padure

Am tacut. Am tacut si din prea multa munca, am tacut si din reflectie.  Am vazut toate resedintele de judet, si nu de azi-de ieri. Bat tara in lung si-n lat, din 2005. Recunosc ca in ciuda acestui lucru, am vazut unele orase pe repede-inainte. Venit, tinut conferinta, plecat… Fusesem la Baia Mare de multe ori, incepand din 2005. Si la Satu Mare. Insa, de neconceput, nu vazusem Sapanta, nu vazusem mai nimic in jur. De data asta am vrut sa fie diferit. Sa nu mai alerg, contra cronometru si doar cu sufletul si capul la munca. Ca o revolta fata de faptul ca am trecut pe langa toate locurile, dar ca n-am poposit acolo. Am facut lucrurile in asa fel incat am fost la Sapanta, am fost la Manastirea Barsana…. Prima mea mare mirare au fost oamenii acelor locuri. Incredibili pentru mine. Ca din alta natie. In sensul bun, evident. Oamenii aceia inca stiu ceva ce noi am uitat demult. Sau, poate, n-am stiut niciodata… Si, desi am vazut toate cele 41 de judete, ei bine… nu m-am intors de nicaieri spunand « aici m-as muta ». Bine, culmea, acolo m-as muta. De tot, definitiv. Sa ai casa cu asfalt, gaze, canalizare, tot confortul orasului, si cu parcul in fata si mai ales padurea in spate, mie mi se pare aproape paradisul. Mi-am facut rapid in cap, socoteala: mie de fapt ce-mi trebuie in viata? Ce mi-e cu adevarat util, necesar, de trebuinta? Putine lucruri. Omul iubit, cartile, internetul. Sa-mi fac meseria bine si sa am satisfactie profesionala. Atat. Nu sunt genul club. Am fost la 24 de ani prima oara in discoteca, desi locuiam in Franta de la 18, si vorba aia, cluburi erau…. Nu ma intereseaza. Ma intereseaza mai degraba sa stau la o cafea sau un pahar de vin cu un prieten si sa despicam firele in 4, 8, 16, 32… Nu ma intereseaza sclipiciuri, snobisme, cluburi, discoteci. Mi-e ok sa iubesc, sa scriu, sa citesc, sa muncesc. Sa ma plimb…. Sa respir. Nu-mi trebuie lucruri complicate. Concluzie… vreau sa ma mut acolo! Aici nu voi avea padure niciodata in spatele casei… Niciodata. Acum insa, vine dificultatea 🙂 Cand am inceput sa spun asta in jur, oamenii s-au socat. Cum sa plec? Pana si oameni de la care nu ma asteptam, care nu-mi sunt decat amici, imi spuneau: « Mai gandeste-te, Baia Mare e departe ». Un singur om a reactionat altfel, insa tot restul… s-au panicat. Ma gandeam ca in Romania, oamenii au prea putin obiceiul sa faca schimbari. Prea putin sunt obisnuiti sa-si doreasca lucruri si sa-si asculte instinctele. Asa ca libertatea altora ii socheaza, cei care isi acorda libertati trec drept excentrici… Desi real, gandul meu de mutare e totusi irealizabil. Am doua motive puternice care ma tin aici… Insa…. Gandul ramane foarte puternic. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pentru mine, barbatul pe care-l iubesc inseamna « acasa ». Acesta este sentimentul meu de apartenenta. Nu pamantul, nu tara. Sunt bine acolo unde e el, unde respira el, pe unde-i calca pasii, fie acest loc situat intr-o padure salbatica, pe creasta unui munte, intr-un oras aglomerat, intr-un desert. Orice loc, cat de neprimitor ar fi, devine primitor daca cel pe care-l iubesc este acolo. Acasa inseamna in bratele lui. Pe umarul lui. Langa el. Mi-e bine asa, indiferent de ceea ce se intampla in jur. Nu am sete de posesiuni si nici nu consider ca acasa e unde m-am nascut sau unde am construit lucruri. Succesiv, acasa poate fi aici sau acolo, in functie de unde e el. Acasa e in suflet, nu este o indicatie geografica. Eu port acest acasa cu mine, dar nu, nu ca melcul, ci mult mai putin « fizic ». Acasa e acolo unde simt iubire. Acolo unde daruiesc. Acolo mi-e bine, acolo mi-e cald, acolo am incredere in mine, acolo ma simt coplesita. Acolo plang de bucurie, acolo ma emotionez, acolo vibrez. Acolo trec de pragul lacrimilor, acolo explodez de placerea simturilor. Si de acest prea plin sufletesc. Acolo unde te simt pe tine. Fie ca ma tii in brate, fie ca esti plecat, te simt. Te stiu, nu esti prea departe, te simt cu toate simturile obisnuite, dar mai ales cu cele de femeie indragostita. Adulmec cu pofta si nesat vazduhul care tremura in preajma ta. Iti miros pielea, iti simt fiecare por, iti simt dorinta si stiu ca ti-o transmit pe a mea, astfel dublandu-le pe amandoua. Te simt tresarind, si tresalt si eu. Te simt vibrand si ma cuprinde o moleseala incomparabila, o dorinta fierbinte, ardenta, impetuoasa. Petalele mi se umplu de roua in asteptarea fructului tau zemos. Dorinta ma locuieste asa cum stiu ca si tu o porti in interior. E soare, pentru ca tu esti luminos. Chiar si posac, tu esti lumina mea, zambetul meu. E bine, pentru ca tu esti aici. Pur si simplu, tu esti lumea mea, singura constanta de trebuinţă, singurul « lucru » care-mi este necesar ca sa simt ca mi-e bine, ca mi-e cald. Ca sunt acasa. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It