Orhidee si morcovi

Aucune description de photo disponible.


Sunt un amestec neobisnuit de gospodina aventuriera :))Ma uit cum nu rezist la nicio unealta de bucatarie noua (desi am 20 similare), dar imi trebuie toate. Prefer sa cumpar, cum am facut aseara, o noua plansa de decupat, decat o sticla de vin ๐Ÿ™‚ Sau patru plante noi (da, si in Bulgaria am inceput sa adun plante!)
Oricum, am ajuns la momentul cand haine si pantofi mai trebuie sa dau, nu sa cumpar. Am mai multe decat ar trebui pentru un om intreg la cap. Numai rochii negre am 80 diferite, plus altele de alte culori, plus nenumarate fuste si nenumarate bluze, plus accesorii, plus cateva sute de perechi de incaltaminte (de asta incap doar in 4 camere.) Bine, dintotdeauna mi-au placut vesela si chestiile destinate gatitului, caci imi place sa gatesc. O fac mai ales ca pe un act de dragoste (de asta e greu sa gatesc doar pentru mine, multi ani am dat skip la asta. Gatitul este un dar, pentru ceilalti, e neinteresant si total aiurea sa gatesc doar pentru mine.) Mama s-a speriat cand a intrat la mine in bucatarie: ai atatea oale, atatea tigai, atatea cutite, de parca gatesti pentru un batalion. Si mereu cumpar ๐Ÿ™‚ Sunt indispusa daca n-am castronelul potrivit, sau paharele care trebuie. Castronele am la Bucuresti vreo 60, de forme si dimensiuni diferite. Tot mama se criza cand vorbeam la telefon acum 2-3 ani (eu mai vorbesc si din bucatarie): “iar speli vase? iar gatesti?” (Auzea zgomot de fundal, nu ca i-aศ™ fi spus eu… telefoanele noi sunt foarte periculoase, se aude tot din jur)
Nu am avut o educatie de femeie clasica, mama nu m-a lasat sa fac nimic pana la 18 ani, nici sa curat un cartof, daramite sa ma puna sa fac chestii. A spus mereu “vei avea tot timpul sa le faci, si daca nu le vei face, cu atat mai bine.” Asta in contrast cu ea, care era o femeie de cariera, insa si ireprosabila acasa, gospodina, mesele pregatite de ea erau o bucurie si vizuala si gastronomica. La noi la mese erau multe feluri de mancare mereu, s-a speriat si Philippe, sotul meu francez: “dar noi nu mancam si vita si peste si pui la aceeasi masa!” Asa stia mama sa primeasca, cu belsug din toate, si cu tot felul de inovatii. Nu m-a invatat nimic, ca nu m-a lasat sa fac nimic, insa am crescut avand modelul acesta sub ochi. Cand am ajuns femeie la casa mea (foarte rapid, la 18 ani), gatea Philippe. Ii placea sa gateasca, era o pasiune, asa incat i-am lasat-o. Mai gateam si eu, dar rar, doar cand voiam sa fac ceva special din Romania. (la momentul acela, la 20 de ani, si departe de Romania, o faceam ca pe ceva exotic, pentru prietenii mei de acolo, si gateam dupa cartile de bucate, ca nu prea era internet in 1992, si nici de acasa nu invatasem, cum v-am spus). Am prins drag de gatit pentru ca niciodata nu am fost fortata sa il fac in mod repetat si fara chef, ca pe ceva mecanic, cotidian, obligatoriu. Mereu gatitul la mine a fost o placere, un hobby, ceva optional, si atunci mi-a placut mult. Si-mi place. Nu l-am simtit niciodata ca o obligatie apasatoare si repetitiva, pentru ca nu a fost niciodata.
El imi zicea recent: ti-ai ratat cariera, asta trebuia sa faci! Si o luam ca pe un compliment, desi “ma trimitea la cratita”, gurmand fiind ๐Ÿ˜‰ Nu obisnuiesc sa urmez retetele, ci adaug mereu tuศ™a proprie, nu masor ingredientele (mi s-ar parea moartea pasiunii), le fac dupa ochi si vad ca iese ๐Ÿ˜‰

Aucune description de photo disponible.

