel putin eu nu am cum. Nu am structura necesara si nici nu am cum sa o « invat ». Si nici nu-mi doresc sa devin nesimtita, opaca la ceea ce e in jur. Nu pot ingrosa randul celor nepasatori, sau inconstienti. Nu pot si nu vreau. Imi iubesc tara, in felul meu, asa cum consider eu ca trebuie sa o iubesc. N-o denigrez, ca e si asa batuta de soarta. Iar eu voi muri romanca, nu din orgoliu, ci pentru ca mori asa cum te nasti. Eu m-am nascut romanca, asta inseamna ca asa voi muri, indiferent ce scrie, succesiv, in actele mele la rubrica cetatenie. Insa cred ca vreau liniste. Vreau sa scriu, vreau sa iubesc, nu vreau sa plang decat din zbuciumul meu de dragoste, eventual. Nu vreau sa plang pentru ca in jur e sinistru, pentru ca oamenii sunt nerespectuosi, pentru ca la orice colt te poate pandi orice. Vrea sa pot sa stau cu fundul in nisip, la soare, sa las vantul sa ma cutreiere, si sa visez la ale mele. Nu e inconstienta, nici nepasare. Mi-a pasat si imi pasa mult. Asa cum am parasit la un moment dat un barbat pentru ca il iubeam prea mult ca sa-l pot vedea distrugandu-se langa mine, fara ca eu sa pot face nimic, exact asa as pleca (din nou) de aici. Pentru ca neputinta ma doare mai rau decat orice durere. A ramane imobil langa cineva/ceva care se…

albatrosi și bărcuța. mare, soare, vin alb. picături de fericire. În paradis Posted from WordPress for Android share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It