O definitie simpla a fericirii

E o căldură moale, e liniște, gol, aud mare si pescăruși. Muzica e în surdina. Ascult valurile. Apa e calda și extrem de curata. Ascult liniștea.
Aici e locul meu de suflet. Sunt mai linistita, mai frumoasa. Aici trebuie sa-mi cumpar casuta si sa stau si sa scriu. Nu credeam ca ma voi regasi atat de tare intr-un loc, ca-mi va opri alergarea si freamatul permanent, cum a facut-o locul asta. In continuare am nevoie de nou, de schimbare, de necunoscut, de neprevazut, de actiune, de aventura. Dar aici va fi locul permanent de ancora, acum stiu.
Felul în care îți sta parul și iți arată pielea este si indicatorul stării de spirit, stărilor de bine sau de rău. Prima data am înțeles asta când am locuit la Cluj. Parul era trist.  Era o campanie (electorala) foarte grea, împotriva lui Boc, în colegiul lui. Am câștigat, dar am suferit. A fost cu multe eforturi, ore de nesomn si chin. Am suferit. Parul, și el. Corpul nostru spune mai multe decat stim sa auzim.
Aici parul meu e fericit. Ca fiecare por din corp. Vad asta pana si eu, care nu prea ma iubesc, din pacate.
Aici incep sa ma accept, sa ma vad cu putin mai multa indulgenta. Mi-e bine. Nu mai sunt asa de in revolta…
Ce traiesc aici este o definitie simpla a fericirii. Si miros marea si smochinii. Si merg pe stradute si ma bucur.
Mă simt fericita. O fericire simpla, care nu are nevoie de nimic din artificiile unei existente complicate. Cred ca aici îmi găsesc liniștea
Concluzia: sigur îmi trebuie căsuță aici. Devine evident

gm1 gm2 gm3 gm4 gm5 gm9 gm10 gm11 gm12 gm14 gm15 gm16 gm17 gm19
gm4

 

Comparatia nu-i mama-ntelepciunii

comparatieM-a ferit Dumnezeu sa imi dea prin cap vreodata sa-mi compar iubitii – trecuti, prezenti, viitori- (oamenii care imi stau alaturi si pe care i-am iubit sau ii iubesc). Niciodata, dar NICIODATA nu am comparat, nici macar o fractiune de secunda pe nimeni cu nimeni, ca sa rezulte un mai sus, mai jos, egal cu. Nu exista grad absolut, oamenii sunt diferiti si frumosi in diversitatea lor. Emotiile nu se pot masura, iar oamenii care le provoaca nici atat.
Mai cred ca in momentul in care compari, inseamna ca nu esti desprins de trecut. Si asta nu e bine pentru cine iti sta alaturi. Fie ca e pe post de medicament (sa te ajute sa te desprinzi), fie ca e real…. insa comparatia nu trebuie sa aiba nici macar loc in mintea ta. Niciodata.
Cum as putea compara o inaltare, o luminare a sufletului? cum as putea compara un strigat? o caldura? o pornire? cum as putea compara un suvoi de lacrimi, o bucurie, un suras? Cum as putea compara un hohot de ras cu altul? Cum as putea compara o inflexiune de voce cu alta? o dezlegare? Cum as putea compara vibratia?

Mai prozaic si din popor, cum sa compari mar cu par?

Lumi paralele

Suntem in aceeasi incapere, si totusi in universuri paralele.
Eu ma gandesc la El. Tu te gandesti la mine.
Eu ma concentrez la ce am de facut maine, la oamenii pe care trebuie sa-i sun, profesional. Tu te concentrezi pe curbele mele.
Eu incerc sa nu se vada in ochii mei ca nu-s aici. Imi desfac clestele care-mi tine parul, se revarsa, si-l las sa-mi invadeze fata. Pari incantat, iti place parul meu…. Mai devreme, mi-a venit sa plang pe infundate, in perna, dar mi-a fost teama ca ai sa vezi si ca n-ai sa intelegi, ca ai sa pui intrebari, ca o sa trebuiasca sa incropesc un raspuns. Asa ca mi-am retinut lacrimile. Acum incerc sa-mi ascund privirile in suvite, ca sa nu trezesc intrebari.
Mi-e greu sa fiu aici, sa simt mangaierile,  corpul meu e revoltat si salbaticit. Imi vine sa ma scutur ca un cal naravas si sa trantesc calaretul, si apoi sa o iau la galop spre pustietati. Pana una-alta, imi scutur doar coama, imi urmez gandurile si incerc sa ma abtin. Jumate cal, jumate inger, ce creatura…. Un an…

Te revolti, la un moment dat, si ma intrebi ceva destul de incomod. Raspund in doi peri si fac un mic efort. Sincera sa fiu, nu stiu de ce il fac. Din politete? Din sila de explicatii? Din…..? Nu mai conteaza. Eu ma gandesc la el. Tu te gandesti la mine. Iti spun: “sunt frumoase lampile“. “Da, ar trebui sa le schimb abajurul.” Este o discutie suficient de banala, intrerupe restul. Ma intrebi ce as vedea pe peretele acela. As pune tablouri? daca da, cate? Dar in spatele usii? Ce ar merge in spatele usii? O comoda. Sau un raft cu carti, sugerez eu. Chiar mi-l si inchipui. “Da, ar fi bine un raft cu carti, dar… nu am carti.”
Ma prefac ca nu ma mir, si ca nu-mi pasa de subiect, ca si cand nu asta vad prima oara cand intru intr-o casa, ca si cand nu de asta mi-ar pasa primordial, si intreb, la fel de imperturbabila: “Cum n-ai carti? de ce n-ai carti?
Pentru ca nu mai dau bani pe ele, ce citesc, citesc pe computer.”
Si inainte, n-ai avut carti inainte?” cu ton de conversatie, si atat, lejer dezinteresat.
Ba da, la parinti, dar apoi le-au pus in pachete, le-au dus la tara, acum mi-e teama ca miros.”
Ma stramb, iar imi vine sa plang pe infundate. Iti spun atunci, cu un ton neutru, ca am 1000 de carti in casa si ca nu ma vad renuntand la ele, in ciuda lipsei de spatiu. Ca mai degraba as arunca pantofi sau rochii decat carti. Nu, clar, nu as putea trai fara carti…. Imi ascund iar privirile in par.

Eu ma gandesc la el. Tu te gandesti la mine.