Toi

Intalnirea de dupa

10 avril 2011

Prea obosita ca sa scriu, prea agitata ca sa dorm. Acum cateva minute eram undeva, la granita dintre realitate si somn. Un zgomot brusc m-a readus in trezie. Cred ca trebuie sa vii cu mine, in vis. Sa ma tii de mana si sa-mi zambesti. N-ai nevoie sa-mi vorbesti, ochii tai spun tot ce trebuie. Caldura mainii tale in care-mi strangi palma mica transmite tot, si mai mult decat atat. Ne privim unul pe celalalt si aerul dintre noi vibreaza. E fierbinte. E intens. Ma strangi mai puternic, intai imperceptibil, dar pentru ca-mi simti degetele frematand in causul palmei tale, ma strangi si mai tare. Parca ti-e teama ca am sa plec. Dar eu nu vreau sa plec nicaieri. Sunt prizoniera ta de buna voie. Sunt ostateca intre mainile tale, si ma bucur de voluptatea acestei stari. N-am de gand sa fug nicaieri, dar ma strangi in continuare, fara cuvinte, ca si cand ti-e putin frica, desi, daca ai deschide gura, n-ai rosti asta. Si mie mi-e teama, la randul meu, ca ai sa te desprinzi. Si atunci, freamat mai tare. Imi sesizezi tresarirea, ma privesti din nou, adanc, in ochi, cu o sfredelitoare privire hipnotizanta. Sunt sclava ta, acum, pe deplin abandonata. Imi traiesc fiecare moment cu absoluta delectare. Imi doresc sa ma supui mai mult. Sa-mi ceri, chiar si numai din priviri. Ma infior de intensitatea imaginilor care-mi trec prin cap, si de senzatiile care-mi cutreiera corpul, de la cele mai adanci si launtrice cotloane, pana la epiderma, exterior invelis. In continuare, aerul dintre noi devine si mai fierbinte. Ma simti si tu, imi deduci fiorul, frisoanele. Senzualitate? Hm, e un cuvant prea slab, prea dulceag. Contopire. Zambesti larg, iar eu zambesc sfioasa. A ta. Pour toujours. Am zis candva ca eternitatea nu exista? Ba bine ca nu. Toate secundele astea, toate trairile astea, ma contrazic. Mi se zbate inima in stomac, de emotie, de dorinta, de cainta de a fi negat absolutul si eternul dragostei. As merita sa fiu pedepsita. Iar dulcea mea pedeapsa sa fii tu, in fiecare zi. Sa ma locuiesti cu ardoarea ta, sa ma tii prizoniera pana-n capatul capatului, si dorinta noastra sa ne supravietuiasca si dupa ce noi vom fi pamant. Sa vibreze aerul de « noi ». Primavara sa ne cautam printre copacii infloriti, doua suflete care se contopesc, tinandu-se de maini imaginare, privindu-se in ochi imaginari, strangandu-se in brate imaginare. Vara sa ne alergam in caldura prafoasa a orasului, doua suflete avide unul de celalalt, ingenunchiand imaginar sub potopul placerii reale. Toamna, sa ne adapostim de ploi in parcuri, sa ne pipaim imaginar pe banci reale, pe care le vom fi incercat deja in aceasta viata, banci ce au pastrat in lemnul lor, incrustate, urmele pasiunii noastre carnale, lemn imbibat de viata pe care poposim imaginar. Iarna sa ne cuibarim in case, fara sa deranjam pe nimeni, incalzindu-ne unul pe celalalt, suflandu-ne in palmele imaginare ca sa nu avem mainile imaginare reci atunci cand ne atingem si ne mangaiem. Iubindu-ne dincolo de…

📌
18💬 read more

Ganduri cu tine

30 mars 2011

Mi-ai invadat toate gandurile, mi-ai estompat toate amintirile anterioare aparitiei tale. Am o memorie foarte buna, de obicei. Acum cautam sa-mi amintesc ceva, si dintr-o data, mi-a navalit in cap un cuvant legat foarte tare de tine, care a eclipsat orice alt cuvant, si care mi-a anihilat orice incercare de a-mi aminti. M-ai umplut, pur si simplu. Am fost surprinsa, dar nu peste masura. M-am bucurat. Gandul la tine e instinctiv. Si e o fericire. Esti in mine, prezent, prin gesturi, prin cuvinte, un fel de familiaritate creata natural si atat de fireasca. La fel, zilele trecute, mi-au cazut  privirile, intr-o discutie, pe un cuvant. Efectul, imediat, ca cel al madeleinei lui Proust. Folosisei acel cuvant candva, intr-o circumstanta, intr-un mesaj. Brusc, acel cuvant nu mai era un simplu cuvant. Era impregnat de tine. Era legat de tine. Era o punte intre noi. Asa cum scriam despre geografia sentimentelor, asa exista si semantica sentimentelor, limbajul senzatiilor. Cuvintele capata intelesuri noi, se incarca de valente diferite, suplimentare. Asa cum trotuarele nu mai sunt simple trotuare, ci râuri de senzatii, cuvintele nu mai sunt neutre, ci incarcate de sentimente, de trairi. Silabele strecoara intre ele, nevazute, dar atat de pregnante, emotii, vibratii ale sufletului. Consoanele ascund in duritatea lor intensitati nebanuite si vocalele contin inflacarari. Daca cineva imi spune un cuvant care i se pare banal, dar mie-mi va aminti de tine, voi incepe sa zambesc, simtindu-l altfel decat ca pe un orice alt cuvant. Simtindu-te aproape, cuvantul acela care-mi aminteste de tine e ca o mangaiere pe care mi-o trimiti, de departe. Ca un clin d’oeil al destinului catre mine. Cuvantul acela ma umple. De caldura, de tine, de dorinta. Te iubesc inca si mai mult, si mai intens. Se poate mai mult? Nici nu stiu… « Car ma vie, car mes joies, aujourd’hui, ça commence avec toi » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Eu si casa mea

