Prea obosita ca sa scriu, prea agitata ca sa dorm. Acum cateva minute eram undeva, la granita dintre realitate si somn. Un zgomot brusc m-a readus in trezie. Cred ca trebuie sa vii cu mine, in vis. Sa ma tii de mana si sa-mi zambesti. N-ai nevoie sa-mi vorbesti, ochii tai spun tot ce trebuie. Caldura mainii tale in care-mi strangi palma mica transmite tot, si mai mult decat atat. Ne privim unul pe celalalt si aerul dintre noi vibreaza. E fierbinte. E intens. Ma strangi mai puternic, intai imperceptibil, dar pentru ca-mi simti degetele frematand in causul palmei tale, ma strangi si mai tare. Parca ti-e teama ca am sa plec. Dar eu nu vreau sa plec nicaieri. Sunt prizoniera ta de buna voie. Sunt ostateca intre mainile tale, si ma bucur de voluptatea acestei stari. N-am de gand sa fug nicaieri, dar ma strangi in continuare, fara cuvinte, ca si cand ti-e putin frica, desi, daca ai deschide gura, n-ai rosti asta. Si mie mi-e teama, la randul meu, ca ai sa te desprinzi. Si atunci, freamat mai tare. Imi sesizezi tresarirea, ma privesti din nou, adanc, in ochi, cu o sfredelitoare privire hipnotizanta. Sunt sclava ta, acum, pe deplin abandonata. Imi traiesc fiecare moment cu absoluta delectare. Imi doresc sa ma supui mai mult. Sa-mi ceri, chiar si numai din priviri. Ma infior de intensitatea imaginilor care-mi trec prin cap, si de senzatiile care-mi cutreiera corpul, de la cele mai adanci si launtrice cotloane, pana la epiderma, exterior invelis. In continuare, aerul dintre noi devine si mai fierbinte. Ma simti si tu, imi deduci fiorul, frisoanele.
Senzualitate? Hm, e un cuvant prea slab, prea dulceag. Contopire. Zambesti larg, iar eu zambesc sfioasa. A ta. Pour toujours. Am zis candva ca eternitatea nu exista? Ba bine ca nu. Toate secundele astea, toate trairile astea, ma contrazic. Mi se zbate inima in stomac, de emotie, de dorinta, de cainta de a fi negat absolutul si eternul dragostei. As merita sa fiu pedepsita. Iar dulcea mea pedeapsa sa fii tu, in fiecare zi.
Sa ma locuiesti cu ardoarea ta, sa ma tii prizoniera pana-n capatul capatului, si dorinta noastra sa ne supravietuiasca si dupa ce noi vom fi pamant. Sa vibreze aerul de “noi”.
Primavara sa ne cautam printre copacii infloriti, doua suflete care se contopesc, tinandu-se de maini imaginare, privindu-se in ochi imaginari, strangandu-se in brate imaginare.
Vara sa ne alergam in caldura prafoasa a orasului, doua suflete avide unul de celalalt, ingenunchiand imaginar sub potopul placerii reale.
Toamna, sa ne adapostim de ploi in parcuri, sa ne pipaim imaginar pe banci reale, pe care le vom fi incercat deja in aceasta viata, banci ce au pastrat in lemnul lor, incrustate, urmele pasiunii noastre carnale, lemn imbibat de viata pe care poposim imaginar.
Iarna sa ne cuibarim in case, fara sa deranjam pe nimeni, incalzindu-ne unul pe celalalt, suflandu-ne in palmele imaginare ca sa nu avem mainile imaginare reci atunci cand ne atingem si ne mangaiem. Iubindu-ne dincolo de granitele anotimpurilor, ale vietii, ale ratiunii si chiar ale ceea ce oamenii ar socoti ca e plauzibil, posibil, poveste nesfarsita, nesfarsindu-se datorita intensitatii.
Toate astea-mi cutreiera mintea, in timp ce in corp imi urca navalnic, neostoit, dorinta, acul potentiometrului dandu-se peste cap. Mi-ai zapacit contorul, mi-ai dereglat punctele cardinale. Mi-ai stricat ceasurile, si oricum nu mai am nevoie de ora. Traiesc si respir dupa ritmul tau, ghidata de respiratia ta sacadata, de bataile inimii tale, de ritmul dorintei tale. N-am nevoie de tic-tac. Iti sorb aerul pe care-l expiri din plamani. E ca un preludiu al unui sarut. As vrea ca totul sa fie atat de rapid, si totusi, as vrea sa prelungesc la nesfarsit fiecare clipa. Nu mai suport, imi doresc sa ma strangi in brate, dar tu continui sa-mi strangi doar mana, amplificandu-mi si amplificandu-ti dorinta, la unison, pentru a genera o explozie. Esti divin, stii exact sa dozezi lucrurile, si stiu ca vei face urmatorul pas doar inainte ca ratiunea mea sa ma abandoneze, doar inainte de momentul in care ar urma sa innebunesc.
Si vine acel moment, cum-necum, din intensitate in tremur, din zambet in rugaminte a ochilor, din freamat in vibratie adanca, prelunga, ardenta, un prea-plin al dorintei care trebuie rezolvat. Imi lasi mana pentru o secunda, pentru a ma cuprinde cu ambele brate. Sunt lipita de tine si te simt in fiecare por, prin fiecare crapatura, existenta sau nu. Mi se deschide fiecare centimetru patrat de epiderma pentru a te absorbi mai bine, pentru a-ti primi si pastra epiderma, mirosul, atingerea, gustul, pasiunea sacadata. Dupa acelasi ritm doar de tine stiut, cel pe care-l stapanesti mai bine decat un muzician isi cunoaste instrumentul, faci miscarea urmatoare doar cand ma simti osciland, in pragul nebuniei iscate de dorinta.
In sfarsit, esti in mine, acasa, iar eu sunt in magie, in infinit, in ocean, in vazduh, alternativ. In valuri de placere, inundata la propriu. Pâlpâim amandoi, ca doua lumanari aprinse, cu flacarile la unison. Te simt satisfacut, ma eliberezi din stransoare, dar nu-mi dai drumul mainii. Mi-o tii, grijuliu, in causul palmelor tale. Si adormim. Fericiti, tinandu-ne de mana.
Suflete pereche, avem intalnire si dupa ce vom fi pamant.
Mangaie-ma imperceptibil cu privirea, ca sa rasar, ca sa exist, ca sa imbobocesc.