In rest, nu sunt clasica deloc. N-am cautat o viata clasica, n-am crezut ca trebuie neaparat sa fiu in randul lumii, sa fac copii. Cred in cuplu, foarte tare (este fundamentul existentei mele, iubirea, si sunt foarte cuminte si docila, un model mai vechi, in raport cu barbatul iubit), dar nu cred in institutia casatoriei cu orice pret, nici a copiilor facuti ca asa trebuie. Admir mamele, pentru ca este extraordinar si o responsabilitate mare. Dar nu o consider obligatorie. Am o viata putin mai iesita din norme, asa incat…
Sunt independenta (mai putin emotional, emotional sunt mandra sa depind de fiinta iubita), in rest plec la sute de km singura, (nu ma sperie nici distante mari la volan), n-am nevoie de nimic de la nimeni, nu ma sperie mare lucru, incerc sa le rezolv pe toate si ma bucur ca reusesc.Ce voiam sa zic cu asta? Ca mi-am cumparat o plansa de decupat legume de care sunt super incantata ๐Ÿ™‚ Se pune pe chiuveta si are si sita incorporata, pliabila.
Vand tractor, cum ar veni ๐Ÿ˜ƒ

Cutii

BenQ CorporationIntr-o permanenta lipsa de spatiu, mi-am dat seama ca trebuie sa mai cumpar alte cutii ca sa impachetez alte lucruri si sa le scot din casa. M-am dus la Mr Bricolage pe ultima suta de metri, am bagat cheia in contact la 17.38, iar magazinul se inchidea la 18.00. Asa cum imi sta bine, in urgenta. Cand nu am chef sa fac ceva, imi creez aceasta urgenta, ca sa rezolv totusi.

Si mi-am luat cutii. Viata mea e o lunga lupta cu niste cutii….
Mai ales ultimul an, geografic petrecut in trei orase. In fiecare oras am stat cel putin 2 luni. ย Si-a trebuit sa ma simt “acasa”. In fiecare oras mi-am cumparat lampa, cani, farfurii, plante. Ca sa ma simt la mine. Lucruri alese de mine. Personalizarea spatiului. Am trait intre facut si desfacut de valize anul trecut. N-a fost simplu. Pana si unei calatoare ca mine, i se luase, si acum atat de tare ma bucur ca nu mai plec nicaieri… Deocamdata.

Insa iar trebuie sa fac cutii. Sa impachetez ca sa reglementez.
Si in fiecare din cutii este putin din mine, desi, la drept vorbind, nu sunt nicaieri. Sunt doar eu in mine insami, inauntru, si sufletul meu este acolo unde iubeste. In rest, cu cutii, fara cutii, cu astea, cu altele… tot aia e. Pana la urma, plante se gasesc peste tot. Le pot creste din seminte, de mici, am rabdare. Lampi si restul, sunt peste tot…

 

 

2012, aproximativ

Pentru mine a fost un an agitat. Un an in deplasare. Trei luni deodata, si sapte saptamani spre sfarsit, asta socotind doar plecarile “mari”. Suficient cat sa ma simt in vizita la Bucuresti, si sa nu ma prea “asez”.
Casa mea ย a fost mai mult decat niciodata in suflet. Acasa, la casa “concreta” din Bucuresti, mi-au murit plantele ๐Ÿ™ Dar mi-am cumparat plante peste tot unde am stat. Si farfurii ๐Ÿ™‚ si mai ales lampi…. ๐Ÿ™‚ Fiecare oras cu lampa lui. Din pacate, fara Aladin si fara duh… si fara covoras zburator, desi m-ar fi ajutat la toate drumurile… Si cate mii de kilometri… nu-i mai numar ๐Ÿ™‚

Am iubit, am gandit mult (cat am putut gandi in afara sferei profesionale care m-a absorbit foarte mult anul acesta).
Mie, anul mi-a adus doua victorii, de care m-am bucurat enorm.
Si a mai venit cu o ridicare de val de ceata de pe ochi, asa, ca o iluminare.
Am ras mult, am si plans (suficient). Am scris mai putin, si asta e o neimplinire. Pentru ca respir mai putin cand nu scriu…

In 2013 stiu ca o sa fie bine ๐Ÿ˜‰
Va urez (si-mi urez) sanatate, senin si iubire. Restul se construiesc…
Je vous souhaite uneย annรฉeย rouge ๐Ÿ˜‰ Rouge passion. “Red emocion” ๐Ÿ™‚


rouge