gand

Viata mea intreaga nu este ceea ce scrie pe Facebook, si nici ceea ce scrie pe FB nu sunt in totalitate eu, iata-ma nevoita sa precizez, din nou, desi credeam ca e oarecum subinteles. Asta pentru ca, desi par ca scriu orice (ca mi s-a rupt o unghie, ca am mancat ciocolata, ca m-a enervat o masina, ca nu vreau sa ninga, ca vreau sa ninga, ca imi place cafeaua… ) , deci, desi par ca scriu « tot »,  partea privata {cu adevarat privata} a vietii mele nu e niciodata acolo. De cand ma stiu, am constiinta faptului ca ceea scrii in online este ca si cum ai pune un banner pe Magheru, sau ai scrie cu creta pe o strada circulata, pe care trec mii de necunoscuti. Plus ca te expui ca tot felul de oameni care nu te stiu sa te contrazica despre tine insuti, despre trecutul tau, despre experientele tale, uneori cu o asemenea vehementa rara, (dar complet nejustificata, caci nu ti-au vazut niciodata in viata nici macar ochii, daramite sa te stie), insa cu asemenea ton te contrazic incat par a te cunoaste de-o viata, prea-s siguri de ei, in incercarea de a spune altceva despre tine decat stii/spui tu insuti. Si iata-te judecat si pus la zid de cine stie cine, fara temei, si « obligat » sa te justifici degeaba. Pentru ca am, cum am zis, constiinta faptului ca ceea ce scrii online este public, partea cu adevarat privata, sau intima a mea, nu e niciodata acolo. Ea este, intr-o proportie un pic mai mare, aici, pe blog. Dar si aici, exista perdele care opacizeaza, care neutralizeaza. Toate postarile de aici (inclusiv cea despre scris, de mai jos), pornesc de la ceva, de la o discutie, de la o intamplare de viata, de la un gand neintamplator. {Uite, de pilda, postarea asta a plecat de la o discutia joi seara,  cu doi fosti colegi de presa.} Deci toate postarile au radacina in real. Nu, nu-mi fac o lista de subiecte aleatorii, pe care le tratez asa, pur si simplu, ci ele sunt mereu legate de ceva, declansate de ceva. Dar sunt suficient de criptate si criptice cat sa nu reiasa, caci pana la urma, vorbesc despre lume, nu despre mine. Doza de subiectivitate exista, desigur. Asa ca e doar partial adevarat ca cineva stie ce mi se intampla privind acolo, si chiar si aici. ps. pe un om il cunosti cu adevarat dupa ce traversezi desertul cu el (un desert la propriu sau metaforic)     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Am vrut sa ninga. Intr-o incapatanare copilareasca, mi-as mai fi dorit sa ninga o data, o singura data, inca o data pana la primavara. Nu am crezut ca se va intampla. Desi-mi doream. Desi cred in povesti. Da’ parca totusi… povestile sunt povesti. Povestile sunt de adormit copiii… Povestile sunt ale Seherezadei. Parca, totusi, pragmatismul imi spunea ca nu, n-o sa mai ninga… Stiti cum zice Paul Coelho: « Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira la realizarea dorintei tale »? O vorba perfect din cartile … « alea » 🙂 Mai, da’ ca un facut, zici ca am influentat vremea. Glumesc, si totusi, cumva, undeva, puterea gandului… Mai ales ca sunt cu sufletul curat si mi-am dorit din toata inima, cu motiv. Am dorit sa ninga, si-acum uite ce s-a intamplat, desi in prag de aprilie. Am vrut sa ninga si uite ce-a iesit…. Bun, acum imi doresc sa vina soarele, sa fie cald, sa infloreasca toate, sa inverzeasca salcia. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

M-am surprins gandindu-ma la tine azi cand am deschis ochii, si cautam pipaind telefonul sa inchid alarma. M-am surprins gandindu-ma la tine cand deschideam draperiile sa vad prima lucire a zilei. Cand ma duceam impleticita si inca adormita la bucatarie sa fac cafeaua. M-am surprins gandindu-te la tine sub dus. Cand iesisem si ma stergeam cu prosopul, infrigurata, printre gandurile despre ziua care urmeaza. M-am suprins gandindu-ma la tine cand coboram cu liftul ca sa plec la o intalnire. M-am surprins gandindu-ma la tine in masina,  pe drum. M-am gandit la tine (oh, da, marturisesc!), chiar si in pauzele de discutie, in care interlocutorul tacea, sorbind din cafea. M-am gandit la tine cand am pasit afara, pe trotuar, inainte de a ma gandi unde mi-am parcat masina. M-am gandit la tine cand m-am asezat la birou, sa scriu. Si inainte de a face acel plan. Si dupa ce am scris acel comunicat de presa. Si inainte de a ma ridica sa beau o cafea. Si dupa ce am trimis acele emailuri. Si inainte de a fixa acele intalniri. M-am surprins gandindu-te la tine in drumul spre casa, la hipermarket, cand am fost la mama, cand am plimbat cainii, cand am cumparat paine, cand am ales fructe. M-am suprins gandindu-te la tine cand am deschis sticla de vin si mi-am turnat un pahar, sa beau.  Cand sorbeam din pahar, cand inghiteam. Cand gateam. Cand spalam vasele. M-am surprins gandindu-ma la tine in timpul dusului de seara, in timp ce ma dadeam cu lapte de corp,  si mai tarziu, in timp ce-mi aranjam hainele in dulap. M-am surprins gandindu-ma la tine cand am intrat sub plapuma…. Iar cand am adormit, te-am visat. Intens. Maine, ma voi gandi la tine din momentul cand voi deschide ochii, si voi pipai sa caut telefonul ca sa opresc alarma. Maine deja nu ma va surprinde ca ma gandesc la tine. Si ma voi gandi oricand. Dimineata, la pranz, seara. Si noaptea. Cu tine in gand traiesc de un timp. Cu tine in gand voi trai in continuare, inradacinatul meu iubit visat. Chiar si cand ma vei strange in brate… intre strangerile tale, ma voi gandi la tine. Inradacinat in mine, TU. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It