acasa

Acum doi ani jumatate scriam asta: Google + si geolocalizarea. Am ras, am glumit, problema e ca intre timp, lucrurile au avansat, si nu in bine. Pentru ca am telefon cu Android, Google ma spioneaza la greu. De ceva timp (sa zic doua trei luni), am observat cu ingrijorare cum sistematic, zilnic, imi propune telefonul sa ma duc la birou (sugerandu-mi in acelasi timp sa dau accept la setarea ca da, acolo e biroul meu), si sa ma duc acasa (aceeasi poveste « vreti sa setati acel loc ca fiind acasa? »). M-am incapatanat extrem sa nu setez nimic, si m-am enervat (aiurea, adica degeaba…. ca nu rezolv nimic), pentru aceste practici. Tineti cont de faptul ca NICIODATA n-am setat casa/birou ca locatie, nici pe telefon nici pe internet, si ca NICIODATA nu m-am dus cu ajutorul GPS-ului din telefon sau a hartilor Google de la birou acasa (zau, sunt bucuresteanca, imi cunosc orasul bine, mai ales centrul…). Si astazi, ce sa vezi? Ia uite ce face Google…. E ziua cuiva, si ii afiseaza:   Mie mi se pare fix inspaimantator…. Ma intreb ce mai pot inventa? Vorba lui Bogdan, « in curand ne vor trimite flori la usa, si cadouri. » Teribil. Si mai grav e ca majoritatea nu-si dau seama ca nu este in regula. Multa lume ar putea spune <How nice, mi-a urat Google « La multi ani »>… Nu zau? Si cu argumentul, pe care l-am auzit de mii de ori, daca nu de sute de mii <Eu n-am nimic de ascuns.> Si ce, daca n-am nimic de ascuns, e normal sa-mi umble Google cu de la sine putere in chiloti? Sigur ca am alegere si acum. Ma pot deconecta de la orice cont Google (tot… Gmail, Youtube, Google Search). Nu e chiar usor, dar da, o mai pot face. Problema este ca lor nu le pasa, caci eu fac parte dintr-o minoritate (care realizeaza ca nu-i in regula), iar majoritatea (restul clientilor), oricum nu pricepe care e supararea mea. Pai asta e progresul, uite ce interesant… Vai, ce bine. <Ia uite, imi zice pe unde sa o iau, ce sa fac maine. Pai daca uitam?> Infiorator. In curand, cum ziceam si in postarea de acum doi ani jumatate, sa vezi ce am sa patesc daca uit sa merg la cumparaturi (mai ales asta, ca asta era ideea oricum! suntem o lume de clienti, mai cu voia mai cu forta). O sa-mi livreze la usa ce au observat ca iau de obicei, si-mi vor retrage banii din cont, automat, ce dracu sa ma mai deranjeze? Eu pot viziona tamp clipuri publicitare, intrerupte de un simulacru de viata… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Intr-o permanenta lipsa de spatiu, mi-am dat seama ca trebuie sa mai cumpar alte cutii ca sa impachetez alte lucruri si sa le scot din casa. M-am dus la Mr Bricolage pe ultima suta de metri, am bagat cheia in contact la 17.38, iar magazinul se inchidea la 18.00. Asa cum imi sta bine, in urgenta. Cand nu am chef sa fac ceva, imi creez aceasta urgenta, ca sa rezolv totusi. Si mi-am luat cutii. Viata mea e o lunga lupta cu niste cutii…. Mai ales ultimul an, geografic petrecut in trei orase. In fiecare oras am stat cel putin 2 luni.  Si-a trebuit sa ma simt « acasa ». In fiecare oras mi-am cumparat lampa, cani, farfurii, plante. Ca sa ma simt la mine. Lucruri alese de mine. Personalizarea spatiului. Am trait intre facut si desfacut de valize anul trecut. N-a fost simplu. Pana si unei calatoare ca mine, i se luase, si acum atat de tare ma bucur ca nu mai plec nicaieri… Deocamdata. Insa iar trebuie sa fac cutii. Sa impachetez ca sa reglementez. Si in fiecare din cutii este putin din mine, desi, la drept vorbind, nu sunt nicaieri. Sunt doar eu in mine insami, inauntru, si sufletul meu este acolo unde iubeste. In rest, cu cutii, fara cutii, cu astea, cu altele… tot aia e. Pana la urma, plante se gasesc peste