emotie

2017 este altul

30 décembre 2016

Anul acesta urat se termina frumos, sau macar liniar, fara drame. Sunt linistita, ma simt impacata, am făcut lucruri pentru cei dragi și am simțit foarte intens semnificația lui « împreună ». Un om din preajma mea, care se lupta brav cu boala, n-a mai vrut sa faca anul acesta brad artificial (desi asa facea de 7 ani), a vrut brad natural. Am auzit aceasta dorinta, nu mi-a spus mie si nicicum nu mi-a cerut. I-a impartasit altcuiva, dar a ajuns la mine. Ca o povestire, nu ca o cerere. Am facut ce mi-a spus inima. Am cumparat brad natural pe 24. Oricum, traditional eu il impodobeam la ei, de niste ani buni. Cand am intrat cu el in casa lor, abia carandu-l, nu pot sa redau emotia din cei patru ochi care m-au primit. Si am ales un brad frumos de tot. Mi-au dat lacrimile cand le-am vazut privirile. Nu exista multe momente atat de intense. A fost un an foarte foarte foarte foarte ….. foarte foarte greu si urat. Desi am petrecut 30 de zile la Sozopol (de trei ori cate zece zile, poate singura perioada fericita din viata mea anul acesta). A fost un an cu greutati, dureri, suferinte, cu boala, cu teama, cu revolta, cu intunecare, cu depresii (nu, nu ale mele), cu biopsii, cu prezumtii de cancer, cu salvari, spitalizari repetate, si iar salvari. Si cutremure, colac peste pupaza. Cu operatii amanate (asa incat 2017 incepe cu o operatie care trebuia sa aiba loc in octombrie). M-am indobitocit scufundandu-ma in preocupari futile care sa ma impiedice sa gandesc. Am alergat dupa pokemoni (ca sa nu omor pe cineva, e si asta o solutie). Am jucat ore intregi tarot online cu francezii. Bine, tarotul este un joc foarte destept si matematic, cu 78 de carti, din care 52 normale plus unele speciale (21 atuuri, o scuza, 4 cavaleri). Nu e un joc pentru oameni prosti, trebuie sa fii inteligent sa il manuiesti. Dar am jucat obsesiv, ore intregi. Ca sa fiu « ailleurs ». A fost un an crunt. Dar sunt vie, si e important. Si inca ma mai revolt si inca mai simt, si inca mai iubesc, si inca mai sper. A fost un an fara el, si a fost negru si intunecat in ciuda tuturor rasariturilor la Sozopol si a apusurilor majestuoase. 2016 a fost, fara indoiala, al doilea cel mai sinistru an din viata mea de adult. Fara ezitare. Duca-se pustiilor! Habar nu am cum o sa fie 2017, mi-e si teama sa gandesc ceva concret. Dar macar este altul, si uneori este suficient atat. Asa cum uneori barbatii isi inseala sotia nu pentru ca cealalta este mai buna, dar pentru ca este alta, asa si anul asta. Nu ma mai intereseaza decat sa fie altul decat 2016. O iesi ceva. Sa aveti un an frumos! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell…

📌
2💬 read more

Rostul

9 novembre 2016

Am un an ingrozitor de urat, nu imi doresc decat sa se termine cat mai repede. In plus, si perioada este foarte grea. Printre atatea lucruri complicate, astazi m-au emotionat cateva lucruri, si cativa oameni. O colega de liceu, care a avut un accident pe munte in luna august si care mi-a scris azi urari. Si careia ii doresc cu multa dragoste, sanatate din suflet. Ma rog pentru ea. Un domn primar din Bihor care isi aminteste de mine, dupa atatia ani… Si mesajul de mai jos, care m-a lasat fara glas. 17:56  « Vă scriu aici… Vă urez sănătate, Dstră și mamei Dstră!!! La mulți ani! De un an prind putere citind ce scrieți pe fb. Mă ajutați să o îngrijesc și să îi dau viață din viața mea, mamei mele, după accident vascular sever, cu demență… Mă străduiesc, din răsputeri să merg înainte! Prin tot ce scrieți mă ajutați să rezist!!! Vă mulțumesc pentru că am acces la ce scrieți și să știți că o sprijiniți moral, discret, pe o fiică lângă mama bolnăvioară… Fiți fericită!!! La mulți ani, încă o dată!!! Cu drag, o necunoscută! » Poate ca pentru asta merita sa merg mai departe. Sa pun un picior in fata altuia. Azi cineva m-a intrebat: tu aveai teoria cu bucuriile mici, unde s-a dus? Daca macar ar fi putin soare afara, am raspuns. Sunt zile cand parca nu am sens. Insa mesajul doamnei de asta seara m-a facut sa inteleg ca poate folosesc la ceva, chiar daca nu intotdeauna stiu asta. ps. La multi ani, si TIE, M-G. pps. Bucuriile mici sunt aici   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Comparatia nu-i mama-ntelepciunii

21 août 2015

M-a ferit Dumnezeu sa imi dea prin cap vreodata sa-mi compar iubitii – trecuti, prezenti, viitori- (oamenii care imi stau alaturi si pe care i-am iubit sau ii iubesc). Niciodata, dar NICIODATA nu am comparat, nici macar o fractiune de secunda pe nimeni cu nimeni, ca sa rezulte un mai sus, mai jos, egal cu. Nu exista grad absolut, oamenii sunt diferiti si frumosi in diversitatea lor. Emotiile nu se pot masura, iar oamenii care le provoaca nici atat. Mai cred ca in momentul in care compari, inseamna ca nu esti desprins de trecut. Si asta nu e bine pentru cine iti sta alaturi. Fie ca e pe post de medicament (sa te ajute sa te desprinzi), fie ca e real…. insa comparatia nu trebuie sa aiba nici macar loc in mintea ta. Niciodata. Cum as putea compara o inaltare, o luminare a sufletului? cum as putea compara un strigat? o caldura? o pornire? cum as putea compara un suvoi de lacrimi, o bucurie, un suras? Cum as putea compara un hohot de ras cu altul? Cum as putea compara o inflexiune de voce cu alta? o dezlegare? Cum as putea compara vibratia? Mai prozaic si din popor, cum sa compari mar cu par? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

A fost odata ca niciodata

2 février 2014

26/11/2013 18:07 PT: Sarut mainile. Nu stiu daca fac o confuzie sau daca chiar am fost colegi in scoala gen nr. 79 , dar tare mult doresc sa scap de aceasta dilema cu acordul dvs. Cu respect si scuze pentru deranj. Multumesc aujourd’hui 04:48 Mirandolina: eu am fost la scoala 79. In ce an ati fost? aujourd’hui 12:29 PT: E clar ca am fost colegi. D-na diriginta Popa. Am invatat pana in clasa a 7 cand s-a desfintat scoala, cred ca in 1986, oricum ma bucur ca te-am revazut 12:30 M: nu-mi mai amintesc deloc numele dirigintei. Sunt ciudata, dar n-am amintiri din copilarie… E absolut teribil sa nu ai… Tu cum m-ai gasit? si iertare ca am raspuns asa tarziu. Mesajul era in folderul Others, si nu l-am vazut decat aseara, cand faceam ordine prin mesaje. 13:15 PT: Pur si simplu, am cautat numele tau si ai aparut. Te-am recunoscut din poze si chiar ma intreb cum de ai ramas neschimbata dupa atatia ani. Felicitari. Tot frumoasa… 13:17 M: multumesc. Ma emotionezi. Cu alti colegi ai mai vorbit? ps. Scoala, ca si copilaria, mi-au dinamitat-o, cum am scris si aici. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more