iubire

Fiecare secunda pe care am asteptat-o la semafoarele rosii de asta seara a fost o secunda impotriva ta. Si le-am urat din tot sufletul. Si le-am blestemat. Si le-am conjurat sa se faca verzi. Si m-am razbunat pe pedala de acceleratie. Si am facut-o sa geama. Insa intens m-am gandit la tine intre stopuri, cand apasam cu nesat pe pedala, cand strangeam volanul intre palme, cand schimbam vitezele, aproape masinal, fara niciun fel de gandire…. deja gest reflex, mecanic. Intens m-am gandit la tine oprita la acele semafoare, stopata in cursa mea catre lume, catre casa, catre tine, catre maine, catre fericire, catre viitor, sau catre ce cred ca poate veni. Intens m-am gandit la tine cand incalecam benzile albe, intr-un dement amuzament de om singur pe sosea… N-am stiut in ce limba sa te strig in noaptea care invaluise orasul, ce ultrasunete sa emit, incat tu sa auzi, dincolo de distante, dincolo de timp, dincolo de stavili, de piedici, de garduri, de bariere. N-am invatat inca limba aceea. Am ramas incepator, asteptand descifrarea promisa, invatacel cuminte si docil. Am urat semafoarele, asta seara. Ca si cand ele erau intre mine si tine. Ca si cand ma impiedicau. Am urlat din rarunchi in interiorul meu insami, in felul meu propriu, chemandu-te. Pe aceleasi voci, cu aceeasi intensitate cu care am blestemat luminile acelea rosii din calea mea. Si-apoi… si-apoi a venit verdele.  Cat din suflet mi-am pus in causul palmelor, intinzandu-l spre tine? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Sigur, v-am lasat sa va uitati pe gaura cheii in viata mea. A fost asa, ca un voyeurism consimtit de mine… Am spus lucruri despre mine, chiar si criptice, franturi din ceea ce traversam, am lasat sa izbucneasca revolte, am exprimat bucurii. Am inflorit, am stralucit ca o stea uneori, alteori m-am stins, sub potopul de lacrimi, pierzandu-mi pana si cuvintele. Mi-am deschis petalele si pistilul, ca intr-o daruire fara margini, m-am bucurat mult, m-am copilarit, mi-am lasat nebuniile sa razbata la suprafata, mi-am desenat zambetele, mi-am lasat lacrimile sa curga, durerile sa apara, enervarile sa transpara. Am iubit, cand voi ma priveati. Am cantat si am ras, cand voi ma priveati. Am scris, cand voi ma priveati. Nu, n-am urat, pentru ca nu stiu sa urasc, nici in intimitate, nici privita. M-am intristat si voi inca ma priveati. M-am demachiat sub privirile voastre. M-am dezbracat si m-am imbracat in alte si alte costume. Mi-am impletit parul. Dar m-am si despletit, gest foarte intim. Am fost ades, descoperita ca Eva. V-ati uitat la mine cand imi era bine si cand imi era rau. M-am dezgolit intr-un fel, sub ochii vostri, care ma priveau avizi, pe gaura cheii. M-ati masurat si m-ati cantarit cu privirile prin gaura cheii. Acea gaura a cheii ramasa deschisa cu voia mea. Stiu ca ati crezut ca nu constientizez. Si totusi, n-am scapat niciodata din vedere acea gaura a cheii prin care ma priveati. N-am uitat nici ca e acolo, nici ca voi sunteti dincolo de ea, posedandu-ma violent prin intermediul atator mii de priviri hulpave, pangarindu-mi sentimentele sau lacrimile. Nu, nu mi-am calculat gesturile. Am fost naturala, in ciuda privirilor voastre violatoare ale intimitatii mele. Dar va dadusem voie, si nu uitam asta niciodata, imi asumam alegerea matur si responsabil. Ei bine, intr-o buna zi, a fost altfel. Cum altfel? Pai altfel. Pur si simplu, am astupat gaura cheii. Pur si simplu, intr-o dimineata, dintr-un simplu gest. Fara sa se fi intamplat ceva anume. Fara vreun resentiment. Pur si simplu, n-am mai cautionat voyeurismul vostru, pe care [recunosc sportiv] vi l-am intretinut pana atunci.  