justificare

Despre justificarea viciului

6 février 2016

De ceva vreme circula in online un articol in care se vorbea despre decana de varsta a omenirii, Jeanne Calment. Vezi doamne, aceasta a fumat si baut pana la 122 de ani, cand a decedat. Articolul sustine aberanta chestie cum ca « Principalul determinant al sanatatii unei persoane este gandul. Nici genetica, nici exercitiile fizice si nici nutritia nu au un efect atat de puternic asupra sanatatii unei persoane precum o are propria sa minte. » (de aici). In contextul legii cu interdictia fumatului, fumatorii au gasit acest articol si-l flutura voiosi cum ca uite, domnule, fumatul nu omoara, ce vorbiti voi. Acum cateva zile a mai aparut unul, intr-un ziar canadian, care povesteste ca un spaniol a murit la 107 ani, iar el bea 3 litri de vin pe zi si nu bea apa. De unde concluzia ca nici alcoolul nu omoara. (pentru conformitate, sursa aici) Doar ca nu stiu cum sa va spun, eu am oameni dragi in jur care chiar au murit… Mi se pare atat de absurd sa iti cladesti teoria asupra viciului, incercand sa ti-l justifici, sa ti-l albesti prin asemenea exemple extreme, trase de par. Sigur, ele nu-s neadevarate. Insa si unul si altul sunt exceptii. Iar Jeanne Calment nu a trait 122 de ani PENTRU CA A FUMAT si PENTRU CA A BAUT. Ci a trait 122 ani, DESI a fumat si a baut. La fel si nenea spaniol, Antonio Docampo Garcia. Nu a trait 107 ani pentru ca a baut. Ci a trait, desi a baut. Iar Jeanne Calment nu a trait 122 de ani pentru ca a gandit bine. Asta e alta aiureala americaneasca de oameni spalati pe creier. Adica atunci de ce nu suntem toti sanatosi, logevivi si bogati, daca e suficient sa gandesti asta ca sa fii? Pai de ce nu suntem? Amandoi oamenii de mai sus au trait mult PENTRU ca au avut gene bune. Iar genele bune nu se cumpara si nu se fabrica. Le ai (ca ai noroc de la natura si Dumnezeu), sau nu le ai, si nu ai ce sa faci. De genele bune iti poti bate joc. Dar din gene rele sa faci gene bune, nu se poate, cu orice nutritie sau tratament. La amandoi mai intervine un factor. Traiau in regiuni rurale, putin poluate, cu o alimentatie meridionala, plina de fructe si legume. Omul bea 3 litri de vin, dar erau fabricatie proprie, fara niciun aditiv. Cat despre Jeanne Calment, au contat mult si banii. Enorm. S-a nascut intr-o familie de negustori instariti. S-a casatorit cu un negociant avut si el, la varsta de 23 de ani. Femeia asta nu a lucrat o zi in viata ei. Una e sa nu ai griji financiare niciodata in viata, sa nu te zbuciumi cu ce platesti facturi, sau una sau alta, alta e sa te trezesti dimineata obligat sa mergi la un job care poate nu-ti place, doar pentru ca iti asigura subzistenta. Job unde eventual ai si niste sefi abuzivi, care te hartuiesc, daca esti femeie, sau…

