privire

Puterea de a trai

4 août 2014

Cand cineva te raneste, doare si ai tendinta sa te inchizi in tine insuti, sa iti spui ca oamenii sunt fundamental rai, ca nu trebuie sa ai incredere in ei, si ca nu trebuie sa mai astepti nimic. Esti ca un animalut haituit. Te insingurezi, te condamni. Ii judeci pe noii veniti in viata ta prin prisma ranilor pe care ti le-au provocat altii, in viata anterioara. Ii musti, preventiv, sau, in cel mai bun caz, ii tii la distanta.  Ti se pare ca esti lucid facand asta, ca te-ai maturizat, ca stii cum sa pui problema, ca ai inteles viata. Total gresit. Cine ti-a facut rau, ti-a facut rau. Nimeni din noii veniti nu trebuie sa fie priviti prin caleidoscopul nebun si dureros al experientelor neplacute trecute, traite din cauza altora. E nedrept pentru cei care iti vin in cale, si e nedrept si pentru tine insuti. Trebuie sa ai mereu puterea de a separa durerea trecuta de lucrurile prezente. De a privi fiecare om cu un ochi nou. De a te deschide. De a interactiona cu el dupa cum merita, nu dupa cum ai fost tratat inainte. Vindecarea asta este. Nu ramanerea inchistata intr-un fel de poveste in care toata lumea iti face potential rau. Vindecarea e puterea de a privi fiecare om cu un ochi obiectiv, cu o privire inocenta, candida. Cu un suflet deschis. Cu prezumtia de nevinovatie, obligatorie, pana la eventualele semne ciudate. Care poate nu vor exista. Nu trage fara somatie! Nu condamna fara sa cunosti. Ai comite un pacat la fel de mare ca cei care te-au ranit. E nedrept sa generalizezi. Nu condamna noii veniti pentru crimele celor trecuti. Ofera-te, si ofera-le sanse. Evident, stiu ca este cumplit de greu. Pentru ca durerea doare. Si pentru ca ti-e teama de o alta. Nu asa te protejezi, insa. Nu rejectand oameni fara motiv, brusc. Ai puterea sa traiesti, iar si iar! Altfel, refuzand exteriorul, mori inainte de a te stinge. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
5💬 read more

Iar dupa, cum va fi dupa?

29 décembre 2013

« Deasupra fiecarei povesti de dragoste planeaza ingrijorarea, pe cat de oribila, pe atat de nestiuta, despre cum se va termina. E atunci cand, pe deplin sanatosi, incercam sa ne imaginam propria noapte, singura diferenta dintre sfarsitul iubirii si sfarsitul vietii fiind ca in privinta celei din urma avem macar certitudinea incurajatoare ca nu vom mai simti nimic dupa moarte. Nu exista asememea incurajare pentru indragostit, care stie ca sfarsitul relatiei nu va insemna neaparat sfarsitul iubirii si cu certitudine nu va fi sfarsitul vietii. » Alain de Botton- Eseuri de indragostit Acum cateva zile mi-a atras atentia o prietena, care se afla acum sub soarele Thailandei, (fericita!) asupra acestui fragment din Alain de Botton (cel de mai sus). Prima mea reactie a fost: se chinuie rau omul ăsta. Cum sa te gândești tu la sfârșit? In loc sa te bucuri de prezent, de inflexiunile vocii, de privirile și rasetele iubitei/iubitului. Acest gand permanent la « cum se termina »  este un soi de « drob de sare » sentimental. Imi pare rau pentru el. Iubirea are gust de eternitate, fie ca dureaza o luna, fie 40 de ani. Sigur ca nu exista un singur mod de a iubi, si sigur ca nu-mi permit sa dau lectii de iubire. Sentimentele sunt ceva atat de personal, incat exista milioane de nuante. Nu-mi permit sa indic sau sa judec. Dar in ruptul capului nu pot intelege cum sa te torturezi gandindu-te la dupa. Normal ca sfarsitul iubirii nu înseamnă sfârșitul vietii, pentru ca asta ar insemna deja ca fiecare dintre noi a avut mai multe vieți, nu? Pe de altă parte, recuz profund tendința lui, fie el si Alain de Botton, de a se gandi la « dupa », in timp ce. Este tipologia martirului si reteta nefericirii eterne. Mi se pare aiurea rau sa iti strici prezentul torturandu-te cu ce va fi dupa. La naiba, dupa e dupa, fiecare lucru il tratezi si-l traiesti la timpul sau. Pentru fiecare circumstanta (mai ales din cele care ar parea extreme) ai raspunsuri in timp voit, la momentul potrivit. Si poate nu exista niciun dupa. Poate dragostea dureaza pana la moarte, se poate si asa. De ce sa te gandesti obsesiv la un dupa, provocandu-i aproape venirea? Invoci ploaia ca sa vina, invoci un dupa, chemandu-l implicit, chiar si fara voie. Ce naiba inseamna dupa, de fapt? Dupa? Poate nu va exista dupa. Sau poate vei ajunge intr-o situatie in care tu vei pleca. Sau in care acest dupa va fi o hotarare luata in comun, consimtita, menita sa duca la mai bine. Pentru mine, iubirea miroase a nemurire. « Pentru mine, fericirea este darul catre celalalt. Sa-i vad zambetul in ochi. Sa-i simt surasul, si bucuria. Sa ma cutremur sub atingerea sa. O secunda sau o viata. Oricat. Durata umana nu conteaza. Iubirea are iz de eternitate oricum. Miroase a nemurire« , asa scriam acum doi ani jumatate, si asa simt de cand ma stiu pe lume.  Mi se pare ca n-ai cum sa masori si sa cantaresti iubirea, cand ea contine in ea insasi…

