Am spus ca am sa scriu despre tipologia de relatii chinuitoare, submisive, masochiste. Am asistat acum cateva zile a doua oara la un comportament incalificabil al unui (aceluiasi) barbat fata de aceeasi femeie, o amica. M-a revoltat infinit. Nu ma intelegeti gresit, nu-s feminista. Imi place foarte mult galanteria masculina si nu cred in egalitate intre sexe, ci in complementaritate. Imi plac barbatii puternici si nu vreau sa conduc eu relatiile, ba chiar ma incurca sa fiu obligata sa o fac. Cand mi s-a lasat acest rol, el m-a apasat si m-a obosit, pentru a ma face chiar sa fug. Am nevoie de un barbat puternic. Ma rog, asta e alt subiect.
M-a revoltat felul incalificabil in care o trateaza pe fata asta, in plus cu o persoana terta de fata (eu). Si m-a durut. Mi-am promis, interior, ca nu voi mai fi niciodata, dar niciodata, parte a unei relatii in care el ma chinuie, iar eu ma las chinuita. E putin spus ca situatia e teribila. Imi venea cel putin sa-l bat, si nu-s o fiinta violenta. Sau macar sa o scap pe ea. Insa ea nu poate scapa decat daca isi doreste sa scape, ceea ce nu sesizam deocamdata, in ochii ei.
Lipsa de respect si bascalia nepotrivita in public, umilirea voita, mi se par cele mai atroce perversiuni mentale. La bataie, unele femei au invatat sa nu stea, sa fuga. Dar sunt teribile si chinurile mentale. Violentele psihice nu sunt mai putin grave decat violentele fizice. Umilinta, nepasarea afisata, glumele nesarate pe seama ei, pe care le face si in prezenta altor persoane pot rani la fel de adanc.
Si eu am avut episoade in viata in care am fost in relatii din acestea… in plus, in unele aveam luciditatea de a imi da seama si de a analiza foarte just situatia. De aceea m-a durut ieri sa o vad asa, m-a durut dublu: pentru ea, si pentru ca ma recunosteam pe mine. Si sper din tot sufletul meu sa am intelepciunea sa nu mai fiu parte a unui asemenea jalnic tablou.
Evident, individul nu are nimic de oferit, nu-i da nimic (nu de chestii materiale vorbesc). Nici afectiv, nici altfel. Si nici macar n-o respecta. Nu da doi bani pe ea. Trist, teribil, absolut sinistru.
Eu sunt o femeie mai clasica (desi par atipica). De fapt sunt atipica, dar la relatiile in doi sunt clasica, imi place galanteria masculina, cum am spus mai sus. Iar respectul intre doi indivizi, de oricare sex ar fi ei, este, in opinia mea, baza interactiunii. Daca respect nu e, nimic nu e. Si nici nu se poate merge mai departe. Vazandu-i, m-a ingrozit felul in care o calca in picioare. De ce sa faci asta? In plus, eu consider ca daca nu-l respecti pe cel de langa tine, inseamna ca nu te respecti nici tu. A umili in permanenta este o manifestare bolnava a unui dezechilibru propriu. A provoca umilirea celui cu care esti intr-o relatie si a rade de aceasta situatie nu-mi indica nimic bun despre acest om.
Ii spunea, printre hahaieli: “Fosta mea prietena a dorit putin spatiu in dulap, sa-si puna lucrurile. I-am spus ca ii voi cumpara un dulap de la Ikea, ca in al meu nu este loc. {aici, pauza teatrala, ca urma poanta, la care el dorea sa radem} Si i-am adus o cutie. Hăhăhă.” Evident ca radea numai el. Ea strangea din buze, iar eu ma intrebam cum de nu ma ridic sa plec. Doar pentru ea am ramas. Si pentru ca mama m-a educat intr-un anume fel. Mai tarziu, in discutie, a revenit la “cutie”, spunandu-i ei, razand: “Ai inteles? Acolo e dulapul tau.”
Dincolo de imaginea la propriu, aceasta cutie este o metafora. Atat are individul acesta de oferit. Atat este dispus sa dea cuiva care e in viata lui. Atentie, nu ma intelegeti gresit! Stiu ca si femeile fac greseli (unele fiind prea invazive: “iubitule, hai sa ne mutam impreuna”, “sa ne casatorim”, sa nu stiu ce, fortandu-i mana barbatului in mod nefericit). Insa aici, nu parea cazul. Pur si simplu nu o respecta. Penibil.
De ce sa ramai intr-o astfel de situatie, oare? De ce te multumesti cu putin, si, (mai rau!) de ce te lasi umilita? Ti-e teama de singuratate? Dar singuratatea e de o mie de ori mai buna decat o umilinta permanenta. Ti se pare ca nu meriti mai mult? Dar oricine merita sa primeasca respect si dragoste. Oricine merita un dram de afectiune…
Asta nu e relatie, ci anti-relatie. Iar cutia aceea este imaginea vizuala a acestei anti-relatii. Ea este metafora anti-relatiei. E ca si cand ii spune, direct: Draga mea, aici e locul tau, in aceasta cutie. Te scot cand am chef sa fac sex, sau sa rad de tine. Apoi, treci inapoi in cutie!
Umilitor si dureros.
Suna telefonul lui, in prezenta noastra, la masa. El, hahaind, ca de obicei, razand singur de glumele lui: “Ma suna femeile“. Spiritual, ce mai! Un adevarat gentleman. De luat acasa, nu alta. De pus pe rana…
Si nu ma intelegeti gresit, sunt pentru relatiile armonioase, pentru respect reciproc, independenta si libertate. Nu pentru relatii sufocante, in care il anihilezi pe celalalt si ii invadezi spatiul propriu… insa totusi, asa o relatie mi se pare teribila.
Nu cred in casatorie, ca institutie, dar cred in cuplu si cred in dragoste. Intens.
Insa mi-e clar ca nu o iubeste. Nu poti iubi si sa faci asta omului pe care il iubesti.
De ce sa ramai intr-o relatie in care nu esti iubita, nu esti respectata, esti chinuita? Vorba francezului: “Mieux vaut être seul que mal accompagné” {Mai bine sa fii singur decat nepotrivit insotit}
Intr-o permanenta lipsa de spatiu, mi-am dat seama ca trebuie sa mai cumpar alte cutii ca sa impachetez alte lucruri si sa le scot din casa. M-am dus la Mr Bricolage pe ultima suta de metri, am bagat cheia in contact la 17.38, iar magazinul se inchidea la 18.00. Asa cum imi sta bine, in urgenta. Cand nu am chef sa fac ceva, imi creez aceasta urgenta, ca sa rezolv totusi.