27 mars 2011

Pentru mine, barbatul pe care-l iubesc inseamna « acasa ». Acesta este sentimentul meu de apartenenta. Nu pamantul, nu tara. Sunt bine acolo unde e el, unde respira el, pe unde-i calca pasii, fie acest loc situat intr-o padure salbatica, pe creasta unui munte, intr-un oras aglomerat, intr-un desert. Orice loc, cat de neprimitor ar fi, devine primitor daca cel pe care-l iubesc este acolo. Acasa inseamna in bratele lui. Pe umarul lui. Langa el. Mi-e bine asa, indiferent de ceea ce se intampla in jur. Nu am sete de posesiuni si nici nu consider ca acasa e unde m-am nascut sau unde am construit lucruri. Succesiv, acasa poate fi aici sau acolo, in functie de unde e el. Acasa e in suflet, nu este o indicatie geografica. Eu port acest acasa cu mine, dar nu, nu ca melcul, ci mult mai putin « fizic ». Acasa e acolo unde simt iubire. Acolo unde daruiesc. Acolo mi-e bine, acolo mi-e cald, acolo am incredere in mine, acolo ma simt coplesita. Acolo plang de bucurie, acolo ma emotionez, acolo vibrez. Acolo trec de pragul lacrimilor, acolo explodez de placerea simturilor. Si de acest prea plin sufletesc. Acolo unde te simt pe tine. Fie ca ma tii in brate, fie ca esti plecat, te simt. Te stiu, nu esti prea departe, te simt cu toate simturile obisnuite, dar mai ales cu cele de femeie indragostita. Adulmec cu pofta si nesat vazduhul care tremura in preajma ta. Iti miros pielea, iti simt fiecare por, iti simt dorinta si stiu ca ti-o transmit pe a mea, astfel dublandu-le pe amandoua. Te simt tresarind, si tresalt si eu. Te simt vibrand si ma cuprinde o moleseala incomparabila, o dorinta fierbinte, ardenta, impetuoasa. Petalele mi se umplu de roua in asteptarea fructului tau zemos. Dorinta ma locuieste asa cum stiu ca si tu o porti in interior. E soare, pentru ca tu esti luminos. Chiar si posac, tu esti lumina mea, zambetul meu. E bine, pentru ca tu esti aici. Pur si simplu, tu esti lumea mea, singura constanta de trebuinţă, singurul « lucru » care-mi este necesar ca sa simt ca mi-e bine, ca mi-e cald. Ca sunt acasa. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
6💬 read more

Senin

24 mars 2011

Nu poti merge spre cineva cu sufletul tulburat. Nu poti sa te oferi cuiva decat senin. Nu ai cum sa te deschizi cand in tine sunt furtuni. Cand esti subrezit, cand te clatini, cand te indoiesti. Cand trebuie sa lupti. Poti sa iti oferi inima atunci cand ea e limpede si cand privirea nu ti-e incetosata de lacrimi. Poti sa dai atunci cand esti calm si potolit. Aseara am inteles, (a cata oara oare?), cat de important este sa ai langa tine oameni care te iubesc. Care iti sunt alaturi atunci cand e greu, si care raman langa tine indiferent de situatie. Asta cred ca e cel mai important lucru, si n-o sa pot sa fiu niciodata destul de recunoscatoare soartei pentru ca am in jur prieteni si oameni care ma iubesc. Multumesc enorm. Si ramasesem fara cuvinte, ceea ce, recunosc, mi se intampla destul de rar. Tot ce pot sa spun este multumesc. Si sa iubesc si eu, cel putin la fel cum sunt iubita. Iar acum, linistita, insotita de sentimentele bune ale prietenilor, calatoresc spre senin. Spre senin, ca sa pot darui, ca sa ma pot darui. Asteapta-ma! Promit ca drumul nu va fi lung, promit cu mana pe inima ca nu voi intarzia mult. Oricum, te port in suflet. Ma simti? Iti vorbesc in vis, acolo unde vii sa ma intalnesti. Ma auzi? Esti in mine, orice as face. Ca sunt mahnita, ca sunt bucuroasa, ca-s nelinistita sau calma, esti aici, omniprezent, in mintea si inima mea. Sunt sigura ca ma simti si ma auzi. Sunt sigura ca de aceea alegi sa vii in visele mele. Asteapta-ma! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more