Nu, nu-s ipocrita, stiu, am avut acea gaura a cheii deschisa spre viata mea. Cu voia mea, da. Bun, si intr-o zi, brusc, am inchis-o. Stiti ce s-a intamplat atunci? Haideti, ca stiti… nu va prefaceti! Ati inceput sa protestati. Pana si cei mai tacuti si umbriti urmaritori, cei care aruncau priviri razlete si nu sopteau nimic prin gaura cheii, pana si aceia s-au simtit « furati », frustrati, inselati. Pai cum indrazneam eu sa astup gaura cheii? Cum aveam tupeul sa le iau jucaria? Si in plus, « fara tine e gol ». Da, dar eu nu ti-am promis nimic. Nici tie, nici lui, nici ei. Nimanui dintre voi. Eu nu am semnat niciun contract cu nimeni cum ca intretin atmosfera. Nici ca furnizez entertainment.  Da, stiu, inteleg, e gol. Voi priviti in continuare pe unele gauri de chei, ale altor usi, dar nu exista nimic dincolo. Adica exista, dar e ca si cum…

* In seara asta, ba mi-e cald, ba mi-e frig. Ba ma dezgolesc, ba ma imbrac… Mi-e greu sa ma hotarasc cum ma simt. Mi se face un amalgam de ganduri in cap, se formeaza un ghem, pe care cu greu il descurc… * Eu sunt obisnuita sa ma pregatesc foarte rapid. Fac dus, imi spal si parul, il usuc cu peria ca sa stea frumos, ma imbrac, ma machiez, toate astea in 50 de min maxim. Educatia asta de armata este de fapt o auto-educatie. Sfertul de ora in plus dormit dimineata este atat de important, incat sunt obisnuita sa fac restul lucrurilor rapid, la foc automat, ca sa pot iesi din casa instantaneu. * In dragoste, nu exista orgoliu. In iubire, nimic nu-i rusinos. Mi-ar placea sa fii inauntrul capului meu sau sa-mi poti scana gandurile. Sa stii tot, de la sursa, fara tertipuri, machiaje, cuvinte mestesugite care imbraca adevarurile. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mi-ai intrat in corp, in minte si in suflet ca o otrava. Mi te-ai strecurat prin pori. Te-am respirat, te-am inspirat pana in adancul plamanilor, pe care i-ai invadat, pana-n ultima alveola. Mi-ai circulat prin vene. Imi locuiesti corpul pe interior. Mintea, in toate cotloanele. Sufletul, pana in adancuri, pana la plasele. L-ai umplut, si da pe din afara de tine. Imi tasnesti din iris si globul ocular. Esti in mine si ma locuiesti pe dinauntru, te strecori pe artere, umpli toate organele. Cele vitale si celelalte. Imi populezi noptile. Visele de care-mi amintesc, si mai ales visele pe care nu mi le stiu a doua zi. Imi insotesti pasii ziua. Peste tot. La intalnirile profesionale, la intalnirile personale. La hipermarket. La film. In parc. Esti aici, in mine, inauntru, mustind, iesind prin orice rasuflare, si totusi ramanand intreg, inauntrul meu… Te iubesc si ma dispera sentimentul asta. Ma umple de o fericire profunda (pe deplin inconstienta si oarecum masochista) si de o disperare cumplita. Mai mult decat niciodata pana acum. Pentru ca esti unic, aparte. N-am remediu pentru tine. Esti ca un virus exotic, necunoscut, pentru care nimeni niciodata n-a inventat inca un vaccin, un antidot, o licoare tamaduitoare. M-am imbolnavit de tine si nu ma mai vindec. Si-n plus, nici macar nu vreau sa ma dezintoxic, de fapt. Mi-e bine asa, cu tine circulandu-mi prin toate venele. Te iubesc, si am sa mor de tine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It