cer

As putea sta ore intregi sa privesc cum cerul se contopeste cu marea. In sezonul acesta nu exista linie de demarcatie intre ele, orizontul dispare. Asta ma fascineaza. Si n-as stii sa spun daca e mai corect ca cerul se ineaca in mare, sau marea se pierde in cer. Cuplu perfect, fuzional, asortat, un gri intens… In mine e o liniste si o neliniste. Un calm aparent care mascheaza o durere adanca. O rana deschisa, pe care incerc sa o acopar privind marea. Detalii intregi imi amintesc de tine, si  uneori, o zvacnire provoaca o durere atat de acuta in stomac, incat imi inchipui ca asa as simti si o lovitura de cutit. Cu diferenta ca aceea, calda fiind, nu te doare. La mine doare inca din prima secunda. Iar senzatia se estompeaza greu. Ma duc pe plaja, sa privesc marea. Apele linistite sunt adanci. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

A trecut aproape si luna mai. N-am murit. Am crezut ca voi muri, cat de jos eram si cat ma durea, si cat cazusem de brusc si adanc. Refuzam soarele si cerul albastru, lumina si caldura, eu, o solara. E drept, am avut si treaba, destul de multa. Nu mi-as fi permis sa nu fiu acolo, sa nu fac ce trebuie, sa deceptionez oameni. A fost uneori complicat, cu pret mare ca sa fiu in regula. Privirea mea trada des starile mele interioare, golul din mine, tristetea mea. Candva, in luna asta, am vomitat de oboseala, de suparare, de nesomn, de tristete, fara sa am de fapt ce, nemancand de zile intregi. Candva, in luna asta, am fost la aniversari ale unor prieteni. Am zambit, si mi-a fost bine, si le multumesc. Candva, in luna asta, am  mers pe strada fara sa ma prabusesc, dupa ce ma clatinasem. Candva, in luna asta, am iesit la masa cu un barbat, am rezistat in fata privirilor sale admirative, in fata mirarilor sale [« ce e cu tine, esti trista?« ], si incercand sa-mi smulg un zambet de undeva din interior, de departe, am spus: « Sunt bine, nu-i nimic. » Candva, in luna asta, am stat o noapte intreaga si m-a gasit dimineata privind zorile intr-o cafenea, unde ascultasem povesti ale unui baiat, gandind ca daca-l vindec de dureri, ma vindec si eu. Candva, luna asta, am si trait. Candva, luna asta, am plans, si am incetat sa plang, si am plans iar. Ma rog, a mai trecut si mai. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It