Constienta de inconstienta mea

prapastieChiar si cand fac tot felul de nebunii sau de chestii extreme, ma gandesc ca raul nu ma poate atinge, mai bine zis nici macar nu ma gandesc la rau. Am asa, o incredere in viata, by default. Traiesc de cand ma stiu cu credinta ca sunt norocoasa.
Mie-mi vin tristeti doar din stari de inactivitate sau din chinuri sentimentale.

Poate ca aceasta credinta ca sunt norocoasa ma fereste de rau (asa ar spune unii).
Poate ca e de fapt, la limita incostientei (asa ar spune altii).
Sa nu te gandesti niciodata ca te poate atinge raul, denota un soi de inconstienta, intr-un fel. Sunt constienta de inconstienta mea. Dar la mine este o inconstienta spontana 🙂 M-am obisnuit cu ea si e si calculata, intr-un fel, in sensul ca uneori ma gandesc “cum actionez daca nu reusesc ceea ce-mi doresc”, adica imi fac o oarecare gandire alternativa, niste planuri B. Dar gandirea alternativa nu include nici ea raul, in continuare.

Si, in afara de anul 2000, care a fost catastrofal de la cap la coada (fara nicio exagerare, a fost cumplit), restul… cred ca a fost bine. N-am picat niciun examen, am reusit cam ce mi-am propus. Am ras mult. Evident am si plans.  Sigur, au existat furtuni (ba chiar uragane) in viata mea, dar le-am supravietuit. Oare nu asta e cel mai important?
Si poate exact din abordarea asta surazatoare, calma si {aparent} increzatoare in viata si-n mine, vine faptul ca oamenii cred ca am si am avut o viata usoara, ca am avut o copilarie fericita, ca sunt rasfatata de soarta. Nu-s. Ba chiar, ascund in mine drame teribile si intamplari extreme. Dar, cum am inradacinata in mine (prin educatie), credinta ca e indecent sa lasi sa se vada starile de spirit, si nu este demn sa te plangi (mai fac asta, dar doar cu cei foarte apropiati si intimi), ceilalti chiar au senzatia ca sunt rasfatata zeilor, si ca e usor sa fii in pielea mea. Aparentele de fata blonda careia ii reuseste tot si care are o viata usoara si tot ce vrea, inseala. Desi da, am luat premiul 1 pana in clasa a 12-a, si tot asa. Si nu tocilara, ca eram la mate-fizica, vedea-l-as pe ala care poate toci la mate ca sa mearga la olimpiade 🙂

Sau poate “antrenamentul” intampinarii si traversarii unor situatii extreme m-a determinat sa am abordarea asta “inconstienta” a vietii, credinta ca nimic rau nu ma poate atinge…
Si nici macar nu inseamna ca-s impietrita, oh, dimpotriva, sunt un vulcan de trairi. Complicat inauntrul meu, dar nu mi-as dori pentru nimic in lume sa fiu altcineva sau altceva decat sunt.

Senin

Nu poti merge spre cineva cu sufletul tulburat. Nu poti sa te oferi cuiva decat senin. Nu ai cum sa te deschizi cand in tine sunt furtuni. Cand esti subrezit, cand te clatini, cand te indoiesti. Cand trebuie sa lupti.
Poti sa iti oferi inima atunci cand ea e limpede si cand privirea nu ti-e incetosata de lacrimi. Poti sa dai atunci cand esti calm si potolit.

Aseara am inteles, (a cata oara oare?), cat de important este sa ai langa tine oameni care te iubesc. Care iti sunt alaturi atunci cand e greu, si care raman langa tine indiferent de situatie.

Asta cred ca e cel mai important lucru, si n-o sa pot sa fiu niciodata destul de recunoscatoare soartei pentru ca am in jur prieteni si oameni care ma iubesc. Multumesc enorm. Si ramasesem fara cuvinte, ceea ce, recunosc, mi se intampla destul de rar. Tot ce pot sa spun este multumesc. Si sa iubesc si eu, cel putin la fel cum sunt iubita.

Iar acum, linistita, insotita de sentimentele bune ale prietenilor, calatoresc spre senin.

Spre senin, ca sa pot darui, ca sa ma pot darui. Asteapta-ma!
Promit ca drumul nu va fi lung, promit cu mana pe inima ca nu voi intarzia mult.

Oricum, te port in suflet. Ma simti? Iti vorbesc in vis, acolo unde vii sa ma intalnesti. Ma auzi? Esti in mine, orice as face. Ca sunt mahnita, ca sunt bucuroasa, ca-s nelinistita sau calma, esti aici, omniprezent, in mintea si inima mea. Sunt sigura ca ma simti si ma auzi. Sunt sigura ca de aceea alegi sa vii in visele mele.

Asteapta-ma!