📌
0💬 read more

Privirea prietenului

5 février 2013

Un prieten este cel care are incredere in tine mai mult decat ai tu in tine insuti. Un prieten este cel care vede in tine ceea ce n-ai curaj sa vezi. E acela care-ti spune: nu ai voie sa te uiti in oglinda si sa crezi ca cineva e mai bun decat tine, si daca ai indoieli, ia-ma la o cafea, in acel moment, si-ti voi explica. Este acela care te priveste plangand de neincredere si stie exact ce sa-ti spuna ca sa zambesti. Este acela care nu profita de lacrimile tale, nici de induiosarile tale, nici de momentele cand ai garda jos. In privirea prietenului esti puternic, in privirea prietenului esti bun, in privirea prietenului esti frumos. Sunt fericita si bogata ca am asemenea oameni in jur.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
12💬 read more

Lumi paralele

5 septembre 2012

Suntem in aceeasi incapere, si totusi in universuri paralele. Eu ma gandesc la El. Tu te gandesti la mine. Eu ma concentrez la ce am de facut maine, la oamenii pe care trebuie sa-i sun, profesional. Tu te concentrezi pe curbele mele. Eu incerc sa nu se vada in ochii mei ca nu-s aici. Imi desfac clestele care-mi tine parul, se revarsa, si-l las sa-mi invadeze fata. Pari incantat, iti place parul meu…. Mai devreme, mi-a venit sa plang pe infundate, in perna, dar mi-a fost teama ca ai sa vezi si ca n-ai sa intelegi, ca ai sa pui intrebari, ca o sa trebuiasca sa incropesc un raspuns. Asa ca mi-am retinut lacrimile. Acum incerc sa-mi ascund privirile in suvite, ca sa nu trezesc intrebari. Mi-e greu sa fiu aici, sa simt mangaierile,  corpul meu e revoltat si salbaticit. Imi vine sa ma scutur ca un cal naravas si sa trantesc calaretul, si apoi sa o iau la galop spre pustietati. Pana una-alta, imi scutur doar coama, imi urmez gandurile si incerc sa ma abtin. Jumate cal, jumate inger, ce creatura…. Un an… Te revolti, la un moment dat, si ma intrebi ceva destul de incomod. Raspund in doi peri si fac un mic efort. Sincera sa fiu, nu stiu de ce il fac. Din politete? Din sila de explicatii? Din…..? Nu mai conteaza. Eu ma gandesc la el. Tu te gandesti la mine. Iti spun: « sunt frumoase lampile« . « Da, ar trebui sa le schimb abajurul. » Este o discutie suficient de banala, intrerupe restul. Ma intrebi ce as vedea pe peretele acela. As pune tablouri? daca da, cate? Dar in spatele usii? Ce ar merge in spatele usii? O comoda. Sau un raft cu carti, sugerez eu. Chiar mi-l si inchipui. « Da, ar fi bine un raft cu carti, dar… nu am carti. » Ma prefac ca nu ma mir, si ca nu-mi pasa de subiect, ca si cand nu asta vad prima oara cand intru intr-o casa, ca si cand nu de asta mi-ar pasa primordial, si intreb, la fel de imperturbabila: « Cum n-ai carti? de ce n-ai carti? » « Pentru ca nu mai dau bani pe ele, ce citesc, citesc pe computer. » « Si inainte, n-ai avut carti inainte? » cu ton de conversatie, si atat, lejer dezinteresat. « Ba da, la parinti, dar apoi le-au pus in pachete, le-au dus la tara, acum mi-e teama ca miros. » Ma stramb, iar imi vine sa plang pe infundate. Iti spun atunci, cu un ton neutru, ca am 1000 de carti in casa si ca nu ma vad renuntand la ele, in ciuda lipsei de spatiu. Ca mai degraba as arunca pantofi sau rochii decat carti. Nu, clar, nu as putea trai fara carti…. Imi ascund iar privirile in par. Eu ma gandesc la el. Tu te gandesti la mine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
12💬 read more