Lumi paralele

5 septembre 2012

Suntem in aceeasi incapere, si totusi in universuri paralele.
Eu ma gandesc la El. Tu te gandesti la mine.
Eu ma concentrez la ce am de facut maine, la oamenii pe care trebuie sa-i sun, profesional. Tu te concentrezi pe curbele mele.
Eu incerc sa nu se vada in ochii mei ca nu-s aici. Imi desfac clestele care-mi tine parul, se revarsa, si-l las sa-mi invadeze fata. Pari incantat, iti place parul meu…. Mai devreme, mi-a venit sa plang pe infundate, in perna, dar mi-a fost teama ca ai sa vezi si ca n-ai sa intelegi, ca ai sa pui intrebari, ca o sa trebuiasca sa incropesc un raspuns. Asa ca mi-am retinut lacrimile. Acum incerc sa-mi ascund privirile in suvite, ca sa nu trezesc intrebari.
Mi-e greu sa fiu aici, sa simt mangaierile,  corpul meu e revoltat si salbaticit. Imi vine sa ma scutur ca un cal naravas si sa trantesc calaretul, si apoi sa o iau la galop spre pustietati. Pana una-alta, imi scutur doar coama, imi urmez gandurile si incerc sa ma abtin. Jumate cal, jumate inger, ce creatura…. Un an…

Te revolti, la un moment dat, si ma intrebi ceva destul de incomod. Raspund in doi peri si fac un mic efort. Sincera sa fiu, nu stiu de ce il fac. Din politete? Din sila de explicatii? Din…..? Nu mai conteaza. Eu ma gandesc la el. Tu te gandesti la mine. Iti spun: « sunt frumoase lampile« . « Da, ar trebui sa le schimb abajurul. » Este o discutie suficient de banala, intrerupe restul. Ma intrebi ce as vedea pe peretele acela. As pune tablouri? daca da, cate? Dar in spatele usii? Ce ar merge in spatele usii? O comoda. Sau un raft cu carti, sugerez eu. Chiar mi-l si inchipui. « Da, ar fi bine un raft cu carti, dar… nu am carti. »
Ma prefac ca nu ma mir, si ca nu-mi pasa de subiect, ca si cand nu asta vad prima oara cand intru intr-o casa, ca si cand nu de asta mi-ar pasa primordial, si intreb, la fel de imperturbabila: « Cum n-ai carti? de ce n-ai carti? »
« Pentru ca nu mai dau bani pe ele, ce citesc, citesc pe computer. »
« Si inainte, n-ai avut carti inainte? » cu ton de conversatie, si atat, lejer dezinteresat.
« Ba da, la parinti, dar apoi le-au pus in pachete, le-au dus la tara, acum mi-e teama ca miros. »
Ma stramb, iar imi vine sa plang pe infundate. Iti spun atunci, cu un ton neutru, ca am 1000 de carti in casa si ca nu ma vad renuntand la ele, in ciuda lipsei de spatiu. Ca mai degraba as arunca pantofi sau rochii decat carti. Nu, clar, nu as putea trai fara carti…. Imi ascund iar privirile in par.

Eu ma gandesc la el. Tu te gandesti la mine.