📌
0💬 read more

Sfatul

23 novembre 2013

Intr-o seara, suna telefonul.  O voce pe care eu sunt obisnuita sa o aud calma, intreaba agitata: « Te rog sa-mi dai un sfat, ce-ai face tu daca ai stii ca te inseala? » Calma, eu, ii spun: « Nu pot sa-ti dau un sfat, adica nu-ti pot spune eu ce sa faci tu, asta o sa alegi tu. Insa iti pot spune, poate te ajuta, ce am facut eu intr-o asemenea situatie, si ce as face. » Eu nu pot sa tac. Nu ma rabda inima, nu pot sa ma prefac ca nu vad, in virtutea unor « aranjamente » sociale, financiare, de comoditate sau de standard. De orice natura, de fapt. Plus ca daca banuiesc, o sa fac orice ca sa aflu. Si am spus « orice ». Mai mult decat alte lucruri, ma doare si ma raneste minciuna. O consider lipsa de respect. Iar respectul eu il consider parte din dragoste. Daca ma iubesti, ma respecti, daca ma respecti, nu ma minti. Minciuna ma revolta. Eu mint prost, foarte prost. Dar nici nu mi-am propus vreodata sa invat sa mint bine…. Nu consider ca e ceva ce-mi trebuie. Ea imi spune, blazata si intristata, cumva cu bratele cazand in fata fatalitatii: « Asta e viata reala: toti si-o trag cand au ocazia. » Ah, nu!  Eu vad lucrurile mai simplu: daca ti-o tragi ca ai ocazia, asumi. Daca nu asumi, nu ti-o tragi. Mai aveam eu un iubit, candva, care mi-a plâns la propriu, cu lacrimi, pe umăr, ca isi insela prietena. Si? L-am consolat, ca-s fata buna, da’ inca nu stiu daca nu cumva trebuia sa i-o retez la scena aceea. Eu zic ca si inselatul asta e pentru cine are stomac. Cine nu, sa stea in banca lui…. Nu te tine, nu o faci, punct. Asta ii spusesem de fapt si lui, atunci. Iar el a raspuns, incercand o justificare: « dar esti asa atragatoare… » (in conditiile in care eu nu faceam nimic ca sa-l atrag, si drumurile noastre nu se intersectau, intersectarea o cauta el). I-am spus simplu: « In viata vei intalni zeci, sute de femei atragatoare. Daca asta e un motiv sa nu rezisti tentatiei, treaba ta, n-ai decat. Dar asuma-ti-o, frate!!!! Sau, daca nu asumi, rezista tentatiei, din doua una, clar. » Sa revin la discutia cu prietena mea. Povestindu-mi, in plus, am inteles ca e vorba de un caz clasic (din pacate!) de om care se da de gol din cauza remuscarilor. Brusc devenit mai tandru, foarte atent, mult mai prezent. Vizibil cu ochiul liber ca e ceva in neregula. Cumva (ce ironica este viata!), fix tipologia inversa, pandantul celui cu « nu s-a intamplat nimic » (sa mori tu?), de aici. Nu stiu exact daca am ajutat-o. Eu spun ca da, pentru ca i-am spus lucruri reale, din suflet, din sange si din carne, nu din carti. Alegerea e a ei. Insa i-am spus clar ceva, si poate nu strica sa spun si aici, cine stie cui ii va folosi ideea asta. La 25 de ani, cand mi s-a intamplat mie, m-am dus sa vada ca stiu….