tot. Le pot creste din seminte, de mici, am rabdare. Lampi si restul, sunt peste tot…     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Un catel, asa cum toata lumea stie, isi iubeste stapanul neconditionat si foarte tare. Sunt nenumarate povestile care ilustreaza fidelitatea patrupedelor cu ochi umezi si botic rece. Nenumarate povestile in care catelul si-a urmat stapanul pana la mormant si dincolo de el…. Catelul se bucura intotdeauna cand vii acasa. Da din coada, sare in sus, sare pe tine, se gudura, te pupa, te linge! Si este un miracol mereu repetat. E mereu acolo, te iubeste si ti-o arata. Te asteapta, fidel. Iar ochii sai sunt intotdeauna plini de dragoste. Si-ti cere putin, atat de putin! O bucatica de mancare, un alint. O plimbare, un zambet si o mangaiere. Pana cand, dintr-un motiv sau altul, incepi sa-l neglijezi. Sa vii mai tarziu, sa pleci mai des, sa lipsesti mai mult. Fiecare plecare a ta ii frange o bucatica de suflet, oricat de fidel iti este, oricat de mult te iubeste. Fiecare plecare ii toarna in suflet picaturi de amar. Cu sufletelul sau de catel, suparat, cu o suparare cum numai fiintele iubite pot avea, o suparare impregnata de dragoste si de fidelitate, iti roade pantofii, iti roade cartile, iti roade, poate, chiar, mobila. Poate chiar face pipi pe gresie. Desi ti-e fidel… desi te iubeste dincolo de orice tagada. A fost o poveste despre un catel, care isi iubeste stapanul. A fost o poveste despre un catel cu ochii umezi. Cateodata tristi.  A bon entendeur, salut! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pentru mine, barbatul pe care-l iubesc inseamna « acasa ». Acesta este sentimentul meu de apartenenta. Nu pamantul, nu tara. Sunt bine acolo unde e el, unde respira el, pe unde-i calca pasii, fie acest loc situat intr-o padure salbatica, pe creasta unui munte, intr-un oras aglomerat, intr-un desert. Orice loc, cat de neprimitor ar fi, devine primitor daca cel pe care-l iubesc este acolo. Acasa inseamna in bratele lui. Pe umarul lui. Langa el. Mi-e bine asa, indiferent de ceea ce se intampla in jur. Nu am sete de posesiuni si nici nu consider ca acasa e unde m-am nascut sau unde am construit lucruri. Succesiv, acasa poate fi aici sau acolo, in functie de unde e el. Acasa e in suflet, nu este o indicatie geografica. Eu port acest acasa cu mine, dar nu, nu ca melcul, ci mult mai putin « fizic ». Acasa e acolo unde simt iubire. Acolo unde daruiesc. Acolo mi-e bine, acolo mi-e cald, acolo am incredere in mine, acolo ma simt coplesita. Acolo plang de bucurie, acolo ma emotionez, acolo vibrez. Acolo trec de pragul lacrimilor, acolo explodez de placerea simturilor. Si de acest prea plin sufletesc. Acolo unde te simt pe tine. Fie ca ma tii in brate, fie ca esti plecat, te simt. Te stiu, nu esti prea departe, te simt cu toate simturile obisnuite, dar mai ales cu cele de femeie indragostita. Adulmec cu pofta si nesat vazduhul care tremura in preajma ta. Iti miros pielea, iti simt fiecare por, iti simt dorinta si stiu ca ti-o transmit pe a mea, astfel dublandu-le pe amandoua. Te simt tresarind, si tresalt si eu. Te simt vibrand si ma cuprinde o moleseala incomparabila, o dorinta fierbinte, ardenta, impetuoasa. Petalele mi se umplu de roua in asteptarea fructului tau zemos. Dorinta ma locuieste asa cum stiu ca si tu o porti in interior. E soare, pentru ca tu esti luminos. Chiar si posac, tu esti lumina mea, zambetul meu. E bine, pentru ca tu esti aici. Pur si simplu, tu esti lumea mea, singura constanta de trebuinţă, singurul « lucru » care-mi este necesar ca sa simt ca mi-e bine, ca mi-e cald. Ca sunt acasa. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It