degetele

Unele lucruri sunt asa de bune incat iti vine sa le pastrezi asa cum sunt si sa nu le mai atingi niciodata. Ca de exemplu, amprentele tale pe lucrurile mele. Le-as inrama, daca niste amprente s-ar putea inrama. Ating cu delectare ceea ce degetele tale au atins, cu evlavie. Niste mangaieri, peste alte mangaieri, suprapuse, invaluite, aripi de fluturi peste alte tremurari de fluturi. Si parca-ti aud si vocea, am retinut pe de rost toate cuvintele rostite… « Acum nu mai am motiv sa te sun, noapte buna. » Dupa ce rasesem mult iar eu explicasem copilareste ca multumesc prea mult de cand ma stiu, si ca eram supranumita in Franta, « Mademoiselle je suis désolée ». Si degetele mele se plimba peste…  aluneca usor. Sa pastrez amprentele tale, sa le inramez… Nu-mi dadeam seama ce mult inseamna senzatia aceasta. Nu-mi dadeam seama cat imi doresc. Nu-mi dadeam seama cat de mult conteaza, cat imi lipsea, nu-mi dadeam seama ca atingand acele lucruri voi zambi cum am zambit azi, desi nu era tocmai vorba despre o intamplare cu zambete… As vrea sa cristalizez inauntrul lucrurilor atingerile tale, sa le cuprind si sa le contin acolo. Pe vecie. Sa-ti inramez amprentele… p.s. am vocatie de criminalist, stiam ca mi-am ratat meseria 😀 Asta era din seria: « nimic nu e ceea ce pare » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It