📌
108💬 read more

Despre retele sociale si viata

1 avril 2013

Viata mea intreaga nu este ceea ce scrie pe Facebook, si nici ceea ce scrie pe FB nu sunt in totalitate eu, iata-ma nevoita sa precizez, din nou, desi credeam ca e oarecum subinteles. Asta pentru ca, desi par ca scriu orice (ca mi s-a rupt o unghie, ca am mancat ciocolata, ca m-a enervat o masina, ca nu vreau sa ninga, ca vreau sa ninga, ca imi place cafeaua… ) , deci, desi par ca scriu « tot »,  partea privata {cu adevarat privata} a vietii mele nu e niciodata acolo. De cand ma stiu, am constiinta faptului ca ceea scrii in online este ca si cum ai pune un banner pe Magheru, sau ai scrie cu creta pe o strada circulata, pe care trec mii de necunoscuti. Plus ca te expui ca tot felul de oameni care nu te stiu sa te contrazica despre tine insuti, despre trecutul tau, despre experientele tale, uneori cu o asemenea vehementa rara, (dar complet nejustificata, caci nu ti-au vazut niciodata in viata nici macar ochii, daramite sa te stie), insa cu asemenea ton te contrazic incat par a te cunoaste de-o viata, prea-s siguri de ei, in incercarea de a spune altceva despre tine decat stii/spui tu insuti. Si iata-te judecat si pus la zid de cine stie cine, fara temei, si « obligat » sa te justifici degeaba. Pentru ca am, cum am zis, constiinta faptului ca ceea ce scrii online este public, partea cu adevarat privata, sau intima a mea, nu e niciodata acolo. Ea este, intr-o proportie un pic mai mare, aici, pe blog. Dar si aici, exista perdele care opacizeaza, care neutralizeaza. Toate postarile de aici (inclusiv cea despre scris, de mai jos), pornesc de la ceva, de la o discutie, de la o intamplare de viata, de la un gand neintamplator. {Uite, de pilda, postarea asta a plecat de la o discutia joi seara,  cu doi fosti colegi de presa.} Deci toate postarile au radacina in real. Nu, nu-mi fac o lista de subiecte aleatorii, pe care le tratez asa, pur si simplu, ci ele sunt mereu legate de ceva, declansate de ceva. Dar sunt suficient de criptate si criptice cat sa nu reiasa, caci pana la urma, vorbesc despre lume, nu despre mine. Doza de subiectivitate exista, desigur. Asa ca e doar partial adevarat ca cineva stie ce mi se intampla privind acolo, si chiar si aici. ps. pe un om il cunosti cu adevarat dupa ce traversezi desertul cu el (un desert la propriu sau metaforic)     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more

Revolutii miraculoase

26 août 2011

Cade o bomba, esti asurzit, totul arde in jur si inauntru. Dupa, nimic nu va mai fi la fel. E revolutie. Peisajul se modifica, raurile ies din matcile traditionale pentru a imprumuta alte albii, cladirile se redeseneaza, orasul arata diferit. Indragostirea e ca o revolutie. Arde totul in interior, cum ard strazile in revolutii, totul se rastoarna brusc, totul se reaseaza in alte fagase, si pe neasteptate capata alte intelesuri. Chiar si istoria proprie. Propriile amintiri. Ceea ce credeam ca stim despre noi. Dragostea reaseaza si rescrie totul. Este ca si cum atunci te nasti, in acel moment. Nici nu mai conteaza ce era inainte. Sau conteaza datele problemei doar ca sa sublimeze, sa explice, sa justifice si sa legitimeze « intamplarea », « intalnirea », impactul, povestea, miracolul, minunea, irepetabilul. Spunea cineva ca nu s-a indragostit (are aproape 28 de ani). Ce pierdere, ce pacat!  Abandonul acela e nepretuit. Revolutia aceasta care te reaseaza in alte coordonate e unul din magicele momente ale unei vieti, alaturi de a te naste si de a da viata unui om. Chiar daca  nu te mai recunosti, dupa, iti esti atat de recunoscator. Esti fiinta care a trait revolutia. Esti omul care a luat parte la miscarea aceea enorma, la cutremur, la torent. Ramane sa faci cunostinta cu tine, cel nou, sa te obisnuiesti cu dezvoltarea, si sa pasesti inainte fara teama. Dragostea e cea mai pretioasa comoara. Si cea mai solida armura impotriva oricarui rau din lume. Iar indragostirea poate sa se dezvolte frumos, sa creasca transformandu-se pe nesimtite intr-o dragoste. Nu vorbesc din carti, imi mai amintesc si eu cate ceva din viata mea :)) Asta pentru sceptici, care nu cred ca asa ceva exista, si pentru acritii de viata, care, netrecand prin indragostire, sau netraind asta in prezent, nu pot privi cu simpatie si ochi buni. Nu prea-i inteleg, dar asta e alt subiect. Eu am o admiratie deosebita pentru oamenii indragostiti, si un respect anume. Imi place sa-i vad. Aerul dintre ei vibreaza, suflul e fierbinte, iar ei parca plutesc 🙂 Pot sa-mi dau seama cum sunt si eu, vazuta din exterior 😉 De unde si expresia « in al noualea cer ». Pai cine sa mai poata atinge pamantul? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more